Păcatul homosexualităţii! (Video)

Sfanta Scriptura ne relateaza ca, in vremea lui Lot, Dumnezeu a ars cu foc si pucioasa doua cetati: Sodoma si Gomora. Le-a sters definitiv de pe fata pamantului, aceasta petrecandu-se doar o singura data in istoria mantuirii. Nici o alta cetate nu a mai fost pedepsita in acelasi mod. Disparitia lor a fost strict legata de prezenta in acele cetati a unui greu pacat, acela al homosexualitatii, pacat care caracteriza pe toti locuitorii celor doua cetati, „de la tanar pana la batran” (Fac. 19, 4)).
Homosexualitate – perversiune sexuala care consta in atractia sexuala fata de indivizi de acelasi sex; pederastie, inversiune sexuala, invertire sexuala (def. din DEX 1998).

Crestinii nu sunt chemati sa judece oamenii, ci sa se judece pe ei insisi si sa (se) ajute pe ceilalti ca sa scape de acele stari de pacatosenie care imbolnavesc si slabesc pacea si buna randuiala a fiecarui om, in parte, si a lumii intregi, in totalitate. Aceasta atitudine este determinata de faptul ca orice crestin este constient ca pacatul este o destabilizare a relatiei cu Dumnezeu, o alterare a ordinii divino-umane in Biserica lui Hristos, in lume. Din acest motiv „dusmania” noastra este indreptata impotriva pacatului (dornica de descoperirea izvorului raului si de anihilare a activitatii acestuia in si prin oameni), si nicidecum impotriva omului care greseste sau pacatuieste. Noi, crestinii, stim ca Tatal „toata judecata a dat-o Fiului” (Ioan 5, 22) si de aceea, inainte de a ne erija in vajnici judecatori ai oamenilor (uneori, datorita excesului de zel, uzurpam judecata si dreptatea Sfintei Treimi) ne straduim sa identificam si sa ajutam la extirparea raului care capata chip si concretete in lume, prin oameni. In felul acesta recuperam pentru noi sensul intruparii Mantuitorului nostru Iisus Hristos care a venit sa vindece, sa lumineze, sa indrepte, sa mantuiasca. Bucuria noastra, ca si „fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12; I Ioan, 3, 1) si „prieteni ai Sai” (cf. Ioan 15, 14) se implineste atunci cand oamenii isi recastiga libertatea, demnitatea si fericirea de a trai dupa darul lui Dumnezeu. Crestinul adevarat nu se bucura nici macar de suferinta aceluia pe care il socoteste chiar cel mai mare dusman al sau. Crestinul autentic nu se lasa patruns de sensul si masura unei dreptati pur umane, fie aceasta logica, coerenta si imediata: logica Crucii, chiar daca este nebunie in fata lumii (cf. I Cor. 1, 18), este singura cale pe care omul lui Dumnezeu doreste sa o parcurga, pentru ca stie ca aceasta presupune, eventual, suferinta lui spre purificarea necesara vederii si dobandirii Invierii de dupa Rastignire. Hristos a iertat inclusiv pe cei care L-au batjocorit sau L-au rastignit. Credem in Adevarul Sau descoperit noua si voim sa mergem liberi si constienti pe aceasta Cale, atenti la ceea ce se petrece cu noi, cu sufletele nostre si mai apoi privitori si la pacatele altora care pot sa ne strice randuiala vietii. Este de la sine inteles ca nu putem sa ne aplecam spre a cauta pietre de lapidat pana ce nu am depietrificat sufletele noastre, pana ce nu am dat putinta Duhului Sfant sa largeasca inimile noastre, incat sa incapa in atentia dragostei noastre atat Dumnezeu, cat si lumea intreaga.
Noi nu vrem sa-i judecam definitiv pe homosexuali. Dumnezeu va face cand va voi El toate cele de trebuinta lumii Sale. Vrem ca noi, prin aprofundarea resorturilor acestui rau, sa ne pazim de cadere si sa-i ajutam pe homosexuali, atat cat este cu putinta, sa inteleaga ca drumul pe care au apucat este unul care sfarseste in foc: nu neaparat in cel material cat, cu siguranta, in cel spiritual, duhovnicesc, vesnic.
