Cuviosul Paisie Aghioritul: Asceza și discernămîntul în postire.
Acest fragment se referă mai mult monahilor, însă se fac referiri și mirenilor. Oricum ar fi, Sfîntul Ioan Gură de Aur ne spune că lumina noastră trebuie să fie monahii, deci noi fraților să luăm cele folositoare sufletului nostru și să urmăm sfaturile sfinților lui Dumnezeu, care ne învață din propria lor experiență!
Asceza
Deoarece începătorii au mult entuziasm – și trebuie să aibă – și pentru ca să nu să se vatăme din pricina ascezei făcute fără descernămînt, este bine să dau două sfaturi în privința aceasta. căci de multe ori ei fac precum torentul care-și pogoară apele sale deodată, iar după aceea nu mai are nici o picătură pentru sine însuși sau pentru vreun trecător. În afară de aceasta, orice ar îndrăzni să răsară pe malurile lui se usucă. Se poate ca începătorul să-și piardă și răbdarea și să murmure în cazul că i s-ar vătăma sănătatea. De aceea totdeauna va trebui să căutăm cîștigul duhovnicesc cel mai mare și să ne nevoim cu discernămînt.
Deoarece trupul nostru este legat de suflet și scopul cărnii este să se supună duhului și să-l slujească cuminte pentru însănătoșirea sufletului, cele pe care le voi spune vor fi într-un fel înțelepciune medicală și dietă mai mult pentru trup, de la care avem nevoie de unele puteri ale sale, iar nu de neorînduielile lui. De aceea și îngrijirea măgărușului (trupului) va trebui făcută cu discernămînt, dîndu-i ovăzul potrivit, ca să-l putem ține în frîu, încît să nu facă noerînduieli dîndu-ne cu copita și aruncîndu-ne – Doamne ferește! – în vreo prăpastie. Iar răul cel mai mare este că trupul poate arunca sufletul în iad, în timp ce măgarul aruncă pe călăreț, în cel mai rău caz în vreo prăpastie nevătămînd cu nimic sufletul stăpînului său.
De multe ori se întîmplă și aceasta: deși trupul ne este slab ca un schelet, cu toate acestea dă cu copitele, adică face neorînduieli. Atunci noi, ca să-l smerim, înpuținăm hrana și înmulțim nevoințele, dar trupul continuă să se comporte ca o fiară. În aceste cazuri pătimim ca acel țăran fără minte care, lăsîndu-și măgarul flămînd, pune povara grea peste el ca să se domesticească, deoarece lovește mereu cu copita. Dar nu este de vină sărmanul animal, ci samarul lui cel netrebnic, care i-a rănit spatele. De multe ori același lucru îl facem și noi. Adică deși, iubirea de sine (egoismul), mîndria, judecata, lipsa de dragoste sunt adevăratele pricini prin care alungăm harul lui Dumnezeu și îngăduim să se apropie de noi tangalachi, care poate băga foc și în oase uscate, noi mărim posturile și nevoințele duhovnicești ca să smerim trupul. Însă trupul nu se smerește, deoarece lipsește smerenia și dragostea din sufletul nostru.
De aceea cînd ne vine război trupesc și vedem că el continuă chiar și după ce ținem puțin post și puțină priveghere cu rugăciune, trebuie să înețegem că ”picură în altă parte”. Atunci să cădem cu fața la pămînt înaintea lui Hristos și mai înainte de toate să-i cerem iertare rugîndu-l totodată să ne lumineze ca să ne cunoaștem greșeala și pe omul pe care l-am rănit sau nedreptățit, ca să ne cerem și de la el iertare. Iar cînd cerem iertare cu smerenie de la Hristos, îndată se depărtează flacăra trupească și ne aducem aminte și de pricina acesteia. Iar aceasta ne ajută să ne smerim și mai mult, după care vine cu îmbelșugare Harul lui Dumnezeu.
