Bătrânul Dionisie de la Colciu despre românii vremurilor de pe urmă
Părintele Arsenie Boca spunea că pentru păcatele noastre, ale românilor, o să pierdem şi Ardealul. Nu numai că nu o să ne unim cu Basarabia, dar o să ne pierdem şi ţara aşa cum este.
Părintele Dionisie: Părinte, s-ar putea îndeplini prezicerea părintelui, că uite, după cum vedem şi auzim, cele mai multe avorturi din toată Europa se fac la noi.
Aşa e, părinte. Sunt 13 milioane de când au căzut comuniştii. 13 milioane de avorturi.
Părintele Dionisie: Auzi, dumneata! Vedeţi cât s-au depărtat românii de credinţă?! Românii ar trebui să fie cei mai apropiaţi de Dumnezeu, fiindcă poporul român este un popor mai proaspăt, nu-i vechi, şi el, deodată, de când l-a făcut Dumnezeu pe faţa pământului, s-a trezit creştin-ortodox. De aceea, el trebuie să fie mai apropiat de Dumnezeu decât orice neam, că toate neamurile cele vechi s-au închinat la idoli. Pe când poporul român, de când l-a făcut Dumnezeu pe faţa pământului, el deodată s-a trezit creştin-ortodox.
Noi ar trebui să fim cei mai apropiaţi de poruncile Mântuitorului. Dar vezi cu câtă şărlătănie s-a băgat Satana în inima poporului român ca să socotească păcatele trupeşti întru nimic; să le facă, să se distreze…
Mamele sunt datoare să-i aducă pe copii în lume şi să-i facă creştini, fiindcă eşti creştin şi creştineşte trebuie să-i creşti, ca atunci când te vei duce la Dumnezeu să poţi zice aşa: „Iată, Doamne, eu şi pruncii care mi i-ai dat Tu”. Atunci vei intra întru împărăţia Cerurilor, în viaţa cea fără de sfârşit. Dar dacă tu faci avorturi, nu-l laşi pe copil să se bucure nici de viaţa asta trecătoare şi plină de necazuri, căci l-ai tăiat, şi nu se poate duce nici în împărăţia Cerurilor. Vezi, ce fărădelege mare şi ce păcat îngrozitor? Şi iată, lumea aşa merge înainte, cu toate că propovăduitorii Ortodoxiei şi preoţii şi duhovnicii îşi fac datoria şi le spun oamenilor că păcatul ăsta al curviei e cel mai mare păcat. (2003)
Părintele Dionisie: Acuma, când suferă atâta lume în ţară, când cu mare greutate de-abia mai rezistă să poată trăi, dacă românii vor mulţumi lui Dumnezeu, Dumnezeu are purtare de grijă şi o să ne ajute. Eh, s-au înmulţit păcatele şi trebuie ispăşite. De acuma trebuie să suferim mai mult, fiindcă nu cădem de bunăvoie la bunătatea lui Dumnezeu, strigând cu toată inima: „Doamne, mă rog, iartă-mă, că am greşit înaintea Ta!”. Suferim fiindcă suntem nepăsători la aşa ceva. Dar Dumnezeu tot nu se depărtează de noi, şi de aceea să ne osârduim să fim aproape de El, că nici un folos nu căpătăm dacă ne depărtăm da Dumnezeu, din contră, ne va fi mai rău. (2003)
Părintele Dionisie: Cum a ajuns ţara noastră! Era cea mai bogată când am plecat din ţară şi, uite, au ajuns astăzi românii să fie muritori de foame. Tineretul îşi ia lumea în cap şi se duce în toată lumea să lucreze ca argaţi, ca să scoată o bucată de pâine. (2002)
Părintele Dionisie: Durerea cea mai mare este că noi între noi nu ne iubim, noi între noi. Dacă şi aici, şi în monahism se strecoară ispititorul ăsta! Tu eşti român şi eu român, dar el se bucură când îţi poate săpa o groapă ţie, în faţa duşmanului. In faţa duşmanului, care duşman e şi al lui şi al meu. El se uneşte cu duşmanul lui şi al meu ca să mă distrugă pe mine. Am observat că multe întâmplări din acestea s-au întâmplat şi asta-i dureros.