Homosexualitatea nu este o degenerare genetica, asa cum incearca unii sa acrediteze aceasta teza, incercand sa justifice pacatul prin mecanicitatea genetica si sa deculpabilizeze pe cei atrasi de dosnicii sexuale. Homosexualitatea se dobandeste, in general, in mod voluntar (fie aceasta vointa rezultatul unei decizii interioare sau al influentei factorilor externi care duc la acceptare). „Cauzalitatea” trebuie cautata in conditiile de crestere si educare a celor care devin, treptat, homosexuali, si in consimtamantul ulterior, exprimat dupa ce fiecare isi da seama de ceea ce se petrece cu el. Nivelul cultural, moralitatea familiei si a locului vietuirii, prezenta sau nu a unei educatii atente si active in familie, in biserica, in scoala si in societate, prezenta sau nu a dragostei si responsabilitatii parintilor in cresterea copiilor, activitatile ludice, calitatea imaginilor si a textelor mass-mediatice, violentele sexuale sau experientele sexuale din copilarie, active sau pasive, etc., sunt realitati care determina cresterea si maturizarea sexuala a fiecarui individ in parte.
Aproape toti homosexualii experimenteaza momentul mustrarii de constiinta: unii dintre acestia cel putin o data in viata lor, altii chiar in permanenta, isi dau seama de mizeria acestui tip de sexualitate (masculina sau feminina), inteleg anormalitatea alegerii facute, pricep ca manifestarea lor este una impotriva naturii, ca actioneaza impotriva legilor si sensului insusi din creatie. Isi dau seama ca „stilul” lor de viata, daca prin extensiune ar deveni „stilul majoritar” in lume, ar duce in mod inerent la disparitia acestei lumi prin autoagresiune asupra vietii. Faptul ca multi dintre ei incearca sa obtina in diferite tari ale lumii legi pe seama carora sa se poata casatori si/sau sa poata adopta copii in mod legal, denota ca sunt constienti de pierderea vinovata a doua valori fundamentale: familia si procreatia. Multora dintre ei, acolo unde constiinta sociala si legea le-o permite, nu le place doar sa „convietuiasca”. Vor sa fie considerati o „familie” cu toate efectele acesteia, pentru ca legea nescrisa din inima (darul fiintial al lui Dumnezeu) ii cheama la ordinea divina indreptata spre fericirea omului (chiar daca ei incearca sa justifice aceasta prin aceea ca fiind casatoriti legal nu se mai simt psihologic „marginalizati”). De asemenea, traind impreuna, constata ei insisi ca viata si dragostea, cand se intalnesc, vor sa se exprime, dand viata unei alte fapturi care sa perpetueze aceste valori vesnice. Evident, ei nu pot naste, nu pot darui lumii viata, ci moarte si, in consecinta, recurg la cererea insistenta a unei legiferari care sa inlesneasca infierea sau, mai nou, cum se petrece deja in unele tari, nasterea in vitro cu inchirierea pantecelui unei femei (contra cost sau nu) sau clonarea unui copil. Inchipuiti-va ce experienta ar putea avea acesti copii in „familia” unde ar descoperi ca mama si tata sunt doua cuvinte lipsite de sens, ca „mama” este un barbat (si, prin urmare, nu poate fi mama) iar „tatal” este unul care nu vrea sa fie in mod natural tata, pentru ca nu crede in valorile care ii pot aduce apelativul si fericirea de un autentic tata. Bietii copii…
Lucrurile sunt incomparabil mai grave cand atrasi de pacatul sodomiei sunt unii dintre crestini. Pentru acestia nu ar exista decat doua posibilitati: reconvertirea la Crezul crestin si la reafirmarea modului de viata natural, divino-uman, inscris in firea omului, sau lepadarea in mod public de Dumnezeu si de Biserica si, in consecinta autoexcluderea din sanul comunitatii crestine. Aut, aut: tertium non datur. Crestinul care a cazut in pacatul homosexualitatii stie ca Dumnezeu il asteapta sa se intoarca, ii intinde permanent o Mana in care sta mai putin batul si mai mult harul, binecuvantarea, spre restaurare intru Hristos. El stie ca aceasta experienta intunecata trebuie sa-i fie moment de rascruce, de criza, de autojudecare inainte de Infricosata Judecata a lui Hristos. El poate sa-si dea seama ca dosniciile sexuale, care nu tin cont de sensul chipului lui Dumnezeu, il apropie si il face sa se asemene cu chipul Printului lumii care zace in cel rau (cf. I Ioan 5, 19 ).