Prin urmare, noi suntem pricină în cazul acesta, iar nu trupul, pentru că nu ne-a durut pentru fratele ce a greșit și nu ne-am pus în situația lui ca să ne doară și mai mult, ci l-am judecat cu asprime. Pentru aceasta, Dumnezeu își ia Harul său de la noi, lăsînd să lucreze legile duhovnicești și îngăduind să cădem în mâinile vrăjmașului, care ne prăjește trupul în tigaia sa și ne murdărește în același timp și sufletul. Dimpotrivă, războiul trupesc al tinerilor, care vine de la fire se îndepărtează de îndată cu puțină nevoință, precum am spus, deoarece Hristos se înduioșează de fiii Săi care se nevoiesc și-i ajută degrabă, căci El nu vrea să se chinuiască făpturile Sale. De altfel, El însuși ne-a spus-o în sfânta Evanghelie: ”Jugul meu este bun și sarcina mea ușoară”, Matei 11, 30. Va trebui însă și noi să fim ”blînzi și smeriți cu inima”, Mt 11, 29.
Fără îndoială mulți tineri se vor întreba: ”De ce Dumnezeu îngăduie să fim războiți de diavolul desfrînării, în timp ce există alte patimi înlăuntrul nostru (mândria etc) și prin urmare alți draci?”
Mi se pare că aceasta se întîmplă deoarece fecioria este prima noastră făgăduință (a monahilor), înaintea sărăciei și ascultării. De aceea tînărul își urmărește stare lui duhovnicească de obicei de la cele ce se petrec în trup, nedîndu-și seama că mîndria este cel mai mare păcat, iar judecata alungă dragostea. Dacă nu îl luptă nimic, crede că merge bine, însă se poate ca el să se afle într-o astfel lde amorțeală, încît să nu-și dea seama despre celelalte patimi care se ascund în el. Atunci Dumnezeu îl slobozește pe diavolul desfrînării care îl smerește fără să vrea și astfel, smerindu-se, Dumnezeu se apropie de el. În puține cuvinte, diavolul desfrînării, prin zguduirile pe care i le pricinuiește tînărului, îl face să înțeleagă că nu merge bine.
Discernământul în postire
Pe lîngă aceste pricini ale războiului nefiresc al trupului, va trebui să fim atenți și la alte lucruri, care se fac și ele pricini ale războilui, ca de pildă problema alimentației noastre.
De la bun început trebuie aruncată tigaia, ca să nu ni se ”prăjească” trupul și să ne ferim și stomacul de ulcer.
Toate alimentele fierte ajută atunci cînd sunt mîncate cu undelemn crud. Dintre verdețuri trebuie să evităm muștarul, deoarece înfierbîntă trupul.
Cel care este luptat de somn va trebui să evite salata, usturoiul, macul.
De asemenea război trupesc pricinuiește laptele de cutie (mai ales cînd se obișnuiește a bea regulat și concentrat). Laptele natural ajută mult pe cel care suferă de insomnie, căci aduce somn, la fel se întîmplă și cu ceaiul de tei.
Ceaiul negru și cafeaua alungă somnul atunci cînd vrem să priveghem. Cafeaua, pe lîngă că ajută a priveghea, îi ajută mult pe tineri atunci cînd, uneori, trec printr/o vijelie trupească, firească pentru această vîrstă. Atunci se întîmplă cîteodată să ne cuprindă brusc un nor de dorință trupească ce ne întunecă mintea, ne paralizează trupul etc. Și cu toate că în aceste cazuri este necesară nevoința, monahul este dezarmat atît din partea minții, fiind ca unul beat, cît și din partea trupului, care este parcă paralizat și care cere somn, mîncare etc (toate cele potrivnice). Așadar, în aceste cazuri, care se datorează nepăsării duhovnicești de mai înainte, foarte mult ajută o cafea – și două la nevoie – care îndată îi va alunga toată acea beție trupească împreună cu somnolența, paralizia și amețeala dîndu-i-se astfel posibilitatea să se nevoiască în post, în priveghere și rugăciune cu metanii și să facă alte nevoințe duhovnicești, prin care să-și dobîndească îndoita sănătate.
