Anul comemorativ al Părintelui Dumitru Stăniloae

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit cu prilejul proclamării „Anului comemorativ al Părintelui Dumitru Stăniloae”, în Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou din Bucureşti, miercuri, 30 ianuarie 2013:
Congresul Facultăţilor de Teologie Ortodoxă, care a avut loc la Atena în anul 1936, a exprimat necesitatea ca teologia ortodoxă să elaboreze o sinteză neopatristică, bazată pe teologia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, interpretată în contextul lumii contemporane.
Prin aceasta se arată că Tradiţia Bisericii este o realitate dinamică vie şi mereu actuală, o fidelitate reînnoită faţă de Sfânta Scriptură şi faţă de Sfinţii Părinţi ca fiind cei mai statornici şi siguri interpreţi ai Sfintei Scripturi.
Acelaşi congres de la Atena recomanda ca Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur să devină ocrotitorii sau patronii spirituali ai Şcolilor de Teologie Ortodoxă, ca fiind modele pentru teologia ortodoxă, adică modele de apărare şi promovare a credinţei ortodoxe în contextul cultural al fiecărei epoci, pentru mântuirea oamenilor.
Fiind mari păstori de suflete aceşti ierarhi au elaborat o teologie misionară şi pastorală, unind permanent viaţa spirituală cu învăţătura de credinţă a Bisericii.
Printre teologii ortodocşi de renume care au reuşit să realizeze o sinteză neopatristică în secolul al XX-lea, pot fi amintiţi George Florovski (1893-1979) şi Vladimir Lossky (1903-1959), din diaspora rusă, Ioan Karmiris (1904-1991) din Grecia, Iustin Popovici (1894-1979) din Serbia, dar mai ales teologul român Părintele Dumitru Stăniloae (1903-1993).
Părintele Dumitru Stăniloae era considerat de teologul francez Olivier Clément (1921-2009) ca fiind „cel mai mare teolog al secolului al XX-lea”, iar distinsul patrolog grec Stelianos Papadopoulos (1933-2012) considera că părintele Dumitru Stăniloae nu numai a cunoscut foarte bine şi a folosit masiv teologia Sfinţilor Părinţi, ci chiar i-a continuat, adâncind teologia lor, încât „pe unii chiar i-a întrecut”, folosindu-se şi de dezvoltarea gândirii filosofice din epoca patristică până azi.
Părintele Dumitru Stăniloae a tradus şi comentat opere majore ale Sfinţilor Părinţi (24 volume), inclusiv monumentala Filocalie în 12 volume, unde notele explicative sunt adesea aprofundări teologico-mistice de o copleşitoare bogăţie spirituală.
În toate studiile sale dogmatice Părintele Dumitru Stăniloae foloseşte gândirea Sfinţilor Părinţi şi o prezintă într-o formă vie, existenţială, încât Sfinţii Părinţi devin contemporani şi prieteni cu cititorii acestei teologii.
Temele şi accentele majore ale teologiei Părintelui Dumitru Stăniloae sunt:
Sfânta Treime, Sfânta Biserică şi îndumnezeirea omului prin iubirea lui Hristos.
1. Dumnezeul creştinilor este Sfânta Treime numită de Părintele Dumitru Stăniloae „structura supremei iubiri”. Sfânta Treime a creat lumea ca dar al iubirii Sale, iar omul ca persoană a fost creat după chipul Persoanelor veşnice ale Sfintei Treimi, pentru a participa la viaţa şi iubirea veşnică a Sfintei Treimi.
2. Iisus Hristos – Unul din Sfânta Treime este Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut Om după natură, ca omul să devină dumnezeu după har. Iisus Hristos este temelia şi capul Bisericii, întrucât prin El se dăruieşte oamenilor viaţa veşnică a Preasfintei Treimi, a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh.
