Marți, 25 septembrie 2018, în capitala Republicii Moldova a avut loc un nou dialog interconfesional cu membrii organizației religioase Mișcarea Internațională a Conștiinței Krishna, înregistrată în Moldova încă din 1994.
Dialogul a fost realizat de către Studenții Academiei de Teologie Ortodoxă din Chișinău, cu susținerea nemijlocită a Sectorului Sinodal pentru Activitate Misionară și Centrul Misionar Anatolie Tihai. Dialogul, a avut drept scop cunoașterea învățăturilor acestei mișcări din prima sursă. Subiectul abordat: Reîncarnarea! De asemeni, participanții la dialog au avut posibilitatea să compare învățătura Chrișnaiților cu Teologia Ortodoxă legată de viața de după moarte. Astfel, s-au constat diferențe majore, în subiectul abordat, și faptul că concepțiile sunt de fapt diametral opuse. Participanții, au avut posibilitatea de asemeni nu doar să afle ce învață mișcarea, ci să le și vorbească celor care practică cultul despre viziunea ortodoxă asupra vieții veșnice, mărturisindu-se astfel și învățătura Bisericii Ortodoxe la acest subiect!
Mișcarea Internațională a Conștiinței Krishna consideră că sufletul, după moarte urmează să se reîncarneze într-o nouă ființă, om sau animal, reptilă sau pasăre, sau poate chiar într-o insectă oarecare. În oricare dintre cele 8 400 000 de forme de viață existente pe fața pământului (datele oferite de Dumnealor). De asemeni, omul, poate să ajungă în una dintre cele 14 lumi (noi suntem în a 7-a). În sus sunt cele ale raiului unde acesta va locui un termen limitat de 10 000 ani, în jos cele ale iadului, după care vor reveni din nou pe pământ sau se vor înnălța la cer. Scopul suprem însă al fiecărui crișnait va consta în a ajunge în Impărăția Cerurilor, care conform dânșilor, este diferită de rai și mai presus de acesta.
Biserica Ortodoxă la acest subiect învață următoarele:
Inainte de invierea trupurilor si a judecatii generale, nici bucuria, nici condamnarea sufletelor, nu sunt complete (marturisirea lui Dositei al Ierusalimului, 1672, cap. XVIII). In slujba inmormantarii, Biserica se roaga pentru un loc unde nu este nici durere, nici intristare, nici suspin. In aceasta stare, fiecare isi are treapta sa deosebita. Cu ce se aseamana judecata? Cu un om care isi priveste in oglinda fata sa de aproape si permanent, care dupa ce s-a privit, nu mai poate sa intoarca spatele si sa uite in ce fel arata chipul sau (cf. Iacob 1, 23-24). Aceasta vedere ca intr-o oglinda este imperfecta, limitata, confuza, dar pana la vedere directa, fata catre fata (I Cor. 15, 12). Totusi, starea de dupa moarte reflecta starea si fata omului de aici. Pentru cei drepti, aceasta oglinda se numeste <<sanul lui Avraam>>, latura celor vii, corturile dreptilor, <<raiul>> fagaduit celui ce s-a pocait pe cruce, marturisind pe Hristos (Luca 23, 43). Raiul vadeste, redescopera, chipul si frumusetea cea dintai, lumina fetei Creatorului. Pentru cei nedrepti, aceasta oglinda este urgia si focul Gheenei, iadul, in care numai tacere, in care nu este nici un fel de odihna toti privind cu fetele in jos. Cei drepti <<se vor odihni de ostenelile lor>> (Apoc. 14, 13), <<vor vedea fata Lui si numele Lui va fi pe fruntile lor>> (Apoc. 22, 2). In schimb, <<nici ziua, nici noaptea, n-au odihna cei ce se inchina fiarei si chipului ei>> (Apoc. 14, 11).
Cu facultatea discernamantului, propriu unei constiinte iluminate, omul poate sa recunoasca destinul sau: <<Si de voiesti sa afli ce stare de viata ai, intreaba-ti sufletul si spune-i: Suflete, ai pazit toate poruncile lui Dumnezeu, sau nu? Si deschizandu-si gura constiintei lui, iti va spune in chip sigur adevarul. Caci nu se va rusina de tine, ci te va infrunta si-ti va arata cele ce le-ai pus inainte si le ai in tine, fie bune, fie rele. Caci in constiinta vei afla, fie ca ai iubit lumea, fie ca ai slujit mai mult lui Dumnezeu, fie ca ai cautat slava de la oameni, fie ca ai dorit numai pe cea data de Dumnezeu. Privind in tine insuti ca intr-o cutie si pipaind continutul si scotand una cate una din cele asezate in ea, le vei cunoaste in chip limpede>> (Sf. Simeon Noul Teolog, Intaia cuvantare morala, 12).
Rai desemneaza, in sens biblic, <<locul>> in care locuieste Dumnezeu (Fac. 3, 8) si in care este introdus cel dintai om: <<Domnul Dumnezeu a sadit o gradina in Eden, spre rasarit, si a pus acolo pe omul, pe care il zidise>> (Fac. 2, 8). Rai inseamna nu numai sfera si comuniunea lui Dumnezeu in care se afla omul la inceputul creatiei, ci si participarea la viata divina, la sfarsitul creatiei, adica slava vesnica sau imparatia lui Dumnezeu. Dupa acest inteles eshatologic, raiul este echivalent cu <<parousia>>, adica cu prezenta in persoana a Domnului Cel Proslavit cu <<parousia>>, adica cu prezenta in persoana a Domnului Cel Proslavit (Matei 24, 30; 26, 64; Apoc. 1, 7). Notiunea de rai cuprinde cei doi termeni ai tensiunii in care se afla Biserica in istorie: pregustarea imparatiei (<<Ca a fost rapit in rai si a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului sa le graiasca>> – II Cor. 12, 4) si asteptarea fagaduintelor (<<astazi vei fi cu Mine in rai>> – Luca 23, 43). Raiul este o stare de biruinta. <<Celui ce va birui, ii voi da sa manance din pomul vietii, care este in raiul lui Dumnezeu>> (Apoc. 2, 7). De altfel, Biserica se roaga ca toti membrii ei sa devina <<cetateni ai raului>>.
