„Dumnezeu o vrut să facă sfinţi cu comunismul ista, mulţi sfinţi o făcut Dumnezeu printr-înşii…”
(Părintele Selafiil de la Noul Neamț)
În seara zilei de 25 noiembrie 2019, cu Binecuvântarea Prea Sfințitului Siluan, Episcop de Orhei, în parohia cu hramul „Sfânta Treime” din s. Lucășeuca, r-ul Orhei s-a desfăşurat seara duhovnicească consacrată martiriului din închisorile comuniste din România. Invitați ai evenimentului au fost teologul Danion Vasile și Parintele Valerian Grecu.
Cei prezenți au avut parte de o incursiune în durerea și strășnicia lagărelor comuniste din România: Aiud, Ploiești… Părintele Valerian, nu din auzite a povestit durerile prin care a trecut poporul român în dorința de ași apăra identitatea religioasă. Acolo, Părintele Valerian a iubit suferința. Acolo sa învățat al vedea pe Dumnezeu! În cuvântul său, Părintele Valerian a afirmat cu multă tărie că temnița pentru el a devenit rai! Așa cum de altfel, spunea cândva și Sfântul Luca al Crimeii: Am iubit pătimirea!
Aduc sincere mulțumiri oaspeților din România Părintelui Valerian Grecu și dragului nostru Danion Vasile, dar și scumpilor mei creștini din Lucășeuca, care s-au dovedit receptivi pentru a se întări în credință și în râvnă față de Dumnezeu!
www.manastireacurchi.md





