Sărut mâna, părinte! De ceva timp sufăr de o tulburare anxioasă, depresivă şi fac atacuri de panică. Atunci când mi-e lumea mai dragă eu fac atacuri puternice de panică. Simt că mor, că leşin, că paralizez, îmi pierd efectiv minţile, mă apucă durerea de stomac şi îmi vine să merg la toaletă din cauza emoţiilor puternice (îmi cer scuze pentru că spun asta). Am urmat şi urmez încă tratament de la psihiatrie şi am mers şi la psiholog. Ar fi multe de povestit, dar am să mă rezum la o un singur subiect. Sunt căsătorita civil şi urmează să mă căsătoresc religios în 2013. Abia aştept să vină acel moment în care mă voi cununa religios. Deja am stabilit biserica. Este vorba de Catedrala Ortodoxă din oraşul nostru. Problema este că nu ştiu cum o să rezist în timpul slujbei. Îmi fac încă de pe acum o mie de probleme. Am o tulburare de panică. Mă gândesc mereu. Dacă îmi vine rău la biserică şi nu se poate oficia sljuba, cum se cuvine? Dacă îmi vine să merg la toaletă (iertaţi-mă pentru asta)? Dacă îmi vine să vărs din cauza emoţiilor mele? Dacă o să fiu penibilă în casa Domnului? Dacă nu o să mă pot stăpâni în biserică şi mă apucă toate cele? Şi încă o problemă. Dacă o sa fiu la menstruaţie? E păcat? Eu aş vrea să păşesc curată în biserică şi să nu am parte de nici un incident neplăcut. Ce să fac părinte? Doamne ajută!
- a întrebat 12 ani ago
- last edited 7 luni ago
- You must login to post comments
Dragă soră, curată eu înțeleg fata care și-a păzit cinstea până la cununie, și primește binecuvântarea lui Dumnezeu pentru o viață plină de darurile și harul lui Dumnezeu. În rest acea frică care o ai, va trece, dacă vei înâlța rugăciuni, ca Domnul să te aibă în paza Sa, și încă ceva să mergeți împreună cu viitorul soț înainte de cununie să vă mărturisiți.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.