still life with bible on the desk

La Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă a apărut cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, volumul Sfântului Irineu de Lyon, „Împotriva ereziilor. Combatere şi răsturnare a gnozei cu nume mincinos”. Cartea, care face parte din colecţia „Credinţa ortodoxă”, deschide seria de cinci volume dedicate redării într-o traducere inedită a acestei lucrări fundamentale în istoria creştinismului.

Volumul „Împotriva ereziilor. Combatere şi răsturnare a gnozei cu nume mincinos”, Cartea I, îşi propune să descrie cât mai amănunţit şi veridic conţinutul doctrinelor ce vor fi combătute în următoarele patru cărţi. Deşi oarecum dificilă prin conţinutul ei, această primă carte este indispensabilă pentru înţelegerea curentelor care animau viaţa intelectuală a epocii, dar şi a motivelor profunde care i-au făcut atât pe Sfântul Irineu de Lyon, cât şi pe alţi mari scriitori bisericeşti să-şi dedice o bună parte din viaţă combaterii şcolii gnostice. „«Împotriva ereziilor», cea mai importantă lucrare a Sfântului Irineu de Lyon şi cea care marchează începuturile teologiei creştine, nu este o simplă operă de combatere a tuturor ereziilor din primele două secole de după Hristos. «Împotriva ereziilor» constituie o sursă deosebit de importantă pentru cunoaşterea doctrinelor gnostice din această perioadă de început a Bisericii, dar este şi o frescă a doctrinei mântuirii, alcătuită cu migala şi pasiunea unui om purtător al Duhului Sfânt. Pentru că nu putem vorbi de Sfântul Irineu al Lyonului fără să avem în faţa ochilor acest impresionant edificiu doctrinar şi apologetic, care ne arată calea adevăratei cunoaşteri sau gnoze creştine. Sfântul Irineu ne învaţă că o aprofundare a Tradiţiei primite de la apostoli este calea care duce la cunoaşterea iconomiei divine în planul de mântuire pentru întreaga umanitate. Iar începutul şi sfârşitul acestui plan sunt recapitulate în Hristos ca Mântuitor al întregului neam omenesc. Prin urmare, aşa cum ne spune Sfântul Irineu, adevărata cunoaştere, spre deosebire de falsa gnoză, se află permanent în căutarea sensului lucrării lui Dumnezeu în lume”, se precizează în Cuvântul-înainte al cărţii.

Lucrarea ce însumează 160 de pagini este împărţită în trei părţi: prima parte se intitulează „Expunerea doctrinei lui Pto­lomeu”; partea a doua, „Unitatea credinţei Bisericii şi diversitatea sistemelor eretice”, iar partea a treia vobește despre „Originea Valentinianismului”.

Sursa: ziarullumina.ro