Bogatul din Evanghelia Dumincii este personajul negativ al parabolei, dar nu pentru ca este bogat, ci pentru ca-si foloseste bogatia numai pentru sine. El „se imbraca in porfire si vison”, adica in hainele care in acea vreme erau cele mai luxoase si cele mai scumpe. Dar nu doar in imbracaminte era excesiv bogatul. Spunand ca ”se veselea in toate zilele in chip stralucit”, parabola arata ca bogatul își oferea continuu o viata de lux si de placeri. In contrast cu el, apare omul sarac si „plin de bube”, Lazar, care sta la poarta casei din care rasunau zgomotele ospetelor zilnice , „poftind sa se sature din cele ce cadeau de la masa bogatului”, si caruia cainii fara stapan-si ei in asteptarea acelorasi ramasite-ii tineau tovarasie. Parabola nu reda vreun cuvant de-a lui Lazar. Ea lasa impresia ca acest om si-a purtat fara murmur si cu deplina incredre in Dumnezeu crucea suferintelor si a lipsurilor.
De aceea, desigur, a si fost rasplatit in viata de dincolo. Nu saracia in sine este o virtute; cum nici bogatia in sine nu este pricina de pedeapsa. Lazar a fost rasplatit nu pentru saracie, ci pentru credinta si rabdarea sa, dupa cum si bogatul a fost pedepsit nu pentru bogatia sa, ci pentru egoismul sau, pentru lipsa de mila si iubire fata de semenul sau. Poate, unora ne vin in minte cuvintele rostite de Domnul atunci cand tanarul bogat a plecat intristat de langa Dansul: „Adevarat va zic voua ca un bogat cu greu va intra in imparatia cerurilor. si iarasi zic voua ca mai lesne este sa treaca camila prin urechile acului, decat sa intre un bogat in imparatia lui Dumnezeu(Matei 19,23-24). Acesta nu pentru ca bogatia ar fi rea in sine, ci ea devine un pericol prin lacomia pentru dobandirea ei si prin punerea ei in slujba patimilor, adica prin felul cum o dobandim si cum o folosim. A dobandi prin munca cinstita, harnicie si vrednicie bunuri materiale, nu este un lucru rau, dar a le dobandi prin necinste, furt, inselaciune, asuprirea si exploatarea altora, da, aceasta este rau. O, la cate rele duce iubirea de bogatie! „Din pricina bogatiei, rudele nu mai tin seama de rude, fratii se uita cu ochi ucigasi l Bogatul nemilostiv si sarmanul Lazar (Luca 16,19-31) a frati. Din pricina bogatiei, pustiurile sunt pline de ucigasi, marea de pirati si orasele de calomniatori. Cine-i tatal minciunii? Cine-i facatorul actelor false? Cine-i parintele juramantului fals? Nu-i oare bogatia? Nu-i ravna dupa bogatie?”-intreabă Sf. Vasile cel Mare.
Lacomul dupa averi nu spune niciodata DESTUL, robia lui devine tot mai grea. Langa el nimeni nu mai are loc. Ca si Ahab(III Regi 21,1-15) pofteste bunul aproapelui sau si e in stare de orice ca sa-l obtina. Lacomul este vecin rau, si la oras si la tara. Marea isi cunoaste hotarele ei, noaptea nu depaseste vechile ei margini, dar lacomul nu respecta timpul, nu cunoaste margine, nu ingaduie sa pastreze o ordine in lume, ci imita furia focului: cuprinde totul, arde totul. Care-i vecinul, care-i ruda, care-i omul de afaceri care sa nu fi fost tras pe sfoara de bogat? Nimic nu poate sta in calea silniciei bogatului! Toate se supun tiraniei lui, toate tremura in fata puterii lui! Bogatul din evanghelie are multi urmasi si in ce priveste folosirea bogatiei. Cate case fara noima, cu camere multe si mari si in care de fapt nu are cine sa locuiasca, pline de tot felul lucruri pe cat de costisitoare, pe atat de nefolositoare, care inghit truda marii multimi de saraci, care le iau acestora hrana de la gura! Cati oameni care se gandesc numai la binele lor, la haine si podoabe scumpe, la masinile lor de lux, la petreceri fara sfarsit, dar care nu au ochi si inima pentru noianul de suferinte ale celor din jur. Cum va lasa dreptatea dumnezeiasca nepedepsita o astfel de comportare?! Chiar e nevoie sa se intoarca cineva dintre cei morti ca sa ne aduca minte ca dupa fapte ne va fi si rasplata?
Pr. Gheorghe Cornea, „Sfanta Vinere” Zalau