Vedeţi? Asta-i ca şi cum ar fi un blestem pe capul nostru. Vasăzică, zici să fim mai uniţi, împreună, cu aceleaşi idei şi pe urmă te faci fals, vezi? Asta-i o slăbiciune, da, o slăbiciune. Cel mai dureros lucru. N-avem darul ăsta al unirii. Românii care se duc în America, la toţi le e ruşine să se prezinte, să spună: „Măi, sunt român, orice s-ar întâmpla”. Nu. Ei, dacă învaţă engleza, de-acuma le e ruşine să mai spună că-s români şi se unesc cu alţii. […]
Vezi, şi la noi, nu ziceau vechii noştri români că „unirea face puterea”? Dacă este unire, ai putere. […] Dar dacă nu-i unire, e dărâmare, s-a terminat. (2002)
Părintele Dionisie: De vină sunt conducătorii – să zicem – sau păcatele oamenilor, de-o ajuns aşa scumpa noastră patrie care, atunci când am venit noi în Sfântul Munte, era întâia ţară, cu toate bunătăţile. […] Ce să zicem? Ne pare rău de naţiunea noastră, dar să facem răbdare, că se vede treaba că s-au depărtat oamenii de adevăr şi de aceea conducătorii au devenit falşi, n-au avut grijă de naţiune şi uite, s-a ajuns acuma că milioane de români s-au împrăştiat în toată lumea ca să poată trăi. Auzi dumneata, n-are de lucru românul în ţara lui! Auzi dumneata, ce batjocură! Dar cine ştie, păcatele, poate or fi păcatele. Dar să mulţumim lui Dumnezeu şi să facem răbdare şi Dumnezeu ne va binecuvânta. „Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre.” Să ne ajute Dumnezeu ca dincolo să căpătăm fericirea. Să facem răbdare! Ne pare rău, tare rău, că a devenit ţara noastră cerşetoare. Românul îşi leapădă ţara şi se duce să fie argat la străini. […] Eh, răbdare, cu speranţă la Bunul Dumnezeu că poate se vor îndrepta lucrurile. Dacă n-o fi cumva spre mai rău, fiindcă duşmanii s-au înmulţit şi numai Dumnezeu ştie ce o mai fi. Dar fie voia Domnului! Noi să facem răbdare şi să avem ambiţia aceea că suntem români şi creştini. Că astea două o să ne ajute ca şi naţiunea să n-o pierdem, şi Ortodoxia, sufletul, să-l putem scăpa din ghearele Satanei. Eh, Domnul să ne fie întru ajutor. (2003)
MODERNISM
Părintele Dionisie: Toate ajutoarele de-acuma, pe care le primesc ţările astea de la Uniunea Europeană, ce bunătate au adus? în România de când se chinuie ei ca să meargă lucrurile mai bine…
Nu ne amestecăm în chestiunile astea politice, că nu ştim, decât numai cât auzim, dar ce progrese are acuma România faţă de când am venit noi în Sfântul Munte? Când am venit în Sfântul Munte, România era cea mai avută ţară, cea mai curată, cea mai apropiată de Dumnezeu şi cea mai bogată. În România erau mulţi străini care veneau la lucru. Ţin minte că eram încă mic, şi când treieram grâul, erau nişte batoze mari şi acolo unde ieşeau paiele era greu tare, şi străinii erau puşi la cele mai grele lucruri – să ieie paiele, să le dea la o parte, să le lege, să le ducă-n fabrică. Şi uite cum a devenit acuma, că străinii sunt boieri, şi românii, cu atâtea bogăţii la ei în ţară, s-au împrăştiat din România că n-au ce mânca. Mii de oameni pleacă peste graniţe, şi intelectuali şi cutare, pentru că nu pot trăi în România. Numai Dumnezeu ştie ce-o mai fi, dar nouă tare ne pare rău de cele ce se întâmplă.
Or fi şi răutăţile astea şi sărăcia ca să ne smerească şi să ne îndrepte către Dumnezeu. Vedeţi că bogăţia şi banul nici grecilor şi nici europenilor şi nimănui n-a adus mai multă bogăţie duhovnicească, dimpotrivă. Poate că o fi spre binele nostru şi nădăjduim la Dumnezeu ca să facem răbdare.
