Primejdia mărturisirii

Vorbeam cu cineva …un om bun, desigur, despre „celalalt”. De aceasta data, „celalalt” era privit din punct de vedere religios;era cel neortodox: romano-catolic, protestant, musulman, etc. Si vorbind noi despre „ceilalti” care isi zic crestini, i-am spus ca nu sunt crestini, chiar daca ei isi zic asa. L-a deranjat afirmatia si m-a intrebat triumfator, sigur pe argumentul subînteles. Ce, ei nu au Duhul Sfînt?;se vedea ca este sigur de raspunsul afirmativ. Nu. Nu au Duhul Sfînt, i-am raspuns. Dupa un moment de blocaj din partea lui, discutia a continuat. El considera, ca pozitia mea este una … sa-i zicem, exagerat de dura; ca trebuie sa fii mandru, trufas, încrezut – ca sa afirmi ca „celalalt” nu se mîntuieste, sau ca se mîntuieste doar în mod exceptional. „El prefera sa le lase si celorlalti sanse”, chiar daca s-au abatut de la adevar în nenumarate puncte. „Si eu sunt pacatos, spunea el, deci cum as putea sa spun despre altul ca nu se mîntuieste!? Este o mîndrie foarte la moda la noi la ortodocsi sa spunem ca ceilalti nu se mîntuiesc, sa ne laudam ca noi suntem detinatorii adevarului”. Recunoastem usor aceste cuvinte. Le-am auzit din gurile multor oameni care sunt indoctrinati, constient sau nu, de „ecumenism”. Si pare greu sa raspunzi acestor lozinci pline de smerenie si intelegere fata de „celalalt” daca nu ai puncte de reper stabilite, cu adevarat stabilite. Cel mai bun punct de reper este Hristos. I-am replicat, iubitului meu interlocutor, simplu, întrebandu-l daca isi mai aduce aminte de Hristos, de ceea ce a facut El pentru noi. Caci Hristos pentru noi oamenii si pentru a noastra mîntuire, S-a pogorit din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfînt si din Fecioara Maria si S-a facut Om. Si S-a rastignit, pentru noi în zilele lui Pontiu Pilat, fiind hulit, batjocorit, scuipat, batut. Si sîngele Lui cel preasfînt a picurat în tarîna Palestinei si a fost calcat în picioare de oameni, cai, magari si cîini;pentru a noastra mîntuire. Si S-a pogorit pîna la iad propovaduind sufletelor celor robite si a înviat a treia zi, dupa cum proorocisera Scripturile. Si a întemeiat Biserica, al carei Cap si este. Tot pentru noi oamenii si pentru a noastra mîntuire. Iar aceasta Biserica este Trupul Lui; iar El fiind Calea, Adevarul si Viata, si Biserica Lui este stîlp si temelie a adevarului; este una, sfînta, soborniceasca si apostoleasca Biserica; iar portile iadului nu o vor birui. Iar noi crestinii dreptcredinciosi, suntem cu totii un trup, caci din aceeasi pîine mîncam, adica din Hristos-Pîinea cea adevarata care s-a pogorit din cer. Si prin El, Pîinea cea adevarata si Adevarul Însusi, creste Biserica Lui, formata din cei care vin la El sa se vindece si Îl primesc pe El ca pe singurul medicament adevarat, cu tot ceea ce implica aceasta. „Ori daca Hristos a facut acestea pentru mîntuirea noastra, cum poti sa crezi ca orice credinta, orice religie, orice cult mîntuieste? Ce rost mai avea sa vina Hristos?” „Dar ei (a mai incercat prietenul sa-si sustina parerea) nu vorbesc tot in numele lui Hristos?”… „Si? Oricine poate pretinde ca vorbeste în numele lui Hristos. Dar o si face? Chiar si diavolii pretind ca vorbesc în numele lui Hristos. Dar este o minciuna. Cînd vorbesti în numele lui Hristos, nu-ti spui pareri personale, ci ceea ce spune Hristos. Ei nu fac aceasta, ei fie scot din cuvintele Lui ce-i deranjeaza, ori adauga altele care practic anuleaza învatatura Sa. Prin aceasta, ei devin propovaduitori ai minciunii, lepadîndu-se de Hristos Adevarul”. Prietenul meu a fost uimit de concluzie. „De ce, (mi-a zis el), sa pun semnul egal între orice alta religie decît Ortodoxia si minciuna? Chiar daca sunt unele diferente, chiar crezi ca anuleaza orice har al ?”… „Nu conteaza ce cred eu (i-am raspuns), conteaza ce spune Dumnezeu. Ori în Scripturi sta scris clar ca Hristos este Capul Bisericii, nu al . În Crez, marturisim o Biserica, nu mai multe, deci nu exista decît o Biserica mîntuitoare, cea care este stîlp si temelie a ADEVARULUI! Si, ca sa ne întoarcem de unde am plecat, daca ar mîntui si altele, nu mai era nevoie sa vina Hristos. De aceea Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti au vestit Evanghelia în toata lumea. Pentru ca si-au asumat iubirea jertfitoare a lui Hristos. Ei stiau de la Dumnezeu, ca cel care nu crede în Iisus Hristos asa cum El S-a aratat a fi, nu se va mîntui. Si pentru ca doreau si ei, cu Dumnezeu, ca toti oamenii sa se mîntuiasca, au încercat sa-i aduca la cunostinta adevarului. Este foarte comod sa te minti, ca si cei de alte religii se mîntuiesc. Nu mai trebuie sa fii, atunci, crestin marturisitor. Îti vezi de credinta ta pentru tine si gata. Dar atunci, de ce s-a mai jertfit Hristos? Nu tocmai ca sa elibereze pe om din robia satanei, tatal minciunii? Si acceptînd ca si minciuna mîntuieste, nu consimt de fapt la lucrarea satanei?”… Prietenul meu a fost foarte incurcat. Recunostea ca Apostolii au propovaduit si raspîndit credinta ca pe singura cale de mîntuire, dar îi era greu sa gîndeasca altfel decat fusese obisnuit în anii de propaganda anticrestina din mass-media. Recunostea ca trebuie sa urmezi exemplul Sfintilor Apostoli, dar … nu putea sa o faca. „Ca sa nu traiesti conform cu Adevarul este o problema, i-am spus, dar de marturisit, trebuie sa-L marturisesti asa cum este. Cine greseste poate fi iertat, dar pentru cel ce sta împotriva Duhului Sfînt nu poate fi iertare”.