Istoric
„Atunci când pentru prima oară, icoana Ta a fost zugrăvită de vestitorul tainelor evanghelice, şi ţi-a fost adusă pentru ca s-o recunoşti şi să-i dăruieşti puterea de a-i mântui pe cei ce ţi se închină, te-ai bucurat, Tu care eşti plină de milostivire şi izvor al mântuirii noastre, ai fost ca şi gura şi glasul icoanei” (Vecernie, stihire glasul 6). Această icoană ocupă un loc special în viaţa poporului rus. Cronicile ne relatează rolul imens pe care l-a jucat în istoria Rusiei, pentru aceasta fiind sărbătorita de trei ori pe an, ca mulţumire pentru eliberarea Moscovei de tătari: la 26 august 1395, la 23 iunie 1480, la 21 mai 1521. În 1612, în timp ce Moscova era asediată de polonezi, luptătorii voluntari s-au bătut pentru icoana Maicii Domnului din Vladimir: „Mai bine murim decât să lăsăm să fie pângărita icoana Preacuratei Maici a Domnului nostru din Vladimir”.
Este cu adevărat făptură îndumnezeită, pe chipul căreia cerescul cu omenescul se întâlnesc. În această icoană, privirea Maicii Domnului este deosebit de mişcătoare: privire de o duioşie şi o tristeţe nesfârşită, care vine din adâncurile tainice ale inimii pentru a ajunge într-un „dincolo” inaccesibil, privire a Maicii îndreptată spre omenire, din pricina proorociei lui Simeon, pe care o „păstra în inima ei”: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Le. 2, 33-35).
Acest chip de o frumuseţe cerească este chipul unei mame a cărei privire ne lasă să pătrundem în inima Mariei, care se gândeşte inca de pe acum la suferinţele ce vor veni, un chip care, în suferinţa sa lăuntrică, trăieşte deja drama crucii. Privire care exprimă dragostea maternă pentru Fiul său, dar şi pentru toţi oamenii cărora, prin cruce, va învăţa să le fie maică.
Peste veşmânt, poartă maforionul, un val lung, purpuriu, brodat cu un preţios galon, care-i acoperă capul şi umerii. Pe frunte şi pe umeri vedem cele trei stele, semn al pururea-fecioriei Maicii Domnului atât înainte, cât şi în timpul naşterii şi după aceea.
Pruncul
Cu mâna stângă, cuprinde gâtul maicii Sale pentru a-Şi apropia obrazul de obrazul Mariei, într-un minunat gest de tandreţe . Pruncul este aşezat simbolic pe braţul drept al Maicii Sale, în timp ce cu mâna cealaltă ea arată spre Fiul său: „Iată Omul”. Privirea Pruncului este aţintită pe privirea Maicii Sale, a cărei suferinţă o vede, părând a-i spune încă de pe acum: „Nu mă plânge, Mamă…”, în incercarea de a-i alina durerea ascunsă. Chipul Pruncului este deja chipul unui adult, cu trăsături precise, a cărui frunte amplă reflectă înţelepciunea dumnezeiască. Veşmântul Său, himationul, roşu purpuriu, are sclipiri de aur, aşa cum se cuvine lui Dumnezeu: este lumina cea neînserată.
Deşi gestul mâinii stângi a Mariei arată spre Fiul Său – tip al icoanelor Maicii Domnului Indrumătoarea – totuşi, această icoană este a Maicii Domnului Mângâietoarea, din cauza simţămintelor pe care le exprimă atitudinea maternă a Mariei.
În această icoană, Maica Domnului este chipul Bisericii care poartă în ea mântuirea, chiar în timp ce aşteaptă, mărturiseşte şi contempla învierea prin cruce. Fără să ţină seama de mângâierea Fiului său, Maica Domnului priveşte în depărtare, cu o privire plină de dragoste şi de durere. Chipul său întors către Pruncul care o mângâie, nu către fiul trupesc, ci către Ziditorul lumii Căreia I-a dat naştere, se oglindeşte în cuvintele Liturghiei: Ea este fierbinte mijlocitoare în faţa lui Dumnezeiu şi puternica ocrotitoare a lumii. Se apleacă spre Fiul său cerând milă pentru cei care vin către El şi pe care îi ocroteste cu rugăciunile sale.
Această minunată icoană a Maicii Domnului din Vladimir arată permanenta preocupare a Bisericii Răsăritului de a considera rolul Maicii Domnului în lumina Revelaţiei şi a locului pe care Domnul i l-a încredinţat în taina mântuirii oamenilor. Cultul pe care Biserica Răsăritului îl închină Maicii Domnului este în esenţă hristocentric, iar doctrina sa marială se rezumă în plinătatea dogmei Născătoarei de Dumnezeu. Tocmai pentru că este atât de legată de lucrarea mântuitoare a Fiului său, nu ne surprinde să vedem, în majoritatea icoanelor, cu câtă solicitudine se apleacă spre omenire şi îndeosebi spre nevoile duhovniceşti ale creştinilor.