0
0

Parinte, în Geneza 2,19 : „Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa că toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam”. Spune că au fost făcute din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului. Au fost făcute animalele din pământ, asemenea nouă? Și încă o întrebare, foarte multă lume spune că Biserica este cea mai profitabilă afacerele la ora actuală, are firme și prestează servicii în toate domeniile fără să achite taxe. Acesta latură pecuniara destul de pregnantă indepărtează foarte multă lume, ce parere aveți despre subiectul în cauză?

  • You must to post comments
0
0

Da, din pământ din care a fost făcut și Adam, dar nu în același fel precum a fost făcut Adam. Cele făcute până la Adam au fost dor din cuvânt, pe când la Adam a fost o operă manuală implicată. În ce privește vorba lumii nu mă sârguiesc să o lămuresc. Nu e pentru mine și nici nu e adevărul în întregime. Iar pe mine vorba lumii nu mă îndepărtează de biserică. Îi îndepărtează pe cei care nu vor să gândească singuri și ascultă de vorba celor din jur. Și eu fac parte din aceiași biserică ca toți voi, și nu am nici un venit din aceasta. Singurul venit este faptul că sunt împlinit în această Biserică. Și ce dacă prestează servicii. E și normal. E nevoie să se întrețină și această biserică. Îmi pare rău de cei care nu știu să cerceteze exact cum stau lucrurile și le place numai să arunce cu pietre la adresa Bisericii. Și eu am avut zilele trecute botezul fetiței mele și am achitat taxa pe care o achită orice credincios. Și am fost foarte împlinit. Știind că din acei bani se vor face multe lucruri pentur Biserica văzută a lui Hristos și prin aceasta se va ajunge la propovăduirea Bisericii nevăzute. Măcar prin achitarea de taxe să mă mântuiesc dacă altfel nu am șanse. Iar nicidecum nu m-ași alătura celor care aruncă cu pietre în Biserică.

Rămâneți în adevăr și nu vă mai luați după orbii care se călăuzesc spre pierzare.

mag. Vitalii Mereuțanu

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.