Mănăstirea Optina – Sihastria sau Pustia Optina, este una dintre cele mai mari şi înduhovnicite mănăstiri de călugări din întreg Răsăritul Ortodox. Mănăstirea Optina se află în Rusia Centrală, la aproximativ 80 de mile de Moscova şi la o mică distanţă de localitatea Kozelsk. Ea este considerata a fi centrul spiritualităţii Bisericii Ruse, în secolul al XIX-lea.
Mănăstirea Optina – scurt istoric.
Mănăstirea din Pustia Optina a început a nu mai fi îngrijită începând cu secolul al XVIII-lea, datorită politicii anti-monahale a lui Petru I şi a Ecaterinei a II-a. Abia în anul 1790, mitropolitul Platon al Moscovei a început a se îngriji de vechea vatră isihastă. Cea mai mare parte a clădirilor ansamblului monahal de la Optina au fost ridicate în perioada secolelor XVIII-XIX, când mănăstirea era privită ca un centru rusesc al stareţilor îmbunătăţiţi.
Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, spiritualitatea monahală rusă va începe să renască, din mila lui Dumnezeu, prin ucenicii Sfântului Paisie Velicikovski de la Neamţ, ale căror scrieri sunt călăuzitoare până astăzi. La Mănăstirea Optina, scrierile sale au dat naştere la un număr însemnat de stareţi îmbunătăţiţi, care, mai apoi, s-au împrăştiat în întreaga Rusie.
În anul 1821, o sihastrie a stareţilor a fost întemeiată la o distanţă de 400 de metri de mănăstire. Întemeierea acestui loc, unde bătrânii erau grupaţi în jurul aceleiaşi bisericuţe, toţi purtând în inimă rugăciunea lui Iisus, a dus la venirea aici a mulţimi nenumărate de pelerini; ei veneau până la Kozelsk, iar de acolo, pe jos până la mănăstire.
Mulţimile de credincioşi băteau drumul Optinei în mod regulat, îndrumările stareţilor de aici fiind adevărate izvoare cu apă vie. Printre cei ce şi-au găsit odihna în această Pustie se numără şi personalităţi precum: Nicolai Gogol, Ivan Turgheniev, Feodor Dostoievski, Vasile Zhukovsky şi Vasile Rozanov. 
La iniţiativa Părintelui Macarie de la Optina, mănăstirea a început o amplă lucrare misionară în Biserica Ortodoxă Rusă: s-a început publicarea de scrieri patristice, activitate ce fusese împiedicată simţitor de reformele lui Petru I. Bunul ieroschimonah Macarie a început să editeze manuscrisele traduse de Paisie Velicicovski şi de către ucenicii săi, după texte patristice din limba greacă. Rezultatul acestei munci a fost odihnitor de suflete: s-a reuşit publicarea a mai bine de 125 de cărţi, in peste 225.000 de copii, ale lucrarilor Sfântului Isaac Sirul, ale Sfântului Simeon Noul Teolog, ale Sfântul Nil din Sora şi ale altora.
Mănăstirea Optina deţine o impresionantă bibliotecă, multe dintre cărţile acesteia fiind strânse cu ajutorul fraţilor Kireyevsky, ambii fiind înmormântaţi în interiorul zidurilor mănăstirii. Filosoful Constantin Leontyev a vieţuit în această mănăstire mai bine de patru ani. Sfântul Ambrozie de la Optina se crede că a fost luat drept model pentru conturarea Stareţului Zosima, din romanul lui Dostoievski, „Fraţii Karamazov”.
Începând cu anul 1917, odată cu simţirea urmărilor aduse de Revoluţia Bolşevică, călugării din Optina nu au mai reuşit să ţină pasul cu înaintaşii lor, în cele ale tiparitului de carte. Mănăstirea este închisă şi călugării sunt alungaţi. O mână de călugări vor reuşi să mai ajute şi de acum înainte mănăstirea, lucrând ca agricultori. Însă nici acest ajutor nu a rezistat mult, căci, în scurt timp, toţi au fost împrăştiaţi, murind în exil, în închisori şi în lagăre de muncă. Mai toate clădirile mănăstirii au început să se ruineze, multe fiind chiar demolate.
