Era în anul 911 la Constantinopol. Profitând de faptul că împăratul Leon cel Înţelept era dus cu oastea să apere hotarele, duşmanii creştinătăţii au împresurat oraşul cu gând să-l cucerească. Locuitorii fugeau care încotro căutând locuri unde să se ascundă. În vinerea aceea veniseră mulţi credincioşi la mânăstirea Maicii Domnului din Vlaherne. După o tradiţie veche şi frumoasă aici se făcea priveghere de toată noaptea în cinstea icoanei făcătoare de minuni, Mijlocitoarea.Fiind un cartier mărginaş al Constantinopolului, Vlaherne era expus primejdiei năvălirii păgânilor însă creştinii umpluseră biserica şi se rugau Maicii Domnului să-i izbăvească de năpastă. Multe minuni se făcuseră la această icoană de-a lungul timpului de aceea credincioşii îşi puneau viaţa lor şi a copiilor lor în mâinile Maicii Domnului nădăjduind că nici de data aceasta nu vor rămâne fără ajutor. Slujba de seară începuse, creştinii îngenunchiaţi se rugau, preoţii slujeau cu frică şi cutremur când Maica Milostivirii nu s-a lăsat prea mult rugată şi a intrat în biserică înconjurată de sfinţi şi îngeri. Ea s-a oprit în mijlocul bisericii a îngenunchiat şi plângând de mila poporului înfricoşat s-a rugat Domnului după care a intrat în Sfântul altar unde s-a rugat înaintea Crucii Fiului său şi Dumnezeului nostru şi scoţându-şi acoperământul de pe cap l-a întins peste popor în timp ce se ridica în slavă. Egumenul mânăstirii, preotul Andrei şi ucenicul său, Epifanie împreună cu alti credincioşi din popor priveau uimiţi cereasca arătare.
Din ziua aceea, în fiecare an Biserica Ortodoxă prăznuieşte Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului cu Sfântă Liturghie şi acatist în amintirea minunii din biserica Vlaherne. Sfântul Acoperământ cu care Maica Domnului a acoperit cândva poporul se perpetuează în veac şi-i acoperă cu acoperământul milei sale pe toţi cei care se roagă ei, o cinstesc şi fac voia Fiului său. Rugăciunea ei înlăcrimată ne arată măsura dragostei faţă de neamul omenesc şi constituie un exemplu de milă creştină şi dăruire faţă de aproapele. Această rugăciune se cuvine să fie păstrată cu sfinţenie în inimile noastre deoarece exprimă cea mai înaltă formă de adresare către Dumnezeu şi o dovadă vie, de netăgăduit a legăturii care există între Maica Domnului, Născătoarea de Dumnezeu şi Sfânta Treime. ”Împărate Ceresc primeşte pe tot omul ce se roagă Ţie şi cheamă numele meu întru ajutor ca să nu plece nimeni de la faţa mea neajutat şi neascultat”.
“Părinţii mei m-au părăsit dar Domnul m-a luat” spune Psalmistul. Domnul nu ne părăseşte niciodată chiar şi atunci când noi ne abatem de la poruncile Lui.El îşi ţine promisiunea pe care a făcut-o oamenilor prin Prooroci şi ne aşteaptă să venim la chemarea Sa, ne îngăduie cu toate neputinţele, rătăcirile şi îndărătnicia noastră. Îşi trimite Duhul Sfânt ca să ne mângâie în necazuri şi dureri căci El ne iubeşte pe toţi, deopotrivă şi nu ne cere decât să-L ascultăm spre binele nostru. Ne-o dăruieşte pe Maica Sa ca să ne miluiască şi să ne “crească”aşa cum L-a iubit şi L-a crescut pe Fiul său. Dar noi de câte ori nu uităm de Maica noastră cerească, ba încă o supărăm cu nesimţirea noastră şi o minţim. Când avem câte-o problemă alergăm întâi la doctor, la ghicitori sau vrăjitori, ne supunem diferitor practici ca să ne îmbunătăţim viaţa dar uităm că ajutorul şi izbăvirea noastră sunt atât de aproape!
Maica Domnului îngenunchiază la poarta inimii noastre şi aşteaptă s-o primim. Ea ne cunoaşte atât necazurile cât şi neputinţele şi are puterea de a le dezlega. Ea a împlinit porunca Fiului său pe care i-a adresat-o când era pe Cruce “Iată, fiul tău!”. Cealaltă poruncă: ”Iată,mama ta!”încă nu şi-a găsit ecou în inimile oamenilor. Ce poate fi mai înălţător şi mai îmbucurător decât să primeşti un dar de la Dumnezeu prin mijlocirea Maicii Sale?
Acea trimitere a Maicii Sfinte către neamul omenesc este o altă jertfă pe care a suferit-o atât Fiul cât şi Maica. Cel care a pătimit moarte pe Cruce pentru păcatele noastre ne-a dăruit-o pe Maica Sa deşi a ştiut cât va avea ea de suferit pentru asta. Cu toate acestea n-a luat-o cu El în ceruri atunci când ,plină de durere se ruga zilnic la Mormântul Fiului său mort şi Înviat ci a lăsat-o pe pământ ca să-i mângâie şi să-i întărească pe creştini. Milele şi minunile revărsate prin sfintele icoane şi prin apariţiile ei au umplut pământul. Acum avem nevoie, mai mult decât oricând,să vedem şi să simţim în viaţa noastră mila şi ajutorul Maicii Domnului. Dar pentru asta trebuie să ne străduim şi să recunoaştem că fără Dumnezeu nimic nu putem şi să spunem împreună cu Psalmistul: ”Ce voi răsplăti Domnului pentru câte mi-a dat mie?”
“Uşa milostivirii deschide-ne-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine ci, să ne mântuim prin tine din nevoi că tu eşti mântuirea neamului creştinesc!”
