În perioada 12-13  mai 2016, în incinta Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove se desfășoară o conferință internaţională cu genericul: “Activitate pastorală și ajutor social în locurile de detenție”.

În context, astăzi, 12 mai, deschiderea oficială a conferinței a fost prezidată de ÎPS Mitropolit Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, și PS Irinarh, Episcop de Krasnogorsk, Președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în Instituții Penitenciare a Patriarhiei Moscovei, întrunind  preoţii capelani care activează în cadrul instituţiilor penitenciare dar și angajați ai Serviciilor activitate educativă, psihologică și asistență socială din cadrul instituțiilor de detenție din țară.

În cadrul conferinței, participanții pun în discuții perspectivele misiunii Bisericii Ortodoxe după gratii.

Reuniunea are drept scop schimbul de experiență a activității pastorale și ajutor social în instituțiile de detenție dar și rolul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, Rusia, Ucraina și Belarus.

La rîndul său, oaspetele evenimentului, Episcopul Irinarh de Krasnogorsk, în alocuțiunea sa, a menționat: „Preoţii capelani și angajații Serviciilor activitate educativă, psihologică și asistență socială din cadrul penitenciarelor, prin eforturi comune pot contribui la crearea unui climat adecvat în instituțiile de detenție. Împărtășim din experiența noastră și suntem pregătiți să prezentăm o serie de recomandări cu privire la reabilitarea și resocializarea persoanelor din detenție prin prisma cultivării credinței ortodoxe atît în rîndurile persoanelor private de libertate cît și ale angajaților penitenciari”.

La finele conferinței, PS Episcopul Irinarh de Krasnogorsk a decorat colaboratorii Departamentului Instituțiilor Penitenciare dar și preoți capelani cu diplome de merit pentru munca depusă cu dedicație și propășirea Bisericii Ortodoxe.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Sursa: mitropolia.md

MG_4451MG_4460MG_4462MG_4463MG_4465MG_4488