40 slujbe

0
0

Sărut mâna, părinte. Am o întrebare, e corect că dacă scrii la 40 slujbe pe cineva şi nu e corect cu tine, i se poate întâmpla ceva, dar dacă nu e adevăr ceea ce crezi ţi se întâmplă ţie lucruri rele? Vă rog, îndrumaţi-mă pe drumul rău. Nu vreau să am vrăjmaţi, şi să fie buni cu mine, la fel şi eu cu ei. Ajutaţi-mă, cu un sfat!

  • evghenia a întrebat 11 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, dacă vei respecta cuvintele Mântuitorului: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea.Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul.Căci este mai bine, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să suferiţi pentru că faceţi binele decât pentru că faceţi răul!Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.