Părintele Dionisie: Sigur, dacă omenirea şi-ar pune toată speranţa în bunătatea lui Dumnezeu, nu-i cu putinţă să nu te audă, să nu te ajute Dumnezeu, că Dumnezeu este în tot locul şi vede şi gândul tău. Dar vezi că noi, cu ocazia asta ne îndepărtăm de Dumnezeu. Dacă lumea ar trăi mai modest, aşa, cât să aibă de ajuns, ar fi bine. Dar lumea, cu propaganda asta care a intrat în omenire, zice: „De ce să am casa aşa de mică? Am trei-patru copii, am de toate, dar de ce să nu am o casă mare ca a celui de acolo?” De-acuma femeia îl trimite pe bărbatul său: „Du-te şi adă bani, să facem şi noi casa mai mare”.
Moda, moda, moda! Vezi? Asta-i o propagandă magică a satanei ca să nu fie omul niciodată în pace, să nu se mulţumească cu atâta. Dar vezi cum spun bătrânii: „întinde-ţi picioarele cât te ţine plapuma, că dacă te întinzi mai mult te răceşti”. Ar trebui omul să gândească aşa: „Acela are mai mulţi bani, şi-a făcut casă mare, treaba lui, bine că poate. Eu sunt mulţumit că am una mai mică şi chiar dacă mănânc mai prost, mă îmbrac mai prost, sunt stăpân în casa mea.” Nu! Fiecare vrea să fie ca celălalt. „De ce să nu am şi eu televizor, prima dată?” Aşa-i omul. Moda! (2002)
Sunt limbile acestea moderne, internaţionale, care nici nu cuprind, nu au cuvântul acesta, „smerenie”. Văd că şi la noi, la români, din ce în ce mai mult parcă, omul smerit este considerat prost. Şi mai ales aşa sunt educaţi copiii astăzi, tinerii, să fie competitivi, individualişti, egoişti, să nu audă de smerenie. Mă refer mai ales la tineri, la familiile tinere care au copii; care ar trebui să fie atitudinea lor în faţa acestei situaţii?
Părintele Dionisie: Da, situaţia e înfricoşată. Datoria părinţilor, cât sunt copiii mici, este să le arate adevărul, că noi suntem creştini şi ortodocşi. Că după ce copiii merg la studii şi fac tovărăşii cu alte persoane mai rele decât ei, cu mare greutate poţi acum să-i mai întăreşti în bine, după cum scrie şi ne învaţă veşnic Sfânta Scriptură şi Biserica.
Astea-s răutăţile veacului al VIII-lea! S-a terminat, omenirea s-a stricat cu desăvârşire. Dar vedeţi cu câtă diplomaţie a intrat răutatea în omenire?! Conducătorii omenirii au iscodit, au descoperit multe înlesniri, multe maşinării, cum e şi televizorul. Dacă conducătorii ar fi nişte oameni cu frica lui Dumnezeu şi ar pune la televizor ceea ce e de folos sufletului şi trupului omenesc, ar fi toată omenirea în alt mod. Dar ei, ca să te amăgească, pun o imagine, două, ceva omenesc, şi pe urmă arată toate mişeliile şi spurcăciunile şi toate păcatele la care numai cu gândul dacă se gândeşte omul, are păcat. De-acuma omenirea le tot vede la televizor şi, ca şi cum ar fi un curent, zice că aşa trebuie să fie lucrurile, că „aşa a văzut la televizor”. Împărăţia lui Antihrist deja lucrează! Eh, numai Bunul Dumnezeu să facă milă cu noi. (2002)
UNIUNEA EUROPEANĂ
Părintele Dionisie: Ne modifică, ne modifică pe toţi propovăduirile ăstora care au luat puterea omenirii. Uniunea Europeană sub nici un motiv nu-ţi dă voie să aminteşti de cele adevărate, decât numai de cele ce le spun ei. Asta-i adevărul, ce spun ei. “Drepturile omului”, dreptul omului! Uite, un exemplu de drepturile omului – încă de mic, copilul, dacă părinţii l-au crescut oleacă, de-acuma are “dreptul” ca să nu-l supere părinţii, să-l lase să facă ce vrea el. Asta-i dreptul omului, să-l lase să facă ce vrea el.
