Sărut mâna, părinte. Sunt întro relaţie de 4 ani, partenerul meu m-a înşelat de multe ori, minte foarte mult, nu mă ascultă, face doar ce vrea şi e şi foarte gelos pentru părinţii mei şi faţă de mine. Nu are respect, eu l-am iertat de multe ori, am tot sperat că se va schimba, dar nu s-a întâmplat nici o schimbare, eu nu mai sunt fericită alături de el, cu toate că îl iubesc şi ţin la el. Eu am renunţat la multe pentru el, m-am dăruit lui trup şi suflet, dar el nu apreciază asta, nu ştiu ce să mai fac, am ajuns să îl resping deoarece nu pot suporta gândul că m-a înşelat de atâtea ori şi încă o face, ce ar trebui să fac, să rămân în continuare cu el şi să sufăr sau …
- monalisa elena a întrebat 12 ani ago
- last edited 4 luni ago
- You must login to post comments
Dragă soră, nici nu era de așteptat la ceva mai bun, ai perdut cinstea și binecuvântarea lui Dumnezeu săvârșind păcatul desfrțnării, ce mai dorești să primești în schimb.Fugi de el cât mai departe, mergi de te mărturisește , primește un canon , și roagăl pe Domnul să îți rânduiască și ție un suflet pentru a forma o familie, dar să nu mai îndrăznești a păcătui înainte de Cununie.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.