Iisuse, Dumnezeul milei,
Şi dătătorul celor bune,
Primeşte cu milostivire,
Smerita noastră rugăciune.
Dă iar iubirea cea curată
Şi calea sfântă în lumină,
Păstorilor, obştii şi ţării
Şi viaţă ortodox-creştină.
Păstorilor dă-le Stăpâne,
Trăirea cea adevărată,
Şi asumarea misiunii,
Duhovniceşti care o poartă.
Dă-le puterea de-a’nţelege,
Cu’adevărat cuvântul Tău,
În veacu-n care răul pune,
Un fals Hristos în locul tău.
Dă-le tăria să se smulgă
Din legăturile cumplite,
Ale acestui veac mamonic,
Şi-al căilor nelegiuite.
Poporului dă-i pâinea sfântă.
Dă-i dragoste şi dă-i răbdare,
Lumina Ta ce lămureşte,
Orice demonică’nşelare.
Dă hrană Doamne sărăcimii.
Dă modestie. Dă lumină,
Să lepădăm calea ruşinii
Şi să-ţi urmăm calea divină.
Dă-ne conducători destoinici,
Cu drag de ţară şi popor,
Şi cu trăire ortodoxă
În Duhul Tău mântuitor.
Dă tuturor duhul dreptăţii,
Şi al supunerii divine,
Poruncilor mântuitoare
Şi nu poruncilor străine.
Îndură-Te şi-ascultă Doamne,
Smerita noastră rugăciune,
Şi dă-ne viaţă ortodoxă
Credinţă vie, fapte bune.
Dă-ne păstori plini de credinţă
Şi dragoste pentru popor,
Şi pentru viaţa în lumină,
Slăvitule Mântuitor.
La Tine-i harul şi puterea.
La Tine toate’s cu putinţă.
Îndură-Te şi’ntoarce ţara,
La Adevăr şi la credinţă.
Dă-ne smernia-Ţi divină,
Şi-o fă lumină tuturor,
Să ne iubim crezul şi ţara
Preamilostivule păstor.
Nicolae Mirean