Încotro duc toate acestea?
Părintele Dionisie: La pieirea, la distrugerea omenirii. Cunosc lucrul ăsta cei care au pus legile Uniunii Europene, dar ei vor să distrugă omenirea. Fiindcă nu cred în Dumnezeu, ei spun că aici îi raiul şi aici îi viaţa, şi că după ce ai murit ai pierit ca orişice vietate care nu îi după chipul lui Dumnezeu. Eh, aşa socotesc ei. Şi de aceea oamenii se osârduiesc să facă numai doi-trei copii sau unul sau deloc. “Ce ne trebuieşte copii? Noi să ne distrăm şi cutare şi cutare”, zic ei. Şi te distrezi, dar cât? Cât eşti tânăr. Dar după ce îmbătrâneşti, ce distracţie mai ai? Nu mai poţi ca să te distrezi, că cea mai mare distracţie a omului este să se împreuneze cu femeia. După aceea tu nu mai poţi, şi care mai este bucuria ta? Aşa că, cazi. De aia nu înţeleg oamenii lucrurile astea, fiindcă e instalat în cugetul lor gândul că aici îi raiul şi aici îi iadul, şi de-acuma, sigur, se osârduiesc să trăiască în raiul ăsta de pământ. Ei spun că acuma-i adevărul; că ce-i asta, ce-a fost până acuma? Dar adevărul lor este adevărul Satanei şi “adevărul” Satanei este ca să ne distrugă cu desăvârşire, nu numai trupeşte, ci şi sufleteşte, ca să nu poţi căpăta împărăţia Cerului, să te duci direct în partea lui.
Legat de vremurile noastre, se poate spune că cei care conduc lumea pun adevărul lor în locul lui Hristos?
Părintele Dionisie: Apoi asta-i. Pentru asta se osârduiesc ei şi asta-i împărăţia lor, împărăţia lui Antihrist, că nu se poate să împărătească Antihrist până când nu îngenunchează Adevărul. Adevărul nu este altceva decât Hristos care s-o pogorât din cer, asta-i Adevărul. Ei vor să îngenuncheze cu totul lucrul ăsta, pe toţi cei care cred în Hristos şi cred că El este Adevărul, fie el catolic, fie el cutare. Şi îl pregătesc pe Antihrist. De ce i se zice Antihrist? Pentru că e contra lui Hristos. Orice a făcut Hristos, el e contra – anti-Hrist. (1999)
Părintele Dionisie: Vedeţi cât îi de meşteşugăreţ vrăjmaşul? A inventat “Drepturile omului” şi-acuma avem dreptul omului ca să facă cele mai mari răutăţi. Dacă omul nu vrea să se căsătorească religios, da’ vrea să trăiască în fărădelegi, îi dreptul lui. Şi i se dă dreptul, li se spune oamenilor că aşa trebuie să fie. Vezi? O ajuns desăvârşită lucrarea satanicească. Nu mai ascultă nimenea de Biserică şi de Adevăr. Dacă-l pedepseşti pe copilul tău, îţi vin imediat cu drepturile omului: “De ce-l ocărăşti pe băiatul tău că se duce la desfrâu? Ε dreptul lui.” Auzi, dumneata! Ε sfârşitul. Ce să mai zici?
Părinte, acuma dacă-l trag părinţii pe copii de urechi, copiii au voie să se ducă să-i reclame, să-i bage în puşcărie.