Mierea ajută foarte mult, însă produce și multă înfierbîntare și este bine ca tinerii să n-o mănânce în cantități mari. La fel se întîmplă și cu untul și brînza. Mierea însă se poate lua dimineața, o linguriță dizolvată într-un pahar cu apă călduță, dacă vrea cineva băutură bună și folositoare, care să-l ajute în digestie și constipații. În aceste situații ajută mult de asemenea smochinele fierte, ceapa fiartă sau coaptă și mai ales prazul sălbatic, atunci cînd se mănîncă cu undelemn crud.
Ceapa crudă este bună cînd este proaspătă sau cînd pe cea veche o lăsăm să înghețe, ca să elimine tăria, sau mai tîrziu, atunci cînd începe să înverzească. Numai în aceste cazuri nu vatămă și nu produce anomalii în intestine. Atunci cînd ele sunt vătămate, (stomacul, intestinul) apa de ploaie le vatămă și mai mult și mai ales cînd este băută pe stomacul gol.
La masă să eviți vinul (mai ales dacă ești tînăr), deoarece provoacă înfierbîntare și război trupesc, precum și amețeală, căci altfel vrăjmașul va fi înarmat cu armele pe care tu i le-ai dat.
Dacă ești bătrîn sau tînăr, dar bolnăvicios, folosește puțin vin, care completează oarecum mîncarea ta slabă. Vinul ajută mult pe bătrînii istoviți, precum și pe tinerii suferinzi care nu-și pot ține urina, fortificîndu-le rinichii. De asemenea vinul ajută și pe cei care au stomacul slab și nu suferă apa, ci o varsă deîndată ce o beau. În aceste situații mult ajută să punem în pahar două degete de vin și apoi să-l umplem cu apă, după care să-l bem, deoarece nu este bine să tăiem cu desăvîrșire apa, căci este absolut necesară pentru rinichi. Cînd vreodată ni se închide urina, rezultate foarte bune dă varza sălbatică, dar ajută mult și iarba cămilei, care crește în pustiul Sinaiului și care trebuie mîncate crude sau amestecate cu puțin untdelemn.
Nici apa multă nu este bună, deoarece ea produce balonări și război trupesc, mai ales seara. Iar această balonare îți împiedică răsuflarea atunci cînd rostești Rugăciunea lui Iisus. De aceea este bine să se evite toate cele sărate, care vatămă, dulciurile multe, care pricinuiesc sete precum și multe semințe uscate și alune, care aduc atît sete, cât și război și să se folosească alimente ușoare și simple, ca să ne ajute în zborul nostru duhovnicesc în rugăciune.
Pe cît se poate, este bine să se evite în general toate mîncărurile grase, sosurile, care murdăresc sufletul, precum și conservele. Pentru că toate acestea, pe lîngă faptul că sunt nesănătoase pentru trup, sunt nesănătoase și pentru suflet prin înfierbîntările pricinuite trupului și multa transpirație pe care el o elimină, silindu-l pe om să se spele mereu, căci altfel miroase ca un turc care nu este miruit cu Sfântul Mir. În timp ce prin viața ascetică omul se face oarecum nematerial și, deși nu se spală totuși strălucește și miroase plăcut.
Pe lângă mîncăruri, la care va trebui să luăm aminte, va trebui să ținem seama și de orele la care mîncăm, ca  să ne ajute în nevoința noastră duhovnicească, deoarece și aceasta are mare însemnătate. Este bine ca dimineața, la ora nouă, să fie masa de prînz, iar la ora patru după amiază să se cineze. Iar mîncarea de seară este mai bine să fie nesărată, precum am spus ca să nu fie nevoie de multă apă în vremea mîncării, nici după aceea, ci numai după trei ore. Astfel vom avea stomacul ușor, fără balonări, pentru că nu se diluează sucurile lui de apa cea multă, iar digestia se va face bine, evitându-se astfel toate acrelile și amărerile.
Este bine să evităm și felurimea mîncărilor, deoarece pe lângă faptul că așa cere rânduiala călugărească felurimea pricinuiește totdeauna și anomalii, pentru că de multe ori o mîncare nu se potrivește cu alta.
