Două nedumeriri am, Sfinţite Părinte, şi v-aş ruga să mă ajutaţi să înţeleg. E permis ca femeile să se roage în biserică cu mâinile ridicate, nu împreunate, ci precum preoţii? În momentul primirii Sfintei Împărtăşanii am văzut persoane care au şi două lumânări aprinse în mâna. Are vre-o semnuficaţie acest lucru? Mulţumesc şi iertaţi-mă!
- Maria a întrebat 15 ani ago
- last edited 6 luni ago
- You must login to post comments
Doamne ajută. În primul rând să ne rugăm în așa fel încât să nu ieșim în evidență și să nu smintim pe alții. Să fim precum vameșul care se ruga într-un colț cu smerenie și cu frică de Dumnezeu și atunci ne va fi rugăciunea primită. Femeia să-și acopere capul și să radieze smerenie. Iar ridicarea mâinilor să o lase preoților. Iar despre lumânarea aprinsă în timpul apropierii de sfânta Împărtășanie vă spun că această lumină mărturisește despre starea pe care trebuie să o avem noi în drumul acesta al apropierii. Dar si curatia prin foc o vesteste lumanarea aprinsă. De aceea să avem lumina aprinsă și să ne apropiem cu frică și cu cutremur dar și cu mare grijă să nu aprindeți hainele sfinte. Cel mai bine să dați lumânarea la cer care este acolo de ajutor să o țină el.
Domnul să ne dea putere și harul Lui să fie veșmântul sufletului nostru.
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
- Guest a răspuns 15 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.