Declarația Mitropolitul Hristofor, al Republicii Cehe şi al Întregii Slovacii, într-un interviu recent. Mitropolitul Ceh a remarcat creşterea numărului credincioşilor, intr-un interviu acordat publicatiei Romfea, comparându-l cu alte culte din ţară şi afirmând: „Mulţi oameni din fosta Uniune Sovietică au venit să locuiască aici. Astfel, mulţi dintre cehi ajung să fie botezaţi ortodox, Biserica Ortodoxă fiind un refugiu pentru toţi”. Mai mult decât atât, Mitropolitul Hristofor a spus că „toate bisericile ortodoxe sunt pline, iar în zilele de sărbătoare nu doar că oamenii umplu biserica dar chiar se adună şi în afara ei. Între timp, bisericile catolice s-au golit”.
Întrebat de ce se întâmplă acest lucru, Republica Cehă fiind şi cea mai atee ţară europeană, Mitropolitul ceh a răspuns: „Despre asta am discutat de multe ori. Am răspuns că mult-prea marea suferinţă a acestei ţări, care a primit botezul Sfinţilor Chiril şi Metodie, timp de secole, a venit din partea persecuţiei Papilor şi Cardinalilor”.
„Catolicismul a fost implementat cu forţa, prin aproape aceleaşi metode practicate în mod obişnuit de către nazişti şi comunişti. Dacă nu erai ascultător, îţi luau proprietăţile şi te trimiteau în exil, şi poate chiar terminau cu tine”, a continuat Hristofor.
Apoi, a mai adăugat acesta, „din cele 150.000 de familii din mediul rural, au mai rămas doar 30.000. E clar că cehilor nu le place Catolicismul. Deci, Cehoslovacia, imediat ce a devenit o ţară independentă, număra aproximativ un milion de oameni care părăseau Biserica Catolică şi se refugiau în Biserica Ortodoxă a Cehoslovaciei”.
De asemenea, Mitropolitul Republicii Cehe şi al Întregii Slovacii, a mai declarat: „Tot mai mulţi oameni, astăzi, în Republica Cehă şi Slovacia, preferă Biserica Ortodoxă. Acum, trebuie să le ridicăm moralul, fiindcă au nevoie, în special în rândul tinerilor, şi să îi învăţam adevărul pe care ei nu-l ştiau”.
În încheiere, Mitropolitul Hristofor a fost întrebat despre cele mai mari probleme, de astăzi, ale Bisericii din Republica Cehă, acesta subliniind că „cea mai mare ar fi lipsa de spaţiu. Aţi văzut ce se întâmplă în interiorul bisericilor? Credincioşii încap cu greu, iar mulţi rămân în stradă”.
„Vreau să mulţumesc Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhului Kirill, Episcopului Ilarion şi Pr. Nicolae Balasof, care m-au ajutat să achit birourile noastre şi Şcoala Duminicală”, a mai adăugat Mitropolitul ceh.
Acasă Stiri religioase Stiri „Numărul ortodocşilor din Republica Cehă si din Slovacia este în creştere cu...
„Numărul ortodocşilor din Republica Cehă si din Slovacia este în creştere cu fiecare zi”!
„Numărul ortodocşilor din Republica Cehă si din Slovacia este în creştere cu fiecare zi”!