Fragment extras de ortodoxia.md din cartea Cuviosului Paisie Aghioritul: ”Epistole”, Editura Evanghelismos, București 2005

Cuviosul Paisie Aghioritul: Asceza și discernământul în postire

Acest fragment se referă mai mult monahilor. Oricum ar fi, Sfîntul Ioan Gură de Aur ne spune că lumina noastră trebuie să fie monahii, deci noi fraților să luăm cele folositoare sufletului nostru și să urmăm sfaturile sfinților lui Dumnezeu, care ne învață din propria lor experiență! Sunt sfaturi și generice, actuale, înțelepte și medicale!

Asceza

Deoarece începătorii au mult entuziasm – și trebuie să aibă – și pentru ca să nu să se vatăme din pricina ascezei făcute fără descernămînt, este bine să dau două sfaturi în privința aceasta. căci de multe ori ei fac precum torentul care-și pogoară apele sale deodată, iar după aceea nu mai are nici o picătură pentru sine însuși sau pentru vreun trecător. În afară de aceasta, orice ar îndrăzni să răsară pe malurile lui se usucă. Se poate ca începătorul să-și piardă și răbdarea și să murmure în cazul că i s-ar vătăma sănătatea. De aceea totdeauna va trebui să căutăm cîștigul duhovnicesc cel mai mare și să ne nevoim cu discernămînt.
Deoarece trupul nostru este legat de suflet și scopul cărnii este să se supună duhului și să-l slujească cuminte pentru însănătoșirea sufletului, cele pe care le voi spune vor fi într-un fel înțelepciune medicală și dietă mai mult pentru trup, de la care avem nevoie de unele puteri ale sale, iar nu de neorînduielile lui. De aceea și îngrijirea măgărușului (trupului) va trebui făcută cu discernămînt, dîndu-i ovăzul potrivit, ca să-l putem ține în frîu, încît să nu facă noerînduieli dîndu-ne cu copita și aruncîndu-ne – Doamne ferește! – în vreo prăpastie. Iar răul cel mai mare este că trupul poate arunca sufletul în iad, în timp ce măgarul aruncă pe călăreț, în cel mai rău caz în vreo prăpastie nevătămînd cu nimic sufletul stăpînului său.
De multe ori se întîmplă și aceasta: deși trupul ne este slab ca un schelet, cu toate acestea dă cu copitele, adică face neorînduieli. Atunci noi, ca să-l smerim, înpuținăm hrana și înmulțim nevoințele, dar trupul continuă să se comporte ca o fiară. În aceste cazuri pătimim ca acel țăran fără minte care, lăsîndu-și măgarul flămînd, pune povara grea peste el ca să se domesticească, deoarece lovește mereu cu copita. Dar nu este de vină sărmanul animal, ci samarul lui cel netrebnic, care i-a rănit spatele. De multe ori același lucru îl facem și noi. Adică deși, iubirea de sine (egoismul), mîndria, judecata, lipsa de dragoste sunt adevăratele pricini prin care alungăm harul lui Dumnezeu și îngăduim să se apropie de noi tangalachi, care poate băga foc și în oase uscate, noi mărim posturile și nevoințele duhovnicești ca să smerim trupul. Însă trupul nu se smerește, deoarece lipsește smerenia și dragostea din sufletul nostru.De aceea cînd ne vine război trupesc și vedem că el continuă chiar și după ce ținem puțin post și puțină priveghere cu rugăciune, trebuie să înețegem că ”picură în altă parte”. Atunci să cădem cu fața la pămînt înaintea lui Hristos și mai înainte de toate să-i cerem iertare rugîndu-l totodată să ne lumineze ca să ne cunoaștem greșeala și pe omul pe care l-am rănit sau nedreptățit, ca să ne cerem și de la el iertare. Iar cînd cerem iertare cu smerenie de la Hristos, îndată se depărtează flacăra trupească și ne aducem aminte și de pricina acesteia. Iar aceasta ne ajută să ne smerim și mai mult, după care vine cu îmbelșugare Harul lui Dumnezeu.
