Mesajul de Crăciun al Preafericitului Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril, adresat arhipăstorilor, păstorilor, monahilor, monahiilor şi tuturor copiilor credincioşi ai Bisericii Ortodoxe Ruse. Preasfinţiţi arhipăstori, preacuvioşi părinţi, iubitori de Dumnezeu monahi şi monahii, dragi fraţi şi surori!
De sărbătoarea luminoasă şi plină de bucurie a Naşterii în trup a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos vă salut cordial pe voi pe toţi, dragii mei. În această noapte plină de lumină noi repetăm în rugăciune împreună cu îngerii slavoslovia care anunţa „vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Lc. 2:10-11).
Omenirea care a renunţat la Dumnezeu prin căderea în păcat, din nou capătă posibilitatea uniri cu Creatorul. Intrarea Fiului lui Dumnezeu în lume este smerenia Lui benevolă care ajunge la hotărârea de a se coborî până la chinuitoarea şi ruşinoasa „moarte, şi încă moarte de cruce” (Flp. 2:8). Dumnezeu se naşte întrupat pentru a arăta dragostea Sa oamenilor şi să-i ajute fiecărui om să capete plinătatea existenţei, celui care doreşte să audă chemarea Lui.
Anume din aceste motive sărbătoarea de azi ne dăruieşte nădejdea nezdruncinată în ajutorul de sus în cele mai complicate circumstanţe ale vieţii noastre. Dumnezeu care nu a lăsat creaţia Sa şi care i-a deschis calea spre eternitate, ni se arată în chipul Pruncului Hristos, un copil fără apărare, care necesită atenţie şi grijă.
Este necesar ca noi cu toţii să păstrăm în inima noastră acest chip biblic. Aducându-ne aminte de Pruncul Dumnezeiesc care sta culcat în iesle, noi căpătăm credinţă puternică şi nădejde nezdruncinată în Providenţa lui Dumnezeu care duce spre bine pe fiecare om. Şi chiar dacă în viaţa noastră nu mai rămâne sprijin, totul pare a fi instabil şi lipsit de încredere, noi trebuie să conştientizăm clar că Domnul este în stare să preschimbe prin harul Său durerea, suferinţa şi sărăcia lumii acesteia în fericire, bucurie şi abundenţă a darurilor duhovniceşti.
De sărbătoarea venirii Mântuitorului privirea gândului celor credincioşi este îndreptată către leagănul creştinismului, Pământul Sfânt, care s-a învrednicit să fie locul naşterii, vieţii şi slujirii pe pământ a Domnului. În zilele noastre succesorii lui Hristos din ţările în care au avut loc evenimentele din istoria Sfântă trec prin încercări grele, se ciocnesc cu noi ameninţări adresate tradiţiei duhovniceşti existente de multe secole. Să ridicăm în zilele luminoase ale Crăciunului rugăciunile noastre stăruitoare pentru confraţii noştri întru credinţă, păstrătorii de sfinţenii inestimabile, moştenitorii tradiţiei primilor creştini.
Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună (vezi 1 Cor. 12:26). Aceste cuvinte ale apostolului se referă nu doar la membrii unei parohii, ai unei comunităţi bisericeşti. Ele, desigur, se referă la toţi copiii Bisericii Unice Sfinte, Soborniceşti şi Apostoliceşti, ai Bisericii Ortodoxe care este răspândită în toată lumea. Unitatea Ei se conţine nu doar în singura credinţă a sfinţilor părinţi şi în comunicarea prin Taine, dar şi în coparticiparea la greutăţi, în slujirea jertfelnică a unuia faţă de altul, în rugăciunea unuia pentru altul.
Anul ce a trecut nu a fost deloc simplu în viaţa multor ţări şi popoare, inclusiv a celor care locuiesc pe întinsurile Rusiei istorice: nu puţine evenimente tragice şi calamităţi au servit în calitate de încercări pentru credinţa şi statornicia noastră.