Daca raiul este un mediu de usurare si de eliberare, prin dezlegarea totala de sub apasarea si controlul pacatului, victimele raului devenind persoane libere, iadul este un mediu de restrictie, de acuzatie, de victima, de respingere.
Iadul este starea de sufocare a sufletului, goliciunea mintii si invaluirea inimii in intuneric si intristare. Este desnadejdea ca nu mai are puterea sa dobandeasca mantuirea sufletului, pentru care nimic nu se poate da in schimb (Matei 16, 26).
Doctrina invierii nu este cunoscuta de religia iudaica, dupa care orice om coboara dupa moarte in sheol, loc de intalnire a tuturor mortilor (Iov 30, 23), un loc sub pamant, plin de intuneric si umbra, unde nu exista nici amintirea, nici lauda lui Dumnezeu (Ps. 6, 5; 88, 4-6; Iov 3, 13-19). In acest sens, iadul este un loc unde mortii, dreptii si pacatosii, duc o viata de restrictie. In alt sens, gheena este locul de pedeapsa pentru cei respinsi. Iadul este incremenirea intr-o stare de separare si de necomunicare si de ura, datorita pacatului, care este o forta de dezbinare:
<<Noaptea care vine (Ioan 9, 4) este, dupa cuvantul Domnului, incremenirea totala a intunericului viitor, sau in alt chip antihristul, care este si se numeste noapte si intuneric; sau iarasi, in inteles moral, este nepasarea continua care, ca o noapte fara luna, scufunda sufletul in somnul nesimtirii. Caci precum noaptea face pe toti sa doarma si este chipul mortii, prin mortirea ce o aduce, asa noaptea intunericului viitor ii face pe pacatosi morti si nesimtitori prin ameteala durerilor>> (Sf. Grigorie Sinaitul, Capete in acrostih, 39, in <<Filoc. rom.>>, vol. 7, p. 102-103).
In traditia ascetica ortodoxa, un accent deosebit a fost pus pe experienta inca din aceasta viata, ca stare spirituala preeshatologica, a Judecatii lui Dumnezeu: <<Precum parga chinurilor vesnice e ascunsa in sufletele pacatosilor, asa si arvunele bunatatilor lucreaza prin Duhul si se daruiesc in inimile dreptilor. Caci imparatia cerurilor este vietuirea virtuoasa, precum chinurile, deprinderea patimilor>> (Sf. Grigorie Sinaitul, Capete in acrostih, 38, in <<Filoc. rom.>>, vol. 7, p. 102). Aceasta constiinta permanenta a Judecatii se rasfrange in virtutea smereniei; de aceea cei smeriti cu duhul nu vor intra la judecata, caci <<intru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat>> (Ps. 53, 8; Fapte 8, 32-33).
Etapele succesive ale petrecerii sufletului dupa judecata particulara au fost exprimate prin vamile dincolo de mormant. Cele 22 de trepte de examinare a sufletului de la iesirea din viata corporala la primirea sentintei, corespund cu diverse forme ale pacatului. Tema aceasta, reprezentata iconografic in frescele de la Voronet, a fost dezvoltata in special de teologii rusi (ca Antonie Amfitertrov – Teologia dogmatica, Atena, 1858; si Macarie Bulgakov – Teologia dogmatica ortodoxa, t. 2, Paris, 1860. Colectiile de canoane (Manuel Malaxa, 1651) dau amanunte despre petrecerea sufletului dupa moarte (trei zile ramane inca pe pamant), de drumul spre cer pentru a vedea locul sfintilor (care dureaza noua zile), de rolul ingerilor care arata raiul si iadul, pana la patruzecea zi, cand sufletul primeste sentinta. Zilele in care se fac slujbele de parastas, coincid cu aceste momente principale.
Intr-adevar, unele elemente din care este compusa aceasta credinta sunt mentinute de Traditie. De pilda, rolul ingerilor in judecata sufletelor (Chiril si Alexandriei, Efrem Sirul, Ioan Postitorul), ideea de balanta pe care se cantaresc faptele bune si rele (Sf. Ioan Damaschin). Cu toate acestea, capitolul despre vamile vazduhului nu are un caracter dogmatic obligatoriu. El reda, in mod simbolic, credinta profunda ca sufletul care se afla in afara de timp, insotit de ingerul sau, recapituleaza si valorifica in mod constient si just viata sa. Constiinta astfel luminata examineaza orice pacat, cunoscut si necunoscut, pentru care sufletul isi asuma intreaga raspundere – iertarea sau condamnarea,. Acest proces de judecata incepe aici (Ioan 5, 24; 9, 29; 12, 31), iar dupa moartea trupului, sufletul devine deplin constient de viata sa.
Mai multe detalii, legate de Învățătura Bisericii Ortodoxe despre viața veșnică, vedeți aici!
www.ortodoxia.md