În acest sens, eclesiologia Părintelui Dumitru Stăniloae este prin excelenţă o eclesiologie trinitară în care unitatea internă a Bisericii se realizează prin mărturisirea dreptei credinţe în Sfânta Treime şi prin participarea credincioşilor din Biserică la viaţa Sfintei Treimi descoperită oamenilor în Hristos şi prin Hristos, şi comunicată lor prin lucrarea Duhului Sfânt, Care purcede din Tatăl şi Se odihneşte în Fiul. Duhul Sfânt confirmă iubirea veşnică a Tatălui către Fiul şi a Fiului către Tatăl, iar în Biserică El împărtăşeşte oamenilor această iubire eternă ca har al paternităţii duhovniceşti în Sfânta Taină a Hirotoniei şi ca har al filiaţiei duhovniceşti în Sfânta Taină a Botezului, prin care creştinii devin fii după har ai Tatălui ceresc şi fraţi întru Hristos. De aceea, rătăcirea de la dreapta credinţă a Bisericii lui Hristos devine rupere a comuniunii cu Biserica lui Hristos.
3. Fiind teolog al Sfintei Treimi, Părintele Dumitru Stăniloae este şi teolog al iubirii creştine, ca iubire a lui Hristos comunicată oamenilor prin oamenii milostivi.
Ca teolog al Sfintei Treimi, Părintele Dumitru Stăniloae se foloseşte de învăţătura despre Sfânta Treime a Sfântului Vasile cel Mare şi a Sfântului Grigore Teologul, interpretată de Sfântul Maxim Mărturisitorul, iar ca teolog al filantropiei divine şi eclesiale, el se inspiră din teologia Sfântului Ioan Gură de Aur, la care se adaugă teologia filocalică a lui Diadoh al Foticeii şi a Sfântului Isaac Sirul.
Prin teologia sa vastă, profundă şi bogată, ca sinteză creatoare între Tradiţie şi actualitate, Părintele Dumitru Stăniloae rămâne în memoria Bisericii un mărturisitor al iubirii divine şi un apărător al demnităţii umane, atât în timp de libertate, cât şi în timp de prigoană. Pentru Părintele Dumitru Stăniloae persoana umană este permanentă taină şi permanentă noutate. Întrucât era un om al rugăciunii tainice, el a scris o teologie care îndeamnă mereu la rugăciune, la unirea omului cu Dumnezeu, Izvorul vieţii şi bucuriei veşnice. Orizontul larg şi profunzimea creatoare a teologiei Părintelui Dumitru Stăniloae l-au făcut cunoscut nu numai în România ci şi în străinătate (vezi volumul colectiv „Părintele Dumitru Stăniloae în conştiinţa contemporanilor”, Editura TRINITAS, Iaşi 2003).
Opera sa este din ce în ce mai mult tradusă în limbi străine (franceză, germană, engleză, greacă, rusă ş.a.) şi atent studiată în teze de doctorat şi teze de licenţă în România şi străinătate, atât de teologi ortodocşi, cât şi de teologi romano-catolici, anglicani, luterani, reformaţi şi baptişti.
Ţinând seama de darul pe care Dumnezeu l-a făcut Bisericii noastre prin persoana şi opera Părintelui Dumitru Stăniloae, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2013 ca An comemorativ al Părintelui Dumitru Stăniloae în şcolile de teologie din Patriarhia Română, deoarece în acest an se împlinesc 110 ani de la naşterea sa şi 20 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.
Concursul Naţional „Dumitru Stăniloae” se află deja în desfăşurare, iar premianţii la nivel de Patriarhie vor fi evidenţiaţi la Bucureşti cu prilejul Sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, 21 mai 2013, hramul istoric al Catedralei Patriarhale, în acest An omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
O serie de conferinţe, simpozioane şi expoziţii vor evidenţia în diferite centre universitare importanţa şi semnificaţia operei Părintelui Dumitru Stăniloae în lucrarea de înnoire şi îmbogăţire a teologiei şi spiritualităţii ortodoxe contemporane şi a culturii româneşti. În amfiteatrul „Dumitru Stăniloae” din Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi la Centrul Naţional de Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” din Bucureşti, cu ocazia hramului mare al Catedralei Patriarhale, „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou”, 27 octombrie 2013, vor fi evidenţiate personalitatea şi opera Părintelui Dumitru Stăniloae.