iertarea

Binecuvântaţi-mă, Părinte. Am şi eu o întrebare care mă frământă. Am 22 de ani şi am întâlnit un băiat care mi s-a părut extraordinar de bun şi înţelegător. Însă, au început să apară probleme ca şi în orice cuplu, de la care mă străduiam să uit şi să iert, pentru că asa e bine de făcut. Am iertat şi infidelitatea, m-a înşelat şi eu am iertat pentru a păstra cuplul şi a da şansă iubirii noastre. Chiar de el era vinovat, părinţii lui m-au ofensat enorm, iar eu şi pe ei i-am iertat. Parcă totul era bine, însă iar a făcut nişte paşi greşiţi şi cu atât mai mult că nu şi-a cerut iertare, dar şi a ridicat mâna la mine. Ce să fac, Părinte? Oare faptul că l-am iertat mereu l-a făcut să nu aibă frică să piardă iubirea şi stima mea? Să-l mai iert? Eu îl respect ca pe un bărbat şi ca pe o personalitate, cu plusurile şi minusurile pe care le are, mereu îl sunam să-mi zică când vine de la serviciu ca să fie mâncarea călduţă, numai bună de mâncat, era îngrijit şi eu ca femeie, aveam grijă să fiu frumoasă, curată şi să nu vorbesc ce nu trebuie. De ce trebuie să sufăr dacă fac totul bine, şi iert?