Prin urmare, noi suntem pricină în cazul acesta, iar nu trupul, pentru că nu ne-a durut pentru fratele ce a greșit și nu ne-am pus în situația lui ca să ne doară și mai mult, ci l-am judecat cu asprime. Pentru aceasta, Dumnezeu își ia Harul său de la noi, lăsînd să lucreze legile duhovnicești și îngăduind să cădem în mâinile vrăjmașului, care ne prăjește trupul în tigaia sa și ne murdărește în același timp și sufletul. Dimpotrivă, războiul trupesc al tinerilor, care vine de la fire se îndepărtează de îndată cu puțină nevoință, precum am spus, deoarece Hristos se înduioșează de fiii Săi care se nevoiesc și-i ajută degrabă, căci El nu vrea să se chinuiască făpturile Sale. De altfel, El însuși ne-a spus-o în sfânta Evanghelie: ”Jugul meu este bun și sarcina mea ușoară”, Matei 11, 30. Va trebui însă și noi să fim ”blînzi și smeriți cu inima”, Mt 11, 29.
Fără îndoială mulți tineri se vor întreba: ”De ce Dumnezeu îngăduie să fim războiți de diavolul desfrînării, în timp ce există alte patimi înlăuntrul nostru (mândria etc) și prin urmare alți draci?”Mi se pare că aceasta se întîmplă deoarece fecioria este prima noastră făgăduință (a monahilor), înaintea sărăciei și ascultării. De aceea tînărul își urmărește stare lui duhovnicească de obicei de la cele ce se petrec în trup, nedîndu-și seama că mîndria este cel mai mare păcat, iar judecata alungă dragostea. Dacă nu îl luptă nimic, crede că merge bine, însă se poate ca el să se afle într-o astfel lde amorțeală, încît să nu-și dea seama despre celelalte patimi care se ascund în el. Atunci Dumnezeu îl slobozește pe diavolul desfrînării care îl smerește fără să vrea și astfel, smerindu-se, Dumnezeu se apropie de el. În puține cuvinte, diavolul desfrînării, prin zguduirile pe care i le pricinuiește tînărului, îl face să înțeleagă că nu merge bine.

Discernământul în postire

Pe lîngă aceste pricini ale războiului nefiresc al trupului, va trebui să fim atenți și la alte lucruri, care se fac și ele pricini ale războilui, ca de pildă problema alimentației noastre. De la bun început trebuie aruncată tigaia, ca să nu ni se ”prăjească” trupul și să ne ferim și stomacul de ulcer. Toate alimentele fierte ajută atunci cînd sunt mîncate cu undelemn crud. Dintre verdețuri trebuie să evităm muștarul, deoarece înfierbîntă trupul.
Cel care este luptat de somn va trebui să evite salata, usturoiul, macul.
De asemenea război trupesc pricinuiește laptele de cutie (mai ales cînd se obișnuiește a bea regulat și concentrat). Laptele natural ajută mult pe cel care suferă de insomnie, căci aduce somn, la fel se întîmplă și cu ceaiul de tei.
Ceaiul negru și cafeaua alungă somnul atunci cînd vrem să priveghem. Cafeaua, pe lîngă că ajută a priveghea, îi ajută mult pe tineri atunci cînd, uneori, trec printr/o vijelie trupească, firească pentru această vîrstă. Atunci se întîmplă cîteodată să ne cuprindă brusc un nor de dorință trupească ce ne întunecă mintea, ne paralizează trupul etc. Și cu toate că în aceste cazuri este necesară nevoința, monahul este dezarmat atît din partea minții, fiind ca unul beat, cît și din partea trupului, care este parcă paralizat și care cere somn, mîncare etc (toate cele potrivnice). Așadar, în aceste cazuri, care se datorează nepăsării duhovnicești de mai înainte, foarte mult ajută o cafea – și două la nevoie – care îndată îi va alunga toată acea beție trupească împreună cu somnolența, paralizia și amețeala dîndu-i-se astfel posibilitatea să se nevoiască în post, în priveghere și rugăciune cu metanii și să facă alte nevoințe duhovnicești, prin care să-și dobîndească îndoita sănătate.
