Sărut mâna, aşa este, părinte, de fiecare dată când eu încerc acum să mă apropii, mă lovesc de respingerea lui, pentru că îmi zice aşa: de ce să păţesc cu tine cum păţeşte mama cu tata din cauza geloziei? Eu nu mai caut până nu va cădea peste mine o fată, care să fie pe plac inimii şi sufletului meu, oricum femeile de azi nu mai sunt ce caut eu, cum îmi doresc eu să fie. Asta îmi spune părinte şi când aud asta, îmi vine să renunţ să mai lupt pentru el, acum suport consecinţele geloziei şi mâniei mele, ce mai pot face? Oare mă voi mai putea apropia din nou vreodată de acest om? Mie îmi pare foarte rău că am greşit şi l-am dezămăgit atât de rău, de îmi spune că nu mai vrea pe nimeni,.aceasta numai bunul Dumnezeu ştie, pentru că acum greu îi mai pot recăpăta încrederea şi cred că chiar nu se mai poate face nimic. Dvs ce mă sfătuiţi? Eu mă rog foarte mult, dar mă lovesc de vorbele astea din partea lui. Îmi pare foarte rău că l-am dezamăgit, dar ce mai pot face acum? Noi trebuia să ne căsătorim la toamnă, gândul acesta i s-a dus, gata! Mai pot face ceva?