Părinte, atunci când ne rugăm pentru un oarecare motiv serios, oare trebuie ca rugăciunea să fie însoţită de post?
Nici nu mai încape discuţie. Acesta este ceva ce se impune. Postul şi nevoinţa sunt condiţii absolut necesare. Dar pentru ca rugăciunea să se facă în chip corect, trebuie să te doară pentru ceilalţi. Pentru că tipicul multor creştini din vremea noastră este să nu dorească să se mâhnească. Chiar şi pensionarii, care toată ziua stau, nu se duc să se apropie de un copil părăsit, deoarece aceasta cere durere de cap. Mănâncă, îşi beau cafeaua lor, fac o plimbare, se duc la vreun spital care are infirmieri, la ceva organizat, ca să vadă vreun bolnav, pentru că lucrul acesta este mai uşor. Adică fac aceasta ca să fie satisfăcuţi, şi astfel îşi odihnesc gândul că şi-au făcut datoria. Pe câţi n-am îndemnat să ajute copii părăsiţi! Dar n-au făcut nimic.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 338-339)
