Devin disperat ... dar n-as vrea sa renunt

Referitor la răspunsul pe care mi l-aţi oferit la întrebarea 14850. Am înţeles ce spune Apostolul, dar eu totuşi nu aş dori să renunţ. Adică poate mai există o urmă de speranţă momentan. Altfel mergând înainte cu deviza că şi neortodocşii pot avea dreptate, şi continuând să-i asculte, Dumnezeu ştie unde ar ajunge. Acum susţine un număr relativ mic de erezii, dar dacă continuă să creadă deviza, ţine uşa sufletului său deschisă ereziilor. Şi ştiţi şi sfinţia voastră cât de plini de viclenie şi convingere sunt sectarii. În plus, este prietenul meu de 3 ani de zile. A fost chiar şi cel mai bun. Şi poate mai există o urmă de speranţă. Că unul e cazul lui, şi altul e cel a adventistei (de la mine din clasă) – care e adventistă de când a venit pe lume. Prietenul meu însă s-a nascut din părinţi creştin ortodocşi practicanţi, şi chiar el este destul de practicant. El, momentan s-ar putea băga în categoria celor ca Origen (adică care deşi sunt ortodocşi în mare parte, susţin unele erezii care îi strică). Şi da, înţeleg că ar fi mult mai bine să sporesc în cele duhovniceşti şi astfel, văzându-mă să vrea şi el. Dar problema e că unicul lucru pe care îl discutăm unul cu altul este religia. Şi îin plus, nici nu suntem la acelaşi liceu, ci mă vad cu el doar sâmbătă când mergem la meditaţii împreună. Aşadar, relaţia noastră de prietenie s-ar putea rupe în orice moment. Ce ar trebui să fac? Mulţumesc anticipat şi Doamne ajută! PS: mă scuzaţi că vă deranjez din nou.