Crestinul care a poposit prin odaile cetatilor pierzaniei este chemat sa-si dea seama de mutismul acelei lumi homosexuale, de lipsa de dialog cu viata, cu adevarata dragoste, cu persoana umana. Acest crestin poate sa inteleaga ca experienta homosexuala nu are nimic de a face cu dragostea ci doar cu implinirea plina de lasitate si de egoism a pornirilor sexuale: actul sexual intre doi de acelasi sex nu are nimic din daruirea dragostei creative si nu poate duce la nasterea de prunci care sa „tulbure” si sa „complice” in mod fericit viata lor. Poate acest crestin sa vada ca viata sexuala fara de copii umple lumea de non-sens. Rostul lumii se vede in surasul si in lumina ochilor copiilor care au simtit inainte de a pricepe ca parintii lor i-au nascut cu adevarat din impartasirea reciproca a dragostei responsabile.
Pentru crestinul cazut, o viata homosexuala, traita doar pentru placeri materiale si trupesti, este o viata care vine in contradictie totala cu viata crestina. Homosexualitatea este o invitatie deviata de a trai doar clipa, fara nici un fel de responsabilitati fata de terti: este o autoizolare intr-un univers stramt si gol care vrea sa exporte si altora limitarea si non-sensul sau. Este o viata lipsita de perspectiva, pentru ca priveste doar spre ea insasi, excluzand vesnicia autenticei iubiri. In aceasta ordine de idei, crestinul intelege ca homosexualitatea este o manifestare tragica a raului, a diavolului, care incearca cu disperare, sa il conduca pe om spre moarte, atat duhovniceste, cat si trupeste, pentru a ucide darurile lui Dumnezeu: viata si dragostea. Irosirea vietii aici si pierderea vietii vesnice nu dau nici un rost existentei. Asasinarea dragostei pentru afirmarea placerii impotriva naturii coboara omul mult sub stadiul de animalitate. Numai asa se poate intelege de ce Dumnezeu a intervenit atat de brutal asupra celor doua cetati biblice.
Actul sexual are taina, frumusetea si bucuria iubirii impartasite care, pentru crestin, capata incununare atunci cand este realizat intre sotul si sotia uniti in dragostea fara de sfarsit pe care Dumnezeu o daruieste acelora care doresc sa traiasca impreuna, in unitate si comuniune, pentru a se indumnezei. Contrafacerile si devierile actului sexual sunt straine de bogatia si pacea implinirii vietii sexuale in familia crestina, unde randuiala asumata nu are gustul amaraciunii constrangerii, ci exprima mireasma libertatii traite dupa darul lui Dumnezeu de care ne vorbeste cu atata intelepciune Sfantul Apostol Pavel. Libertatea crestina in viata sexuala a familiei innobileaza pe soti, umplandu-i de bucurie si fericire, atmosfera in care copiii se nasc si traiesc.
Crestinul intelege ca actul sexual experimentat si impartasit in sanul familiei, intre cei doi soti binecuvantati de Dumnezeu, nu epuizeaza continutul vietii crestine, nu este capatul drumului care duce spre Dumnezeu. Viata sexuala este un aspect al minunii care se exprima prin viata insasi. Exista alte nenumarate valori si bucurii care converg spre definirea unei vieti fericite. Nu putem izola un aspect al vietii si sa-i dam „aura” de plinatate, de totalitate. In aceasta ordine de idei, exacerbarea aspectului in detrimentul intregului duce intotdeauna la idolatrizarea creatului in locul Creatorului, iar aceste exagerari slabesc viata, randuielile ei si sfarsesc, nu de putine ori, in dramatice stari conflictuale interne si externe care avertizeaza ca tragedia este pe aproape.
Crestinul simte si pricepe ca nu poate intretine prietenii cu cei care si-au facut di homosexualitate crezul vietii lor. Sf. Ap. Pavel ne avertizeaza in acest sens: „Nu va lasati inselati. Prieteniile rele strica deprinderile bune. Treziti-va cum se cuvine si nu pacatuiti.” (I Cor. 15, 33-34). Din acest motiv crestinul se simte obligat sa ia o atitudine clara si transanta fata de homosexualitate si de promotorii acesteia. Crestinul ii respecta pe acestia, dar evita orice raport, de orice natura, cu oamenii care au ales drumul spre Sodoma. Este superfluu de mentionat ca un crestin nu poate accepta „maestri” homosexuali. Daca la nivel de raport cetatean – institutie publica crestinul nu poate refuza dialogul de lucru cu un eventual functionar homosexual, se intelege ca nu poate accepta acelasi lucru in scoala unde invata copiii sai sau in institutiile unde copiii lui sunt obiectul vreunui fel de activitate educativa. Cu atat mai mult, nu poate accepta nici macar dialogul cu cei care se declara crestini, dar fac parte din tagma homosexualilor, fie acestia laici sau, si mai grav, clerici (indiferent de gradul clerical avut in Biserica). Daca ar fi vorba despre clerici se stie ca acestia trebuie caterisiti imediat, fara putinta de apel (vezi can. 25 Apostolic). Acestia nu mai pot fi calauze spre Dumnezeu. Indreptarea clericului aflat in acest pacat este un lucru de dorit si imbucurator dar el nu mai poate sluji altarului niciodata chiar daca, indreptandu-se, ar ajunge de ar invia si morti (Sf. Vasile cel Mare).
