Din câte înțeleg, părinte, aparțineți de Biserica Ortodoxă Rusă, nu slujiți ca toți românii în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. De ce acest lucru? Observ că multe articole sunt scrise în limba rusă. Daca greșesc, mă iertați de îndrăzneală, pot spera la un răspuns? Sărut dreapta, părinte!
- Vasile a întrebat 12 ani ago
- last edited 4 luni ago
- You must login to post comments
Ați înțeles foarte corect în ceea ce ține apartenența mea la Patriarhia Rusă. Dar nici nu putea fi altfel frate. Eu, trăiesc în R. Moldova. Țară, care a aparținut de URSS în secolul trecut destul de mult timp. Pe parcursul la tot acest timp, duhovnicește m-a hrănit Patriarhia Rusă și preoții săi, fie ei răi sau buni, nu momentul ăsta contează. Deși, nu tocmai buni îi putem numi și pe cei păstori care de frica rusului și-au lăsat turmele și au fugit peste Prut. În fine, nu vreau să intru la moment în polemici la subiect, dar nu vreau nici să mușc din mâna, care m-a hrănit pe mine și pe părinții mei duhovnicește mai bine de 50 de ani. Da, vorbesc româna, da suntem de același neam, dar neamul meu, care m-a născut, m-a abandonat. Iar părinții mei adoptivi (Biserica Rusă), m-a crescut. Așadar, cine sunt adevărații părinți, cei de te-au născut, sau cei de te-au crescut? Ambii! Dar mai scumpi, îmi sunt cei de m-au crescut. Iată, pe scurt, din care motiv nu sunt cu toți românii și sincer să fiu, nici nu vreau. Pentru că, nici românii astăzi nu au nevoie de noi și nici R. Moldova nu e tocmai gata de a face careva schimbări de acest gen. Până la urmă, dacă e să ne debarasăm de ura aceasta a noastră față de ruși, fiecare dintre noi și români și greci și sârbi dacă doriți, avem multe de învățat de la Biserica Rusă. Iar să mă alipesc de așa zisa Mitropolie a Basarabiei, care a fost întemieată doar și doar din interese politice și în care fug toți cei opriți pentru încălcări flagrante a Canoanelor Bisericii Ortodoxe de către Mitropolitul Vladimir și sunt primiți cu brațele deschise de către Mitropolitul Petru, chiar nu vreau. Nu sunt și nu voi fi un laș, ci voi sluji cu dragoste și devotament Lui Hristos, Bisericii Sale și Mitropolitului căruia i-am promis ascultare.
Ce ține deja de articole, vă înșelați. Nu ve-ți vedea articole în rusă în pagina noastră. Traduse din rusă, da, dar în rusă ba! Poate filme, dar, nu mai mult! Toate pentru că, și eu vorbesc româna, nu altă limbă și, aceasta este limba de stat și a R. Moldova, chiar dacă Constituția spune altceva. Sper să nu vă fie cu supărare nici Dvs. și nici cititorilor noștri răspunsul meu. Dar sunt sigur, de la mine așteptați Adevărul, nu doar un răspuns care pur și simplu să gâdile urechea! Să aveți pace fraților!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.