Eu sunt de vina...

Bună ziua, Părinte! Eu am scris la Dvs. şi o perioadă m-au ajutat sfaturile. Dar apar şi apar probleme. Cu 5 ani în urmă mi-am înşelat soţul (acest păcat mă urmăreşte până acum şi nu pot scăpa de sentimentul de vinovăţie şi zi de zi mă căiesc pentru păcatul acesta), mi-am mărturisit păcatul în fata părintelui, dar şi în faţa soţului. El m-a iertat şi îi sunt recunoscătoare şi acum avem o fetiţă de 2 ani şi 8 luni. Eu m-am schimbat foarte mult, îi sunt ascultătoare, nu mă duc nicăieri ca să nu ştie el, din cuvântul lui nu ies, însă el întotdeauna găseşte motive ca să se supere pe mine şi sincer sunt lucruri pe care eu nu le fac, dar el crede că le-am făcut şi el fiind un om încăpăţinat nu-l pot convinge. De fapt el pur şi simplu nu mă crede, chiar dacă plâng şi-i explic că nu am făcut nimic rău şi ajung până la ceea că-mi cer iertare pentru ceea ce nu am făcut, pentru ca să nu ne certăm. Eu ştiu şi înţeleg că eu sunt foarte vinovată în faţa lui, şi că trebuie să tac, pur şi simplu uneori nu mai am puteri să lupt şi-mi vin gânduri foarte urâte (gânduri de moarte). Aş da totul ca să întorc timpul şi să nu fi păcătuit, aş da totul ca să iau durerea din sufletul soţului. Pur şi simplu şi el uneori se poartă atât de urât, că nu mai pot. Ce să fac? Cum să mă comport ca să nu-l enervez pe el? Cum să fac să fie pace între noi? Ajutaţi-mă, vă rog mult, şi nu mă judecaţi aspru, căci eu înţeleg că am păcătuit foarte mult şi că nu am iertare. Mulţumesc mult pentru tot!