Scene ŞOCANTE, în timpul slujbei de Duminică. Ce fac preotul şi enoriaşii, într-o biserică din SUA
Într-o biserică din Virginia, Statele Unite ale Americii, îmbrăcămintea este opţională, începând cu pastorul şi terminând cu ultimul credincios care intră în biserică, scrie christianpost.com. „Vino aşa cum eşti” este deviza membrilor acestui aşezământ de cult.
Oamenii care vin la slujbele ce au loc în biserica Whitetail nu trebuie să-şi mai facă griji legate de cum să se îmbrace în ziua de Duminică. Pastorul Allen Parker susţine că lui Dumnezeu nu-i pasă dacă cei care cred în EL se îmbracă sau nu.
„Dacă Dumnezeu ne-a făcut aşa, cum am putea greşi? Nu există sentimentul că trebuie să fii mai bun decât alţii din punct de vedere fizic. Suntem oameni, avem cicatrici, fiecare este aşa cum este. Aici învăţăm să iubim şi să acceptam ceea ce suntem”, se apără pastorul.
Enoriaşii mai spun că nu este nimic cu tentă sexuală, ci este o eliberare de prejudecăţile societăţii.
„Aici nu există nicio presiune să pari ceva ce nu eşti”, spune un credincios.
Cei care vin la această biserică susţin că în acest fel diferenţele sociale se şterg şi toţi sunt egali în faţa lui Dumnezeu.
Biserica se află în cea mai vizitată staţiune de nudişti din Virginia. Aceasta a fost deschisă în 1984 şi este vizitată de 10.000 de oameni în fiecare an.
http://jurnalul.ro/stiri