0
0

Sărut mâna, dragi părinți! Am citit acum un articol apărut recent :Să avem grijă ce ne dorim, căci Dumnezeu ne poate îndeplini cererea. Adevărat e că până să citesc acest articol eu nu m-am gândit nici-o clipă că poate fi adevărat. Am ajuns la concluzia că, cu adevărat există Dumnezeu. După ce am citit acest articol am realizat „ce mi-am dorit eu cu câțiva ani buni în urmă”. Eu după ce am terminat 8 ani de școală, nu am reușit a merge mai departe și așa ani buni (10-11ani) am stat doar cu copii, copii cu vârsta cuprinsă între 7 luni și 4 ani. În primii ani cred că nu au fost probleme cu ei (mai degrabă problema a fost la mine) începusem să mă enervez pe ei și având mereu un comportament aspru cu ei pe motiv că erau foarte obraznici (chiar le mai dădeam și câte o palmă la fund), dar asta am zis eu atunci că e spre binele lor. Ceea ce vreau să spun e că după o perioadă de stat cu ei (și acum ajungând la articolul dvs) mi-am dorit, mi-am pus în gând „eu nu am copii, dar nici nu-mi doresc vreodată”, având în vedere la cât de răi pot fi, cât sunt mici. Acum au trecut anii și eu una nu am copii, bine că nici nu sunt căsătorită la anii mei și sunt singură și în momentul de față. Și acum în momentul de față îmi doresc foarte mult să pot fi căsătorită să pot avea și eu măcar un copil. Acum după ce am citit acest articol de pe siteul dvs. stau și mă gândesc „oare eu de asta nu m-am căsătorit”, pentru faptul că atunci cândva odată mi-am dorit să nu am niciodată copii? Dumnezeu m-a pedepsit pentru așa gânduri. Acum trag concluzia că întradevăr mult poate Domnul și că el e mereu în tot ceea ce facem și gândim. Bine se zice să nu iei numele Domnului în deșert, însă eu acum realizez ceea ce am gândit cu ani în urmă. Mulțumesc frumos pentru articolele ce le publicați pe site. Și cum v-am mai spus pentru mine e de un folos foarte mare și util. Mulțumesc.

  • You must to post comments
0
0

Dragii mei, pentru astfel de situații, Biserica noastră are un remediu sigur: Taina Sfintei Spovedanii! Mergeți și vă mărturisiți părintelui duhovnic și, dacă aici stă ascunsă rădăcina păcatului, Dumnezeu va binecuvânta și iertarea păcatului!

Sper că nu ați uitat că Dumnezeu e Iubire și Iertare desăvârșită! Doar de am da dovadă și noi de puțină pocăință…

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.