Însă astăzi încercările cele mai importante se săvârşesc nu în sfera materială, ci în cea duhovnicească. Acele pericole care stau pe plan material, aduc prejudicii bunăstării şi confortului trupesc. Complicând aspectul material al vieţii, ele, cu toate acestea, nu sunt în stare să aducă daună considerabilă vieţii duhovniceşti. Însă anume dimensiunea duhovnicească descoperă o provocare din cele mai importante şi din cele mai serioase a concepţiei asupra lumii din timpurile noastre. Această provocare este îndreptată asupra distrugerii sentimentului moral, pus în sufletul nostru de către Dumnezeu. Astăzi se încearcă convingerea omului – că el şi doar el este unitatea de măsură a adevărului, că fiecare deţine propriul adevăr şi fiecare determină singur ce este bine şi ce este rău. Adevărul lui Dumnezeu şi, prin urmare, deosebirea dintre bine şi rău care se bazează pe acest Adevăr, se încearcă a fi înlocuit cu indiferenţa şi permisivitatea totală amorală, care distrug sufletele oamenilor, îi lipsesc de viaţa veşnică. Dacă catastrofele naturale şi acţiunile militare transformă în ruine organizarea exterioară a vieţii, atunci relativismul moral roade conştiinţa omului, îl transformă în invalid duhovnicesc, denaturează legile lui Dumnezeu ale existenţei şi distruge legătura creaţiei cu Creatorul Său.
Noi trebuie să înfruntăm acest pericol, în primul rând chemând în ajutor pe Preacurata Fecioara şi pe mulţimea de sfinţi ai lui Dumnezeu, ca ei prin apărarea lor în faţa Prestolului Stăpânului Sfânt şi Adevărat (vezi: Apoc. 6:10), căruia ne închinăm astăzi în chipul Pruncului nou-născut, să ceară pentru noi puteri să luptăm cu păcatul, să luptăm „împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri”(Ef. 6:12). Amăgirile şi mirajele bunăstării de pe pământ este important a ne învăţa să le găsim în obişnuinţele noastre dăunătoare, în dorinţele de căpătuială, în ispitele reclamei, în textele distractive şi politice. Este important să auzim vocea conştiinţei noastre, care ne previne în legătură cu pericolul păcatului, să putem coordona acţiunile noastre cu legile Evanghelice.
Astăzi ca şi întotdeauna fiecare creştin este chemat să confirme prin faptele sale cotidiene valoarea modului neprihănit de viaţă, să se opună în mod conştient relativismului moral şi cultului de câştig rapid. În jurul nostru sunt mulţi oameni neputincioşi, bolnavi, singuratici. Nu sunt puţini şi dintre cei care din cauza greutăţilor de ordin economic şi-au părăsit baştina în căutarea unui salariu mai bun şi care au nevoie de grijă, nimerind deseori într-un anturaj neprietenos. În efectuarea activităţii sociale, misionare, social-bisericeşti trebuie să participe fiecare păstor şi mirean. După cum a spus sfântul ierarh Inochentie din Herson: „Doar în lumina lui Hristos Îl poţi vedea pe Dumnezeu, pe sine şi lumea în chipul ei adevărat; doar la indicarea Revelaţiei cereşti poţi găsi cărarea care te duce în viaţa veşnică”.
Cu cei care aşteaptă mângâierea lui Hristos noi trebuie să împărtăşim căldura şi bucuria sărbătorii de azi. Fiecare dintre noi poate aduce lumina stelei de la Betleem celor apropiaţi şi celor depărtaţi – colegilor, prietenilor, rudelor, vecinilor.
Anul trecut în colaborare cu puterea de stat, cu organizaţiile obşteşti, cu reprezentanţii cercurilor de afaceri a fost pus începutul multor iniţiative care pot uni pe oameni, pot duce la renaşterea temeliilor duhovniceşti puternice şi ale celor morale din viaţa noastră socială.
La dezvoltarea unei atare colaborări, precum şi la mărturia despre unitatea inestimabilă a Bisericii noastre, au servit şi vizitele efectuate de mine prin Rusia, Ucraina, Moldova. Aceste călătorii au îmbogăţit experienţa mea în rugăciune şi în comunicare cu poporul credincios şi, sper, au contribuit la întărirea legăturilor duhovniceşti. În timpul serviciilor divine care au avut loc cu participarea unui număr foarte mare de oameni, într-un mod deosebit se arăta puterea credinţei şi a rugăciunii, ceea ce alcătuieşte frumuseţea Ortodoxiei, frumuseţea şi forţa „unităţii Duhului întru legătura păcii” (vezi: Ef. 4:3).
Felicitându-vă pe toţi cu Naşterea lui Hristos şi cu Noul An, vă doresc prin rugăciune să fiţi nestrămutaţi în bucuria întru Domnul, Care s-a întrupat „ca îndreptându-ne prin harul Lui să ne facem, după nădejde, moştenitorii vieţii celei veşnice” (Tit. 3:7). „Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt” (Rom. 15:13). Amin.
Naşterea lui Hristos
