Cum i-as putea readuce in Adevar ?

0
0

Am citit de curând un articol din care am aflat că în afara sfintei ortodoxii nu există mântuire. M-am întristat foarte tare la auzul acestor cuvinte și mi-a părut rău de creștinii catolici și protestanți care, chiar dacă cred în Dumnezeu, nu se pot mântui. Obișnuiesc de câteva luni să frecventez un forum. Acesta nu este unul religios ci general, dar are și o secțiune pentru religie. Dintre toți membrii care intram pe această arie suntem 3 ortodocși (eram 4 până acum 1 lun dar unul s-a retras), 3-4 eretici, mulți atei, și un păgân. Aș vrea să-i readuc pe calea Adevărului pe cei a căror minte a fost încețoșată de un fals adevăr. Problema e că nici unul nu este deschis schimbării. Pentru atei chiar am găsit carte care arată erorile evoluționismului dar nu pot să-i fac să o citescă întrucât ei afirmă că „știu ei cum merge propaganda creștină”. Cam la fel și pentru eretici. Nu au inimile deschise schimbării iar eu nu știu ce să fac. Un ateu a cerut minuni dar nici eu și niciunul dintre ceilalți credincioși orodocși nu este sfânt. Eu nici pe departe. I-am îndemnat să se ducă să găsească ei singuri un sfânt contemporan prin mănăstiri, pe undeva și să vadă cu ochii lor minunile pe care le poate face un plăcut al lui Dumnezeu. Unii dintre cei aceia (ca să nu spun toți) care sunt deviați de la calea mântuirii chiar încearcă să ne aducă și pe noi în aceeași groapă cu ei, mai mult sau mai puțin direct, crezând că ei ne fac un bine. Și acum întrebarea mea, părinte: Cum îi pot face să-și deschidă imina, că noi, credincioșii ortodocși rămași, să îi putem readuce în Adevăr? Mă puteți ajuta, părinte? Mulțumesc anticipat! PS: mi-am exprimat întrebarea în această categorie („Viața de zi cu zi”) întrucât am văzut că dacă o pun în secțiunea „Alte întrebări …” nu-mi răspunde nimeni.

  • Vlad Ioan G. a întrebat 12 ani ago
  • last edited o lună ago
  • You must to post comments
0
0

Nimic nu poate să învețe pe cel de lângă noi decât propriul nostru exemplu. Cuvintele sunt de prisos fraților. Când vom ajunge să trăim singuri ceea ce vrem să îi învățăm pe cei de lângă noi, sau dorim să le transmitem un mesaj. Nu vedeți că deja nici minunile nu îi mai ajută. Și de fapt ei cer minuni, sunt niște credincioși ai minunilor. Această viața trebuie să fie trăită în primul rând pentru a ajunge să învățăm cu propriul nostru exemplu. Atâta timp cât nu îi învățăm din exemplul nostru nu ne va ajuta nici o învățătură. Doar și singuri spun: „știu ei cum merge propaganda creștină”. Și misiunea noastră a ortodocșilor nu este asemenea celei a sectarilor: de a merge și de ai atrage la noi. Ei singuri trebuie să vadă de unde sau abătut și încotro se duc. Sectarii vin cu cuvinte mult pentru că ei nu au de unde să arate cu trăirea, pentru că a lor credință nu are viață. Noi trebuie să venim cu modelele noastre vii. Avem o credință vie și trebuie cu ea să îi deșteptăm pe cei de lângă noi. Să vă rugați pentru luminarea lor și să lucrați cu propriul vostru exemplu. Ca ei văzându-vă să se deștepte și să tânjească după adevărul pe care îl urmați.P.S. La toate întrebările se răspund, însă noi pur și simplu le mutăm la locul potrivit. Spre exemplu unii trimit întrebări care se potrivesc la „Celor ce vor să se căsătorească”, dar o trimit la „alte întrebări”. Noi după ce o răspundem o punem la rubrica care e cea mai potrivită pentru această întrebare. Deci noi răspundem la toate întrebările. Dacă nu o găsiți la rubrica trimisă atunci căutați-o la pagina generală a întrebărilor.

Fiți modele vii și demne de urmat. Sfinții Părinți erau modele iar învățăturile le-au lăsat spre întărirea celor care învățau din propriul lor exemplu.

mag. Vitalii Mereuțanu

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.