Mierea ajută foarte mult, însă produce și multă înfierbîntare și este bine ca tinerii să n-o mănânce în cantități mari. La fel se întîmplă și cu untul și brînza. Mierea însă se poate lua dimineața, o linguriță dizolvată într-un pahar cu apă călduță, dacă vrea cineva băutură bună și folositoare, care să-l ajute în digestie și constipații. În aceste situații ajută mult de asemenea smochinele fierte, ceapa fiartă sau coaptă și mai ales prazul sălbatic, atunci cînd se mănîncă cu undelemn crud.
Ceapa crudă este bună cînd este proaspătă sau cînd pe cea veche o lăsăm să înghețe, ca să elimine tăria, sau mai tîrziu, atunci cînd începe să înverzească. Numai în aceste cazuri nu vatămă și nu produce anomalii în intestine. Atunci cînd ele sunt vătămate, (stomacul, intestinul) apa de ploaie le vatămă și mai mult și mai ales cînd este băută pe stomacul gol.La masă să eviți vinul (mai ales dacă ești tînăr), deoarece provoacă înfierbîntare și război trupesc, precum și amețeală, căci altfel vrăjmașul va fi înarmat cu armele pe care tu i le-ai dat.
Dacă ești bătrîn sau tînăr, dar bolnăvicios, folosește puțin vin, care completează oarecum mîncarea ta slabă. Vinul ajută mult pe bătrînii istoviți, precum și pe tinerii suferinzi care nu-și pot ține urina, fortificîndu-le rinichii. De asemenea vinul ajută și pe cei care au stomacul slab și nu suferă apa, ci o varsă deîndată ce o beau. În aceste situații mult ajută să punem în pahar două degete de vin și apoi să-l umplem cu apă, după care să-l bem, deoarece nu este bine să tăiem cu desăvîrșire apa, căci este absolut necesară pentru rinichi. Cînd vreodată ni se închide urina, rezultate foarte bune dă varza sălbatică, dar ajută mult și iarba cămilei, care crește în pustiul Sinaiului și care trebuie mîncate crude sau amestecate cu puțin untdelemn.Nici apa multă nu este bună, deoarece ea produce balonări și război trupesc, mai ales seara. Iar această balonare îți împiedică răsuflarea atunci cînd rostești Rugăciunea lui Iisus. De aceea este bine să se evite toate cele sărate, care vatămă, dulciurile multe, care pricinuiesc sete precum și multe semințe uscate și alune, care aduc atît sete, cât și război și să se folosească alimente ușoare și simple, ca să ne ajute în zborul nostru duhovnicesc în rugăciune.
Pe cît se poate, este bine să se evite în general toate mîncărurile grase, sosurile, care murdăresc sufletul, precum și conservele. Pentru că toate acestea, pe lîngă faptul că sunt nesănătoase pentru trup, sunt nesănătoase și pentru suflet prin înfierbîntările pricinuite trupului și multa transpirație pe care el o elimină, silindu-l pe om să se spele mereu, căci altfel miroase ca un turc care nu este miruit cu Sfântul Mir. În timp ce prin viața ascetică omul se face oarecum nematerial și, deși nu se spală totuși strălucește și miroase plăcut.Pe lângă mîncăruri, la care va trebui să luăm aminte, va trebui să ținem seama și de orele la care mîncăm, ca  să ne ajute în nevoința noastră duhovnicească, deoarece și aceasta are mare însemnătate. Este bine ca dimineața, la ora nouă, să fie masa de prînz, iar la ora patru după amiază să se cineze. Iar mîncarea de seară este mai bine să fie nesărată, precum am spus ca să nu fie nevoie de multă apă în vremea mîncării, nici după aceea, ci numai după trei ore. Astfel vom avea stomacul ușor, fără balonări, pentru că nu se diluează sucurile lui de apa cea multă, iar digestia se va face bine, evitându-se astfel toate acrelile și amărerile.Este bine să evităm și felurimea mîncărilor, deoarece pe lângă faptul că așa cere rânduiala călugărească felurimea pricinuiește totdeauna și anomalii, pentru că de multe ori o mîncare nu se potrivește cu alta.

Fragment extras de ortodoxia.md din cartea Cuviosului Paisie Aghioritul: ”Epistole”, Editura Evanghelismos, București 2005

 

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR