Pomenirea starețului Paisie Aghioritul, care ca astăzi a adormit întru Domnul!
Starețul Paisie, după numele de mirean Arsenie Eznepidis, s-a născut în Farasa Capadociei – Asia Mică, la 25 iulie 1924, de ziua adormirii Sintei și Dreptei Ana, din părinți evlavioși. Tatăl său se numea Prodromos și era conducătorul locuitorilor Farasei. Pe mama sa o chema Evloghia (mai târziu, în Konița, o strigau Evlampia).
În Farasa, pe 7 august 1924, – cu puțină vreme de plecarea lor înspre Grecia, odată cu schimbul de populație – a fost botezat de către Sfântul Arsenie Capadocianul, care i-a pus numele său de botez. Pe 14 septembrie 1924, părinții săi ajunseseră în portul Pireu. După ce au trecut prin multe greutățiși neajunsuri, zăbovind și o scurtă vreme în Kerkira, s-au stabilit în Konița, unde micuțul Arsenie a terminat școala primară. Până să meargă în armată, a lucrat ca tâmplar.
În 1945, s-a înrolat în armată unde s-a distins prin integritatea caracterului său, prin spiritul de sacrificiu, prin vitejie și prin însemnatul prinosde jertfă adus patriei, pe durata acțiunilor militare din timpul războiului civil. A fost lăsat la vatră în anul 1950. După îndeplinirea serviciului militar, a vizitat Sfântul Munte, dar nu a putut rămâne aici. Revine și se stabilește definitiv în Athos (la sfânta mănăstire Esfigmenu) în 1953. Acolo, în 1954, a fost făcut rasofor și a luat numele de Averchie. În 1956, din pricina unor felurite situații, a fost silit să plece de la această mănăstire, cu binecuvântarea părintelui său duhovnicesc și să meargă la sfânta mănăstire Filotheu, unde vețuia ca monah și un unchi al său. Pe 3 martie 1957 starețul lui, Bătrânul Sava, îl făcu ”stavrofor”, dându-i Schima mică cu numele de Paisie, în cinstea Mitropolitului Paisie al II-lea Cezareanul, cu care era și compatriot. În 1958 se mută la sfânta mănăstire a Nașterii Maicii Domnului, la Stomio – Konița, unde a rămas până-n 1962. Prezența lui aici a fost binefăcătoare pentru întreaga regiune. În 1962, a plecat în peninsula Sinai și a locuit la chilia Sfinților Galaction și Epistimi. În 1964 a revenit la Sfântul Munte și s-a stabilit la schitul Ivironului, la chilia Sfinților Arhangheli. Atunci s-a legat și mai mult duhovnicește de sfântul stareț papa-Tihon, rus de neam, care se nevoia la chilia Cinstita Cruce a Sfintei Mănăstiri Stavronikita. Acesta îi dădu Schima mare la 11 ianuarie 1966. În 1966 s-a înbolnăvit și a fost internat mai multe luni la Spitalul Papanicolau din Tesalonic, unde i-a fost extirpată o mare parte dintr-un plămân, din cauza existenței unei bronșectazii. Pe durata bolii l-au slujit măicuțele de la mănăstirea Sfântul Ioan Evanghelistul și Teologul de la Suroti, care în acea vreme încă nu erau călugărițe. De atunci, simțind o mare recunoștință față de aceste surori, pentru sprijinul lor, s-a aranjat să le ajute la însemnata lucrare duhovnicească pe care tocmai o începeau, ridicarea Sfintei Mănăstiri. Odată cu temeliile clădirilor, a pus temeliile duhovnicești. Astfel, Starețul s-a legat mult de Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul, pe care a iubit-o și pe care nu a părăsit-o nici după adormirea sa.
Pe la sfârșitul lui 1967, s-a dus la Katunakia și s-a stabilit la Chilia Sfântului Ipatie a Mănăstirii Marea Lavră. În 1968 a mers la Sfânta Mînăstire Stavronikita, unde a ajutat la trecerea acesteia de la viața idioritmică la cea chinovială, precum și la punerea bazei duhovnicești ai noii obști. Pe 10 septembrie 1968 a adormit în Domnul duhovnicul Starețului, papa-Tihon. L-a slujit în ultimile zileale sale și ascultându-i dorința, i-a urmat peste puțin timp (în martie 1969) la Chilia Sfânta Cruce unde a rămas până-n 1979. În mai 1979 s-a înscris ca monah aparținând de Sfânta Mănăstire Kutlumuș și a preluat Chilia Nașterii Maicii Domnului – Panaguda, locul pe unde au trecut și au primit ajutor mii de suflete. Cam de prin 1988 a început să aibă probleme cu intestinul. Hemoragia sporea, atât în cantitate, cât și în frecvență, astfel încât în 1993 starea lui se înrăutățise mult. Situația a continuat până-n octombrie 1993. Pe 4 noiembrie/22octombrie 1993 a ieșit pentru ultima oară din Sfântul Munte, pentru a fi prezent, ca de obicei, la privegherea sărbătorii Sfântlui Arsenie (10 noiembrie), la Mănăstirea Suroti. Acolo a rămas pentru puțin timp și a hotărât să se întoarcă în Sfântul Munte. În vreme ce se pregătea de plecare, starea sănătății sale s-a înrăutățit brusc. Î s-a descoperit o tumoare canceroasă la intestinul gros și s-a luat hotărârea de a fi operat pe data de 4 februarie 1994. A stat internat la spitalul Theaghenio (Tesalonic) timp de 10 zile, după care a fost adus să se refacă la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul de la Suroti. Însă starea sănătății sale s-a înrăutățit și mai mult din cauzele metastazelor localizate la ficat și plămâni. Pe la sfârșitul lui iunie 1994, doctorii l-au anunțat că, omenește vorbind, îi mai rămăseseră cam 2-3 săptămâni de viață.
Pe 12 iulie 1994, la ora 11 ziua, într-o zi de marți, Starețul și-a dat cuviosul său suflet în mâinile Domnului de sărbătoarea sfinților Apostoli Petru și Pavel. A adormit și a fost înmormântat la Sfânta Mănăstire a Sfântului Ioan Teologul de la Suroti (Tesalonic), potrivit dorinței sale. Mormântul său a devenit o nouă scăldătoare a Siloamului pentru mulțimile care vin zilnic aici într-un șuvoi nesecat.
Starețul odată a spus: ”Ceea ce îmi spune inima este să iau cuţitul, s-o tai, s-o împart lumii, şi apoi să mor.” Fie ca Domnul să ne miluiască prin rugăciunile sfinte a marelui Ascet al secolului nostru: Cuviosul Paisie Aghioritul!
Cu evlavie pentru acest mare povățuitor părinte, Stareț și Sfânt, adăugat de:
Cvasniuc Tatiana.
