Parohul
Preot IULIAN (LILIAN) RAŢĂ, născut la 21 ianuarie 1982, în satul Târnova, raionul Edineţ, Republica Moldova, din părinţii ortodocşi Raţă Gheorghe şi Raţă Emilia. Botezat de către părintele Gheorghe Glib, trecut la Domnul. Numele de botez Iulian, numele laic Lilian.
Studii medii gimnaziale absolvite în satul de baştină. Cu binecuvântarea Duhovnicului, părintelui Gheorghe Griţco, am continuat studiile în satul Chiştelniţa raionul Teleneşti, unde pe parcursul a doi ani am studiat la Şcoala Duhovnicească de Cântăreţi Bisericeşti, de pe lângă Mănăstirea cu hramul „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil”.

În paralel am absolvit şi Şcoala Medie de Cultură Generală din localitate. În vara anului 1999 am fost admis la secţia de zi la Academia de Teologie din Chisinau. In 2003 am devenit licenţiat în teologie. Subiectul tezei de licenţă din domeniul Dreptului Canonic: „Relaţiile dintre Stat şi Biserică – aspecte juridice”, conducător ştiinţific, Dr. Nicolae Fuştei.
Studii post-universitare la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Istorie, secţia Studii Sud-Est Europene. Subiectul propus pentru teza de magistru a fost „Situaţia Patriarhiei de la Constantinopol după căderea Imperiului Bizantin”, subiect ce rămâne a fi cercetat în continuare. În 2008, am absolvit cu Universitatea Relaţiilor Internaţionale „Perspectiva”, Facultatea Drept Internaţional. Subiectul tezei de Licenţă propus a fost „Republica Moldova ca membru a Consiliului Europei”. 2013-2015 – Studii de Master la Universitatea de Stat din Republica Moldova, Facultatea Psihologie și Științe ale Educației, Specialitatea: Consiliere Educațională și Spirituală.
Cunosc calculatorul la nivel de utilizator, permis de conducere, limba română şi limba rusă.
Între anii 2004-2005 am lucrat la Compania Coca-Cola Îmbuteliere Chişinău SRL: Business Developer.
In vara anului 2005 am depus cererea la Hirotonie, fiind ridicat în treapta de diacon la 27 octombrie 2005 şi în sanul de preot la 25 decembrie 2005, la Catedrala „Naşterea Domnului” din Chişinău. Practica după hirotonie am săvârşit-o alături de obştea mănăstii „Adormirea Maicii Domnului” din s. Căpriana r. Străşeni, sub patronajul spiritual al Stareţului Sfintei Mănăstiri Arhim. Filaret Cuzmin.
În primăvara anului 2006 am fost numit în funcţia de preot paroh al Bisericii Sfânta Treime din s. Lucaşeuca r. Orhei, unde până astăzi slujesc lui Dumnezeu şi oamenilor în săvârşirea Sfintei Liturghii şi a Cuvântului. Din septembrie 2011, Lector la Academia de Teologie Ortodoxă din Chișinău.

Decorații bisericești: 2007 – Crucea de aur. 2008 – Protoiereu. 24 noiembrie 2010 – paleța, crucea cu pietre scumpe și Mitra. 21 septembrie 2011 – Ușile Împărătești deschise până la heruvic.
În timpul de faţă am 29 de ani, sunt căsătorit, nu am copii. Soţia, Raţă Veronica, a absolvit în 2004 Academia de Teologie şi a fost angajată a Bisericii Sf. Vinere din Chişinău pe parcursul anilor 2003-2005. În prezent, dascăl a Bisericii din s. Lucăşeuca, r. Orhei, profesoară de muzică în Gimnaziul din localitate!
To find a handy photo printing site simply enter „easy photo printing” in your favorite msn search. This will allow a person to locate any kind of type of motorcycles that she or he is on the lookout for.
Comentariile sunt închise.