Căsătorie

0
0

Bună ziua părinte și sărut mâna! Vă rog să mă ajutați să mă luminez în situația în care mă aflu. Am cunoscut de curând o fată minunată, credincioasă și foarte evlavioasă. O iubesc și ne placem amândoi. E o fată îmbisericită și cu suflet mare și cel mai important: e o bună viitoare mămică, își dorește foarte mult copilași, ceea ce-mi doresc și eu. Ambii ne dorim foarte mult o familie. Vă mărturisesc că am visat-o deja mama copiilor mei, însă acum avem o problemă. Am aflat de curând că ea nu mai este fecioară. Eu însă sunt. Mi-am dorit dintotdeauna ca să mă căsătoresc așa cum spune regula bisericii, să fim ambii curați și neîncepuți. Însă, iată că acum mi se prăbușește cerul gândindu-mă că nu pot să accept așa ceva. Sunt între ciocan și nicovală, trebuie să aleg între ea și sufletul meu care nu-și găsește liniște… sunt foarte abătut și din cauza asta sufletul meu e vai de el… știu că Dumnezeu vrea să ne cerceteze… Să înțeleg că asta e mai degrabă un principiu de-al meu de viață? Se merită să jertfesc acest principiu în numele dragostei, sau să jertfesc dragostea în numele principiului? Ce cântărește real mai mult? Omul ăsta minunat de care m-am îndrăgostit, sau ideea asta cu care am crescut de mic copil? Vă rog să-mi dați un sfat. Mulțumesc mult de tot și Doamne ajută!

  • Anonim a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Bună și tare să îți fie inima după cum și ambiția. Stimat frate. Ce pot eu să-ți spun. Îți pot spune cum aș fi procedat eu în asemenea situație. Dar nu îl pot socoti ca un sfat. Pentru sfat te rog și te îndemn să te adresez la duhovnicul tău. Nu căuta la alții soluții ci numai la duhovnic. Pentru că cele ale duhovnicului sunt cele mai ziditoare. Însă ca ideie îți sugerez un lucru, ceea ce și eu am auzit ceva timp în urmă: Mai degrabă o fată întoarsă la Domnul decât una care trăiește în Biserică toată viața ei și pe urmă îți dai seama de haina pe care o poartă. De aceea eu spun așa: Nu trecutul trebuie să-l catalogheze pe om ci prezentul. Iar viitorul trebuie să-l modeleze. De aceea vă spun că mai întâi să căutați la cele ale sufletului și mai ales la prezent. Și voi încheia cu o intrebare: Oare dacă Dumnezeu ar privi la trecutul nostru și nu ne-ar oferi nici o șansă, ce ne vom face? Dați șansă și aproapelui vostru și oferiți mai mult decât primiți.

Doamne ajută să ne modelăm conform dragostei Tale!

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.