Biserica, prin Sf. Parinti, a dat cateva canoane privitoare la acest inspamantator pacat. Ele nu sunt atat de multe pe cat ne-am fi asteptat sa fie. Probabil ca rusinea abordarii unei asemenea grozavii a determinat pe Sfintii Parinti sa nu insiste mai mult decat era strict necesar in disciplinarea canonica a acestei mizerii.
Can. 7 al Sf. Vasile cel Mare: „stricatorii de parte barbateasca si stricatorii de animale si ucigasii (…), sunt vrednici de aceeasi pedeapsa”. „Pedeapsa” prevazuta pentru pederasti este, ca si in cazul adulterului, de 15 ani de indepartare de la Sf. Impartasanie (cf. Can. 58 al Sf. Vasile). Este evident ca, in zilele noastre, „pedeapsa” aceasta trebuie sa fie coroborata cu o intensa activitate de iluminare si recuperare a penitentului, tinand cont de faptul ca oamenii au pierdut practica si intelesul desei impartasiri.
Can. 62 al Sf. Vasile cel Mare: Celui ce a aratat imoralitate in cele barbatesti, i se va hotara timpul de penitenta ca celui ce nelegiuieste intru adulter”.
Can. 4 al Sf. Grigorie de Nyssa: „(…) din cauza aceasta indoit s-a hotarat timpul pedepsirii pentru cei ce s-au spurcat (…) prin turbarea asupra partii barbatesti; (…) se va vindeca cu aceeasi pedeapsa ca si pacatul greu al desfranarii; numai ca se va dubla timpul”. Am citat doar locul care ne intereseaza deoarece textul canonului este foarte lung. Sfantul Grigorie, pentru pacatul desfranarii, dupa calculele sale, prevede o pedeapsa de 9 ani, iar prentru sodomie prevede dublarea acestora, adica o pedeapsa de 18 ani. Este mult mai sever decat Sfantul Vasile, desi in cuprinsul aceluiasi canon vorbeste despre scurtarea timpului ascultarii in favoarea celor ce au zel mai mare spre indreptare.
Exista doua canoane, 20 Ancira si 87 Trullan (VI Ecumenic) care prevad o pedeapsa mai redusa pentru pacatul adulterului. Cum pacatul homosexualitatii este echivalat cu cel al adulterului, se intelege ca si acesta se pedepseste cu 7 ani de neimpartasire.
Sfantul Ioan Postitorul merge mai departe si in canonul 20 reduce si mai mult epitimia daca penitentul „in fiecare zi, dupa ceasul al 9-lea (ora 15 p.m.) se va multumi cu mancaruri uscate si va face cate doua sute cincizeci de metanii pe zi. Iar de va neglija sa faca acestea, va astepta sfarsitul timpului hotarat de Parinti”.
Diferitele moduri de tratare a acestui pacat ne dau posibilitatea adecvarii tratamentului canonic in functie de starea specifica a fiecarui penitent in parte. Prezenta pocaintei si intensitatea acesteia conditioneaza aplicarea unui canon sau al altuia. Oricum, lunga instrainare de Sf. Impartasanie in urma pacatului homosexualitatii indica gravitatea acestuia si decizia Bisericii de a nu tolera pacate care in lumea antica, precum astazi, erau la moda.
Ca si concluzie: fiecare este liber sa-si traiasca viata cum crede de cuviinta, cu conditia ca aceasta sa nu dauneze vietii celuilalt. Crestinul insa, nu poate accepta pacatul homosexualitatii ca fiind normalitate sau „alternativa sexuala”. Daca pe necrestinii sodomiti nu este chemat sa-i judece, in schimb, fata de confratii „crestini” adepti ai homosexualitatii trebuie sa aiba o atitudine transanta, fara umbra de echivoc. Toleranta si ingaduinta in special fata de confratii crestini este partasie la pacate straine, stare care ne-ar indeparta de ascultarea lui Lot si ne-ar apropia de neascultarea femeii sale care, intorcandu-se cu parere de rau spre cetatea nelegiuirii, s-a transformat in stalp de sare (Fac. 19, 15 si 26).

Pr. Constantin Balauca