Iubitul meu e dependent de jocuri de noroc la casino

0
0

Sărut mâna, părinte. Nu mă voi pierde în detalii inutile şi vă voi spune doar că iubitul meu a devenit acum o lună dependent de jocuri la casino. Deşi este om serios şi în mod normal responsabil, acum câteva zile a recunoscut (pentru că eu i-am dat un ultimatum), că a pierdut toţi bani din cont (3000 euro). Mi-a mărturisit că nu se poate opri şi mi-a cerut ajutorul. Ce pot să fac? Nu sunt creştin practicant, dar cred că faptul că sunt aici dovedeşte clar că sunt creştin…Nu cunosc nimic din tipicul bisericesc…rugăciuni ajutătoare..discuţii cu un preot..etc…Ce paşi am de urmat pentru a-l ajuta, pentru că am ales ca deocamdată să-i rămân alături.Vă mulţumesc şi sper ca Dumnezeu să ne ajute.

  • Alexandrina a întrebat 12 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, „Cel ce ăși muncește ogorul se satură de pâine, iar cel ce vânează năluci duce lipsă” (Proverbe 12, 9, 11). Cât de bine zice proorocul, numind „vânător de năluci” pe cel care nu muncește, ci caută „pâine”, adica bani și bunăstare materială, pe alte căi decât cele lăsate de Dumnezeu.Primul pas ăn vindecarea oricărei dependențe este recunoașterea ei. Odată recunoscând faptul că este dependent de un anumit lucru, cel în cauză trebuie să înceapă a lupta împotriva ei. Trebuie evitată pe cât se poate rămânerea de unul singur, lucru ce va îndemna cu certitudine la o întoarcere la dependența respectivă.Pentru un om care nu ia aminte la Sfânta Scriptură, ajutorul poate veni însă prin persoanele iubite. Dragostea pentru un om, pentru un copil, ori dorința de a întemeia o familie sănătoasă sunt adesea cele mai puternice motive pentru un astfel de om. Când acestea nu ajută însă, singura soluție rămâne la Dumnezeu.Spovedania patimii este vitală. Preotul are un har, primit în Taina Hirotoniei, pe care creștinii de rând nu îl au, cu care poate întări voința celui ce vine la spovedit. O spovedanie sinceră atrage mila și ajutorul lui Dumnezeu. „Doamne, nu vreau să mai fac aceasta, ajută-mă! Îmi iubesc familia și pe omul de lângă mine, întărește-mi voința și ajută-mă să scap de această legătură!”Postul și rugăciunea sunt cele mai puternice arme împotriva uneltirilor celui viclean. Dacă nu poate posti cel împătimit, să postească cei de lângă el, iar Domnul, văzând dragostea lor, se va milostivi spre „cel bolnav” și îi va da puterea de a ieși din dependență.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.