Despre lume și lepădarea de lume
Cuvantul lume” mai inseamna si „pacat”: tocmai aceasta lume, lumea ca pacat, ca vatamare, ca pervertire a firii, ca „nefiresc” – tocmai aceasta lume nu este de la Tatal (1 In. 2, 16), tocmai aceasta lume se lupta cu Dumnezeu si toceai de ea trebuie sa fugim. Lumea in care traim a fost candva minunata, prea-plina de frumusete, dar omul, pacatuind, a bagat in ea pacatul sau, si acum frumusetea cea dintai e peste tot spurcata de pecetea pacatului, firescul dumnezeiesc e peste tot amestecat aici cu nefirescul diavolesc. Traind in aceasta lume, suntem datori sa ne amintim cuvintele Domnului, Care a zis ca noi nu suntem din aceasta lume, suntem datori sa ne amintim ca crestinismul este lupta pentru Imparatia Cerurilor cu imparatia diavolului, lupta cu lumea. La Botez, asupra fiecaruia dintre noi a fost citita rugaciunea prin care Biserica, prin gura preotului, a cerut pentru noi de la Domnul har „ca sa fugim de desertaciunea lumeasca”, adica pentru a ne lupta cu pacatul, cu pervertirea firii.
Dar cum sa ne luptam cu lumea, cum sa fugim de ea?
Multi dintre cei ce vor sa se mantuiasca fug in manas-tire, iar dupa aceea in pustie, in deplina insingurare. Daca ai fugit de viata lumeasca nu inseamna numaidecat ca ai fugit de pacat, care pretutindeni se poate salaslui in sufletul omului. Poti sa fugi in pustie, dar sa nu fugi in acelasi timp si de lume – in schimb, poti fugi de „lume” ramanand in lume. Dupa spusele lui Antonie cel Mare, care a iesit el insusi din pustie in lume, adevaratii crestini se folosesc de lume, dar cat priveste omul lor cel launtric ei stau de vorba cu Dumnezeu, nu cu lumea. Traieste, zice el, ca si cum nu ai fi in lume, si vei afla odihna. Sfintii nu vad lucrurile pacatoase ale oamenilor lumesti intrucat le lipseste simtul trebuincios pentru asta, iar oamenii lumesti nu vad faptele bune ale sfintilor din aceeasi pricina. Lepadarea de lume nu sta in a fugi de aceasta lume nu stiu unde, ci in a o vedea altfel. Adevarata lepadare de lume inseamna a omori inlauntrul tau trairea cu simturile impatimite a raului, a pacatului care este amestecat in lume cu binele, si a fi in stare sa primesti numai binele. Trebuie sa incepi a te lupta cu lumea, cu patimile, in propriul tau suflet, curatind si sfintind prin asta lumea in care traiesti. Curatia sufletelor de sfinti domolea animalele salbatice, facandu-le blande si supuse. Ursul nu se temea si nu se atingea nici de Cuviosul Serghie din Radonej, nici de Cuviosul Serafim din Sarov in insingurarea in care traiau acestia, ci primea hrana din mainile lor. Lumea cu care trebuie sa ne luptam noi consta in satana, inca de la botez ne-am lepadat de el, urand lumea. Nu putem fi in acelasi timp fii ai diavolului si fii ai lui Dumnezeu, nu putem sluji in acelasi timp diavolului si lui Dumnezeu: ca atare sa omoram in noi insine tot ce este lumesc. Trebuie sa fim morti fata de lume. Cine nu va uri sufletul sau, adica tot ce este lumesc in el, acela nu poate sa mearga in urma lui Hristos. Lupta-te cu lumea si aminteste-ti ca ea se vara in tine tocmai prin sufletul tau. Pe aceeasi cale au mers toti marii sfinti ai lui Dumnezeu, pe aceeasi cale trebuie sa mergem si noi, daca dorim sa fim crestini. Deosebirea dintre nevoitori sta numai in treapta intensitatii luptei. Aceasta lupta este cu putinta intotdeauna si in orice conditii. Ce-i drept, intr-o anumita masura monahii sunt pusi in conditii mai bune, mai lesnicioase pentru lupta cu lumea. „Lumea” exista insa si in manastire – ea il insoteste in pustia cea mai indepartata pe cel ce nu si-a curatit sufletul; greutati si ispite sunt peste tot. Toti cei ce vor sa se mantuiasca trebuie sa fuga in mod exterior de lume? Nu, in lupta cu lumea totul este individual. Fiecare are calea sa, modul sau de a se apropia de Hristos. Nu pot fi bagati toti oamenii in acelasi cadru. Exista oameni care nu au deloc ce cauta in manastire. Trebuie doar sa ne aducem aminte intotdeauna de faptul ca am facut legamant sa ne luptam cu lumea si cu stapanitorul acestui veac, si ca aceasta lupta are loc in sufletul nostru, nu in afara noastra. Dupa cuvantul Apostolului, ne putem folosi de toate, insa ca si cum nu ne-am folosi (1 Cor. 7, 31). Fiecare are in aceasta privinta calea sa. Sa luam, de pilda, atitudinea Bisericii fata de stiinta. Ce spune aici experienta Sfintilor Parinti? Vedem ca unii dintre nevoitori fugeau de conditiile vietii lumesti, fugeau de cultura ei, pentru ca aveau neaparata nevoie sa faca asta. Asa a facut Arsenie cel Mare, unul dintre cei mai culti oameni ai vremii sale. Dar, pe de alta parte, stim ca marii Ierarhi – Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur au studiat intelepciunea elina. Avva Dorotei se ocupa cu medicina, multi calugari aveau ascultari in lume, iar unul dintre Sfintii Parinti chiar spune ca numai lenesii resping stiinta. Asadar, cel ce vrea sa agoniseasca intelepciunea duhovniceasca nu este nicidecum dator sa o refuze pe cea lumeasca. Toata problema consta in ceea ce luam din aceasta. Trebuie sa vedem si sa gasim in toate firescul, „sa culegem flori de peste tot”, cum zice Vasilie cel Mare, „fugind de tot ce este nefiresc”. Exista ceva dumnezeiesc si in intelepciunea elina, si tocmai asta au cules din ea cei trei Dascali ai lumii si Ierarhi. Dar in privinta a tot ce ne ofera viata lumeasca, in privinta oricarui fenomen cultural trebuie sa ne punem inainte de toate intrebarile: „Cat dumnezeiesc este aici? Este nevoie – si, ca atare, avem voie – sa ne apropiem de fenomenul acesta?” Citind un oarecare scriitor sau privind un oarecare tablou, trebuie neaparat sa ne cercetam sufletul si sa vedem cum actioneaza asupra lui ceea ce receptam, daca aceasta il inalta si il curateste sau reprezinta pentru el o sminteala. Asadar, lupta cu lumea este o lupta nu impotriva firii, ci pentru fire. Dar cum sa ne dam seama ce este firesc si ce este nefiresc, impotriva firii? Fiind orb asa cum suntem noi, al caror suflet este plin de pacat, poti sa nu vezi diavolescul si sa nu afli dumnezeiescul. Si atunci, pentru a vedea avem neaparata nevoie de experienta Sfintilor Parinti, avem neaparata nevoie si de povetele unui parinte duhovnicesc iscusit in cunoasterea sufletului omenesc.
