Preafericitul îşi exprimă încrederea că dificultăţile economice vor trece repede şi repetă că Biserica pune la dispoziţia poporului întreaga sa avere, astfel încât acesta să nu trăiască o viaţă în sărăcie, iar economia ţării să fie salvată. Adaugă că Biserica este dispusă să pună la dispoziţie până şi obiectele din aur ale bisericilor şi sfintele vase pentru salvarea patriei.
Preafericitul subliniază că, în ciuda problemelor economice, grija de căpetenie şi cea dintâi prioritate trebuie să fie întotdeauna soluţionarea corectă a problemei cipriote şi avertizează că Turcia şi aliaţii ei pândesc şi aşteaptă cu nerăbdare să impună soluţia pe care o vor ei. „Pentru aceasta, de altfel, centrele străine au impus strangularea economică a ţării noastre şi uneltesc ocuparea economică a patriei noastre”, spune Arhiepiscopul.
Pastorala cheamă poporul „cu credinţă în Dumnezeu şi în lupta noastră dreaptă” să înfrunte cu curaj şi răbdare actualele greutăţi rămânând neclintiţi în revendicarea drepturilor noastre inalienabile. „Şi să fiţi siguri că în curând şi Golgota noastră va fi urmată de Înviere”, a încheiat Enciclica sa Arhiepiscopul Hrisostom.
sursa http://acvila30.ro