Cum poți zădărnici o predică bună!

Predicătorul, într-un fel sau altul, poate zădărnici predica. Dar asta o poate face şi cei de o ascultă. Puţină ingeniozitate, un pic de exersare… şi totul se va primi!

Sfaturile dăunătoare propuse în continuare vă vor ajuta să vă orientaţi şi să vă treacă pe lîngă urechi, minte şi inimă chiar şi cea mai bună predică.

Cel mai evident sfat: Nu ascultaţi predica! Cînd preotul iese pe amvon – tu ieşi afară să respiri cu aer curat sau, poţi să te aşezi pe un scaun, sau, chiar și să aţipeşti un pic. Dacă nu – nu dispera: predica nu-ţi va atinge conşiinţa dacă tu te vei preocupa de sărutarea icoanelor, aprinderea lumînărilor. Mai mult ca atît, comportă-te activ şi agitat. Posibil, că predica va fi zădărnicită nu numai pentru tine, dar şi pentru alţi enoriaşi ce vor fi sustraşi de acţiunile tale.

Mai sunt şi alte metode de a sminti predica. Ca exemplu: chiar de la începutul predicii apropie-te de o bătrînică cunoscută şi întreab-o despre sănătate, sau, de o mămică cu copii şi, compătimitor, interesează-te cum se descurcă.

Cu aşa discuţie amabilă poţi ucide doi iepuri odată: predica pentru tine şi pentru interlocutor.

De la o venire la alta, chiar dacă nu reuşeşti să distrugi o predică din rădăcină, măcar reuşeşti s-o minimalizezi.

Ca referire serveşte gluma despre cum, după o predică fierbinte şi zguduitoare toţi enoriaşii stăteau cu ochii în lacrimi, cu excepţia unui bărbat. La întrebarea „de ce nu plînge?” el a răspuns ca nu este din acestă parohie. Shimbările de la o biserică la alta impiedică de a vedea în preot părintele duhovnicesc şi de a-l trata cu încredere şi simpatie.

Nu în zadar romanii antici spuneau că „nemo orator nisi vir bonus” (nimeni nu poate fi orator bun, dacă nu trăieşte pios). Dar aceasta este valabil şi viceversa: dacă nu permiţi ţie (şi altora) să vezi în preot un om bun, atunci şi predica îşi va pierde jumătate din valoare.

O metodă şi mai iscusită de a sminti  predica este de a proceda invers chemărilor ei. Dacă te strădui poţi sfărîma încrederea faţă de  toată truda preotului. Pentru acesta e destul să te cerţi cu cineva la ieşire din biserică după o predică despre dragoste. După o predică despre binefacere şi milostenie: Să deteşti demonstrativ un sărman de la poarta bisericii; după o predică despre  îngăduinţă şi răbdare – să te plîngi în glas despre greutăţile vieţii.

În aşa mod, se petrece demonstrarea vizibilă că esenţa predicii şi-a pierdut valoarea, iar învăţăturile preotului sunt simple terorizări incompatibile cu viaţa reală. Important să fii perseverent de fiece dată.

O predică reuşită te îndeamnă să o aplici în viaţa proprie, precum un emplastru sau tijă. De la aceste gînduri, deci, şi de la folosul predicii se poate de sustras. E suficient ca după slujbă să-l atragi pe cineva în conversaţie despre cît de bine sau cît de rău a cîntat corul, cît de festiv s-a prezentat diaconul, cît de plăcut a mirosit tămîia ş.a. Nu vorbiţi despre predică. Ca o plantă să se usuce este destul ca să nu fie udată. Dacă interlocutorul te oboseşte cu tema predicii, atunci merită să-l întrebi: „Ţi-a plăcut predica?” Este o întrebare minunată, ce posedă un potenţial înalt de distrugere a  strădaniei preotului. A adresa aşa întrebare înseamnă a reduce predica de la nivelul unei înghiţituri de apă în pustiu la nivelul unui deliciu în restaurant.

În primul caz: Calităţile gustative ale apei nu se discută, ea se bea pentru a trăi; iar în al doilea caz: poţi să dai din nas şi să-ţi exprimi nemulţumirea.

Dacă acestă întrebare vei adresa-o oricînd şi orişiunde, mai des şi mai tare, atunci ea va pluti în aer, şi în cele din urmă-o va percepe şi preotul, care, la rîndul său  poate să cedeze aspiraţiilor publicului şi să înceapă a lucra asupra îndemnurilor „plăcute”.

Deci, există şansa de a rupe şi perverti acel ideal, cînd preotul şi ascultătorii trebuie să conlucreze, atunci cînd în discuţii particulare după slujbă tema predicii se aprofundează şi lărgeşte, cînd enoriaşii devin purtători de cuvînt, prin care predica sună mai puternic.