Sărut mâna, dragi părinţi! Vin cu o întrebare care frământă întreaga familie a noastră de multă vreme. Am o soră mai mare care este o persoană foarte bună, ne ajutăm reciproc, suntem două surori foarte prietenoase, ea e divorţată şi are o fetiţă de 9 ani de la prima căsătorie, cu vreo 5 ani în urmă s-a recăsătorit şi în familia lor a mai apărut o minune de fetiţă, problema toată constă în al doilea soţ, care este o persoană cu un caracter foarte complicat, deseori ne întâlnim în casa părintească şi el îşi permite să înjosească şi să vorbeasca brutal cu părinţii noştri, nu odată a înjosit şi ne-a luat în derâdere cât pe mine, atât şi familia noastră, fetiţa surorii mele este mereu certată pe nedrept, impusă să facă nişte lucruri nu la locul lor, ea a devenit un copil matur care nici nu se maturizează nici nu rămâne copil, mereu plânge şi chiar are gânduri deja să fugă de acasă, cu toate că între toţi noi există o legătură strânsă şi ne stimăm reciproc, chiar şi soţul meu se împacă foarte bine cu sora cu părinţii, el parcă ar fi mereu contra noastră, ne este foarte greu cu el, fiecare întâlnire sau devine ceartă sau conflict. Mai ales acum sunt însărcinată, şi mai sensibilă, mereu plâng, nu pot să nu mă întâlnesc cu surioara mea dragă. De ce noi mereu ne străduim să-l primim cu bine, să-i intrăm în voie, el se poarta aşa? Cum să facem, cum să procedăm să fim buni creştini în acest caz? Eu vad şi chiar îmi zice sora cât de tare suferă din cauza lui, pe când el nici nu simte că procedează nu prea bine, aş vrea mult s-o ajut.