Important de retinut este ca toata lumea aceasta materiala este supusa disparitiei, distructiei si disparitiei. Toate se schimba in lumea aceasta. Cu atat mai mult trupul nostru, care este asa de trecator incat poti sa mori la cateva zile dupa ce te-ai nascut. Cand ma duc prin tara, de exemplu, vad cat de mult s-a rarit toata padurea, in fata; dar in spate, padurea aceea taiata creste mereu, cu fiecare an in care ma duc, creste padurea din spate. Si toata lumea aceasta pare pusa sub taiere, ca o padure. In fiecare zi, in fiecare ceas cineva, un copac e doborat si moare si putrezeste. Dar in spate creste armata celor care au plans la Dumnezeu, care intr-adevar au trait sensul duhovnicesc al vietii pamantesti.
Deci vad cum mor oamenii si nu-mi aduc aminte ca si eu voi muri. Vad cum lumea sufera si moare de boli sau sufera indelung, si nu-mi aduc aminte de moarte, de faptul ca boala ma pandeste. Vad ca tinerii mor si cad sub secure, fie in accidente, fie in alte nenorociri, in razboi si nu-mi aduc aminte ca pot sa mor si eu. Si cred ca viata aceasta pentru mine este eterna, ca eu aici trebuie sa imparatesc, ca aici este locul fericirii mele, in valea aceasta de plans si lacrimi. Spatiul acesta de 30, 40, de 60, 80, 90 de ani, spatiul acesta pe care il traim in lume este spatiul mantuirii noastre. Am facut fapte bune, ne mantuim, am facut fapte rele, ne pierdem, pentru ca dincolo nu mai este alta posibilitate decat la Judecata de Apoi.
Singuratatea de dincolo de mormant
Mai demult mergeam la o doamna romanca bolnava de cancer dintr-un spital cu boli terminale si in salon cu ea era o alta doamna, americanca, la care in fiecare zi venea in vizita fiica ei si ii facea unghiile, ii coafa parul. Si am intrebat-o pe fiica: „Doamna, dumneata faci un sacrificiu extraordinar; desi ai doi copii, in fiecare seara vii aici si te ocupi de mama dumitale; dar oare nu este mai bine sa o iei acasa? Vii de la serviciu, o gasesti acasa, cu copiii, toti impreuna…”. Si mi-a raspuns: „Nu, Parinte, eu nu vreau ca fiii mei sa o vada pe mama decazand, devenind tot mai batrana, tot mai uarata, tot mai pierduta cu mintea. Nu vreau sa aiba imaginea aceasta!”.
Asa se explica de ce la americani este infrumusetat cel ce moare si arata mai frumos decat arata in viata lui. I se intinde pielea, ii vopsesc obrajii si buzele…
Am vazut ca si la noi se mai face asa. Dar la noi nu era asa, caci noi trebuie sa avem sentimentul mortii. Viata noastra se continua in moarte. Daca n-avem acest sentiment inseamna ca nu il avem nici pe cel de viata vesnica, si atunci nu mai exista Dumnezeu, nu mai exista nimic... Noi trebuie sa stim ce se intampla cu noi la sfarsitul vietii. Moartea este frumoasa, nu este urata din punct de vedere spiritual. Daca am trait o viata frumoasa, avem o moarte frumoasa. Daca am trait o viata rea, meschina, plina de rautati, avem o moarte urata.
Nimic din lumea acesta nu ne insoteste dincolo de mormant. Toate, inclusiv prietenii, familia, inclusiv cei care au spus ca sunt gata sa moara pentru noi, sau care ne-au spus „te iubesc mai mult decat sufletul meu”, pana la groapa te iubesc. De acolo esti singur. Numai tu si faptele tale. Sa va aduceti aminte de aceasta singuratate extraordinara dupa punerea in mormant. Extraordinara! Esti singur, singur! Nimeni nu mai pledeaza pentru tine. Singura pledoarie este a ingerului bun care spune: Stapane, omul acesta a facut un lucru bun, iarta-l!
Despre Judecata sufletului
Daca veti pune in mintea dumneavoastra acest formidabil spectacol al Judecatii din urma, va veti ingrozi. Parintele Staniloae spunea: „Acolo nu este o judecata propriu-zisa. Nu este auditoriu, nu e niciun avocat, nu e nimic”. Noi vom fi in fata lui Dumnezeu cu toata istoria noastra spirituala si materiala. Vom fi acolo in fata tuturor si fiecare va sti intimitatea noastra, lucruri pe care le-am uitat, lucruri de care ne este rusine noua insine sa ni le mai amintim. Toate vor fi ca o istorie, prezentata intr-un singur loc, in fata intregii lumi.
Nu va mai exista niciun loc unde sa te ascunzi. Degeaba vei pune mana pe ochii tai, caci mana ta este transparenta. Degeaba vei intoarce sau vei pleca capul tau, pentru ca poti fi vazut si cu capul plecat si cu capul ridicat. Nimic nu se va ascunde. Toate vor fi descoperite.
Daca va veti gandi la aceste lucruri, va va fi rusine sa faceti sminteli sau sa rostiti lucruri murdare. Cu vintele voastre sa fie curate. Sfantul Apostol Pavel zice sa vorbim in psalmi si in rugaciuni. Adica nu sa rostesti numai psalmi, ci toate cuvintele tale sa fie cuvinte care ar putea sa constituie o rugaciune. Caci Sfantul Apostol Iacov zice: „Limba e un mic madular, dar multe rele face.”