Părintele Dionisie: Ei, acuma să judece omenirea cei mai proşti oameni: a cui lucrare e asta? Îi lucrarea Satanei, ca să devină vremurile cum citim la Psaltire, că “nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul”. Vezi? Pe copilul tău, pe care tu l-ai născut şi tu eşti dator ca să-l creşti în frica lui Dumnezeu şi să-l pedepseşti şi cu varga dacă altfel nu te ascultă, nu mai ai dreptul să-l creşti normal. Vezi? Şi asta pentru ca să ajungă omenirea toată la o destrăbălare cu totul neomenească. Vezi, asta înseamnă drepturile omului. Dumnezeu să ne fie întru ajutor şi să ne lumineze, că omul în cel rău zace. (2002)
Părintele Dionisie: Zicea cineva că un om mare de acolo, de la Parlament, a spus aşa: „După părerea mea n-avem nici un folos să ne băgăm în Uniunea Europeană. Ce folos să avem? Noi să ne ţinem ţara noastră deoparte”. Că ei, cei de la Uniunea Europeană, spun că te ajută, dar eşti obligat să dai şi tu bani acolo, îţi comandă cât să plăteşti ţărilor care-s mai înapoiate sau cine ştie cum e… Dar primejdia e că nu mai eşti bun stăpân în ţara ta, ca român, fiindcă ei au legile lor. De la începutul începuturilor, tot aşa a fost, omenirea s-a schimbat când într-un fel, când în altul, până la turnul Babel, când oamenii s-au adunat cu toţii ca să facă o clădire, să întreacă norii şi să nu se mai teamă de potopul pe care l-o dat Dumnezeu înainte. Şi vezi, Dumnezeu le-o încurcat mintea şi o rămas nefăcut turnul.
Dar acuma nu-i tot turnul Babel?
Părintele Dionisie: Da.
Conducătorii Uniunii Europene vor să facă un sistem fără de Dumnezeu, care să n-aibă nevoie de nimic altceva, „perfect”, cum zic ei. O să reuşească?
Părintele Dionisie: Eh!… O să reuşească, cu Antihrist. Antihrist o să fie cel mai bun om, cel mai milostiv, contra închinării la idoli, contra curviei, a dezmăţului, până când va amăgi toată lumea. După aceea îşi va arăta răutatea lui. Eh, să ne lăsăm în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. ( – )
Părintele Dionisie: Îmi spunea cineva venit din ţară că s-o dus cinci demnitari de afară la Patriarh [Teoctist] şi i-au spus: „- Noi suntem toţi sodomişti, niciunul n-avem femeie. Aşa vrem noi, aşa ne place, şi aşa să le daţi voie tuturor, ca să vă băgăm în Uniunea Europeană.” Patriarhul le-ar fi zis: ,,- Voi faceţi ce vreţi, eu sub nici un motiv nu aprob lucrul ăsta.” „- Dacă n-aprobi, n-o să te mai băgăm în Uniunea Europeană.” „- Eu sunt apostolul neamului, apostolul Bisericii, sub nici un motiv nu aprob asta.” Au zis:„- Ei, nu-i nimica”, şi apoi s-au dus la conducătorii Parlamentului. Vezi? Sunt lucruri înfricoşat de serioase, adică clar ne declarăm împotriva lui Dumnezeu. Ce să mai zici? O venit timpurile din urmă, o venit timpurile acelea.
Dar sunt oameni, atei, care spun:”Eu nu vreau să cred în Dumnezeu, nu cred în Dumnezeu. Ε dreptul meu, nu?” Cum vine asta?
Părintele Dionisie: Cum îi asta? Na, drepturile omului. Vezi că o proorocit Sfinţii Părinţi că în timpurile astea, al optulea veac, lumea va ajunge să spună… „eu nu vreau să cred.”
Dar pe ei nu i-a silit nimeni, cum a fost în timpul comuniştilor. Ei singuri se declară aşa. Cum poate omul să facă asta când el e creat de Dumnezeu ? Dumnezeu e izvorul vieţii lui, e totul pentru el.
Părintele Dionisie: Pentru cel care crede. Cel care nu crede în Dumnezeu crede că aşa trebuie să fie, cum fac acuma ăştia, „europenii”. Dacă nu crede omul în Dumnezeu s-a terminat, orice i-ai face. Eh, să lăsăm astea, să nu iscodim noi astea, că ne dărâmăm. Aşa-i, aşa-i, că acuma-i libertate. „Libertate”. ( – )
Recomandari
Îndemnuri şi învăţături pentru vremurile noastre
Convorbire cu Gheronda Dionisie, parintele orb de la schitul Colciu si cuvantul sau luminos
