Această nouă procedură se diferenţiază de achiziţionarea separată de spermă sau ovule, dar şi de aşa-numita „donare de embrioni”, accesată de către cei care vor să adopte embrionii rămaşi de la alte cupluri în urma tratamentului de fertilizare in vitro. Ea presupune, mai exact, vânzarea de embrioni proveniţi de la aceiaşi donatori de spermă şi ovule, embrioni special concepuţi în acest scop.
Promovând ideea că, dacă este etic să cumperi componentele individuale (ovulele şi sperma, separat), atunci nu diferă cu nimic să achiziţionezi produsul final (embrionul), Glenn Cohen, profesor la Universitatea de Drept Harvard, atrage totuşi atenţia asupra unor probleme practice care pot apărea.
Cohen numeşte, printre acestea, necesitatea de a stabili cine preia custodia drepturilor asupra embrionilor, care, în cazul adopţiei de embrioni, este încredinţată cumpărătorului. O astfel de precizare legală nu există în situaţia embrionilor „făcuţi la comandă”, singura posibilitate fiind aceea ca centrul de fertilitate să îşi asume drepturile părinteşti, opţiune nu tocmai convenabilă având în vedere că o asemenea clinică poate da faliment, ceea ce va duce la dizolvarea sa.
Un alt inconvenient sesizat de Cohen se referă la situaţia în care fraţi şi surori de sânge, crescuţi de familii diferite care i-au cumpărat în stadiul de embrioni, pot intra la maturitate într-o relaţie romantică, comiţând involuntar actul de incest.
Soluţia indicată de Cohen este păstrarea, de către centrele de fertilitate, a unei baze de date exacte a donatorilor şi cumpărătorilor sau limitarea numărului de donaţii la care o persoană are dreptul, măsuri care, totuși, nu garantează total evitarea apariţiei acestor scenarii nefericite.
Având în vedere că vânzarea embrionilor „gata făcuţi” reprezintă deja o realitate „promiţătoare”, în articolul publicat de New England Journal of Medicine, prof. Cohen şi dr. Eli Y. Adashi sesizează instituţiile abilitate să urgenteze reglementările legislative necesare în această direcţie.
site sursa www.semneletimpului.ro
