Sărut mâna, Părinte. Sunt o păcătoasă şi o egoistă, am facut multe păcate în ultimii ani şi nici măcar nu am avut curajul să-mi recunosc greşelile, am trecut printr-un avort pe care eu l-am provocat, căci nu eram pregătită de viaţa de familie şi nici nu aveam lângă mine omul potrivit, apoi am întâlnit acest om cu care sunt şi astăzi şi cu care urmează să mă căsătoresc anul acesta. Dar în sufletul meu este o nesiguranţă nu ştiu dacă ceea ce fac de fapt e şi ceea ce-mi doresc pentru toată viaţa. Mai mult sunt obligată de părinţi să fiu cu el pentru că ei nu concep ideea de a fi cu mai mulţi băieţi. Şi deja am vorbit cu 3, nu puteam să mai am altul şi am ajuns să cred că trebuie să fac ceea, ce spun alţii şi nu ceea ce vreau eu, în inima mea e o confuzie. Plâng noaptea după un suflet care mă iubea sincer şi care mă îndrepta către Dumnezeu. Cel cu care sunt şi urmează să mă căsătoresc nu prea vrea sa mergem la biserică şi mie nu-mi place, şi multe alte lucruri ce le face, simt că mă îndeamnă spre rele. Sunt foarte confuză, simt că mă îmbolnăvesc din cauza asta, ajutaţi-mă, vă rog.
- Alexandra a întrebat 13 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Dragă soră, nimeni nicicând nu poate fi impus contra propriei voințe să facă ceia ce simte că nu e pentru el, și așa ai dovedit să faci atâtea păcate pentru care o să plângi toată viața, cerei ajutorul Domnului în cele ce urmează a se petrece, roagăl ca să-ți dea un semn ce să faci pe viitor, nu perde legătura cu El, mai bun ajutor și încredere decât Domnul nu vei găsi, dar de acel viitor ales dacă simți că nu e ceia ce îți dorești refuzăl , iar părinților lămureștele că nu e pe placul tău, și nu vrei să faci greșeli, pentru cele deja săvârșite mergi la duhovnicul tău și fă o spovedanie generală după care urmeazăi sfatul. Doamne ajută.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.