E zi de post adînc şi aspru.
E zi de doliu şi căinţă.
E zi de-adâncă cugetare
În adevăr şi-n umilinţă.
Cel mai curat bărbat al lumii,
Cel mai de seamă, cel mai sfânt,
A fost ucis în ură cruntă,
De-o femeie pe pământ.
Îl ştim că-i cel mai sfânt pe lume,
Nu din ce oamenii au spus,
Ci chiar din textele scripturii,
Rostite de Domnul Iisus.
Din glasul sfântului Arhanghel
Ce l-a vestit pe Zaharia,
Din întâlnirea maicii sale
Cu Maica sfât’a lui Mesia.
Şi ştim din glas de evanghelii
Cum l-a Iordan, Mântuitotul,
A coborât primind botezul,
De la Ioan Botezătorul.
Însuşi Iisus vorbeşte lumii
Numindu- l cel mai mare sfânt,
Născut dintr-o căsătorie,
Şi înger chiar de pe pământ.
Ne spun aceste Evanghelii
Cum a fost scos din închisoare,
De regele Irod tetrarhul ,
Şi dat pentru decapitare.
Un dans şi-o patimă spurcată
Determină stăpânitorul
Lumesc , să nimicească, iată
Chiar pe’nainte mergătorul.
Irodiada şi vede astfel
Acuzatorul nimicit,
Ruşinea publică apusă
Şi… viitorul fericit.
O fericire în adulter
O bucurie-n desfrânare
Şi un ospăţ, desăvârşeşte
Azi crima cea îngrozitoare.
Au trăit feriricirea clipei,
Dar şi acum i’acuză sfântul
Şi fapta lor ,iacuză veşnic
Chiar dacă i-au închis mormântul.
Sfântul Ioan mustră şi-acuma
Şi moartea sa i-o acuzare
La toţi adultrerinii lumii
Şi-a faptelor de desfrânare.
Cumplite sunt multe păcate,
Dar desfrânarea pe pământ,
Ucide doar pentru-o plăcere,
Din om şi lume ce-i mai sfânt.
Irodiadele de astăzi,
Adultere spurcă poporul,
Şi cer prin fapta lor să piară
Sfântul Ioan Botezătorul.
Cer nimicirea vieţii sfinte
Ce le acuză de păcat
Şi i-ar vrea capul pe tipsie,
Prin traiul lor cel vinovat.
Câte femei adulterine
Nu spurcă şi smintesc poporul
Şi câte’n dansuri şi ospeţe
Nu ucid astfel Adevărul ?
Câte-şi doresc acum pe tavă
Capul acelor ce le ştiu,
Fapta ruşini şi n-ar cere
Să-l vadă grabnic în sicriu ?
Şi câţi Irozi precum tetrarhul
Nu ucid oare din mândrie,
Şi prin cuvinte şi prin fapte,
Din semeţie şi curvie?
E zi de doliu şi durere.
E zi de rugă şi căinţă.
De cugetare -n profunzime
Şi de trezire la credinţă.
Sfântul Ioan ne e prieten.
Dar moartea sa ni-i acuzare
De la adultere şi crimă,
La dans şi port spre desfrânare.
Acuză luxul desfătarea
Şi compromisu-n mântuire,
Plătind cu capul şi cu viaţa
Cinstita sa mărturisire.
Ne mustră pentru necredinţă,
Că spurcăm sfânta libertate,
Că nu mustrăm ca el păcatul
Şi-l tolerăm din laşitate.