După Revoluţia Rusa, ultimii stareţi au fost scoşi din mănăstire şi exilaţi, mănăstirea însăşi fiind transformată în lagăr de concentrare a deţinuţilor. Ieromonahul Isaac cel Tânăr, ultimul egumen al mănăstirii din Pustia Optina, a fost martirizat în Tula, la data de 27 decembrie 1938. Mănăstirea a fost preluată de NKVD şi încadrată în sistemul Gulag. Puţin mai târziu, unele dintre clădirile mănăstirii au fost dărâmate, în timp ce catedrala centrală a fost transformată în muzeu al literaturii.
În anul 1987, odată cu începuturile schimbărilor din Rusia şi legea politicilor ateiste a Guvernului Sovietic referitoare la Biserica Rusiei, oaza de trăire isihastă din Optina va renaşte. Mănăstirea Optina a fost printre primele sfinte locaşuri de rugăciune înapoiate Bisericii Ortodoxe Ruse. În anii 1990 cei mai minunaţi stareţi din Optina, martiri şi mari nevoitori, au fost canonizaţi drept sfinţi, de către Sinodul Bisericii Ruse .Soborul Sfinţilor de la Optina este cinstit, de către Biserica Ortodoxa, în data de 11 octombrie.
Cei trei noi martiri de la Mănăstirea Optina – 16 aprilie 1993
În anul 1993, trei vieţuitori ai Mănăstirii Optina au fost omorâţi în mod brutal, chiar în noaptea de Înviere a Sfintelor Paşti. Aceşti trei mărturisitori – ieromonahul Vasile Roslyakov, călugărul Ferapont Pushkarev şi călugărul Trofin Tatarinov – sunt cunoscuţi sub numele colectiv de „Martirii noi de la Optina”.
În ziua de 16 aprilie 1993, în dimineaţa Învierii Domnului, după Sfânta Liturghie, călugării Trofin şi Ferapont au primit binecuvântare să tragă clopotele. Curtea era deja pustie, aproape toţi pelerinii plecaseră. Acesta a fost momentul în care ucigaşul, un satanist, i-a înjunghiat pe la spate pe cei doi monahi.
În acele momente, ieromonahul Vasile se îndrepta către porţile care deschid drumul către Schitul Optina, ca să spovedească. Probabil, auzind că bătăile clopotului s-au înterupt brusc, s-a îndreptat către clopotniţă şi, la scurtă vreme, a fost de asemenea înjunghiat pe la spate. Ucigaşul a fugit apoi, aruncând mantaua soldăţească cu acte străine şi cuţitul făcut cu mâna sa, lung de 60 de centimetri şi pe care gravase numerele 666 şi inscripţia „satana”. Cei trei călugări fusesera ucişi doar pentru faptul că aleseseră să îl slujească pe Hristos, pe calea monahală!
Înainte de marea sărbătoare a Învierii Domnului, toţi cei trei călugări, ieromonahul Vasile, Trofin şi Ferapont, şi-au dat lucurile dragi fraţilor din mănăstire, cu bucurie, spre marea mirare a acestora (cruci, icoane, cărţi), ceea ce ulterior a făcut dovadă faptului că fiecare dintre cei trei ştia şi îşi acceptase deja jertfa mântuirii sale.
Călugării fraţi mărturiseau: „După slujbă am plecat la mănăstire. Atunci am văzut acel cuţit înfricoşător. Fraţii ucişi erau acoperiţi cu o stofa neagră. Ştiam că cei ce zăceau acolo erau mucenici, însă atunci eram în stare de groază… În ziua înmormântării a început dintr-o dată să ningă. Ningea cu fulgi mari, plini de apă.. La prohodire, au venit la Optina sute de oameni, printre care mulţi cu copii.. Când sicriele au fost scoase din biserică, ninsoarea s-a oprit, cerul s-a limpezit şi a ieşit soarele.. Înmormântarea s-a săvârşit după rânduiala pascală. Tocmai de aceea sicriele au fost captuşite cu material roşu.. Clopotele au răsunat, vestind bucuria Învierii.. Am pierdut oameni, dar am dobândit îngeri în Cer.. am pierdut călugări, am pierdut părinţi slujitori, însă am dobândit noi mucenici în Cer.. Rugăciunile lor vor acoperi neamul nostru, vor acoperi Biserica noastră, vor acoperi tot poporul lui Dumnezeu, care ţinde spre curăţia vieţii şi sfinţeniei.”
