Sărut mâna, părinte! Mă numesc Victoria. Am fost căsătorită cu soţul de zece ani. Toţi anii aceştea am trăit peste hotare, nu au fost ani uşori, au fost multe greutăţi ,de la viaţa împreună avem un copil, după doi ani după ce am născut fetiţa am rămas iarăşi însărcinată, când a aflat soţul, răspunsul lui a fost – avort, nu a fost nici o secundă ca să-şi schimbe părerea, cu durere mare în suflet am mers şi am făcut păcatul cel mai mare, care din ziua aceea nu mai am linişte sufletească, după un termen de timp a mers soţul şi a dat la divoţ, şi mi-a propus să trăiesc cu el divorţat, am acceptat, fiindacă pentru mine familia era ceva sfânt, dar când a ieşit hotărârea de divorţ soţul meu şi-a luat hainele şi mi-a spus că nici divorţat nu vrea să trăiască, vrea să-şi trăiască viaţa şi libertatea. Am rămas singură şi îmi cresc fetiţa, dar în sufletul meu am o rană care niciodată n-am s-o pot trata. Nu pot să-mi găsesc liniştea sufletească de durere.