puterea rugăciunii

Sărut mâna, dragi părinţi. Am observat, de exemplu, că la mai toate rugăciunile chiar şi la acelea de seară, sunt adresate la persoana ta propie, să nu uit sunt şi rugăciuni la care te poţi ruga şi pentru persoana apropiată (frate, soră..etc), dar dacă (cum e în ideea mea) e să mă rog, în loc să mă adresez mie personal, să zic numele la persoana la care vreau şi să cred că rugându-mă eu, e ca şi cum s-ar ruga ea acea persoana pentru ea personal. Eu cred, că ea niciodată nu s-a rugat, mai mult cred că e adevărul, drept e că nu am întrebt-o. Nici eu nu am credinţa îndeajunsă în Dumnezeu, nici măcar cum se spune „un bob de muştar”, şi totuşi cred puţin, însă în rugăciunile mele aşa în modul cum le fac şi rog, eu chiar mă rog pentru ea să ajungă pe calea cea dreaptă, însă când văd că aceea persoană decade pe zi ce trcece tot mai mult cu puţinele mele rugăciuni şi cu puţina credinţă, nu reuşesc nimic, îmi pare cu adevărat rău, şi chiar plâng pentru ea, pentru că e o persoană apropiată mie. Credeţi că aş face bine aşa ceva? Să pronunţ numele ei, în loc de al meu. Nu ştiu, dar parcă prea exagerează, vorbesc cu dânsa (când am ocazia), mereu îi aduc aminte că ar face bine să se mai ducă şi ea la biserică, mai ales că fiica ei (15 ani) se duce duninică de duminică, îi tot zic „pe tine nu te trage inima”, nu că nu e conştientă de ceea ce îi zic, de ceea ce-i vorbesc, dar văd eu că nu are tragere de inimă. A ajuns să vorbească foarte urât şi are şi un comportament greu de înţeles.Vă mulţumesc şi aş dori şi eu un sfat. Nu am eu darul să pot impune la o persoană ce să facă? Mai ales cele mature sau mai în vârstă ca mine (nu e cazul şi cu copii până la vârsta de 16-17 ani).