Sărut mâna, părinte! Părinte, vreau să vă spun că sunt un mare păcătos, atât amar am în inimă încât nu îmi pot explica! Pur şi simplu rostul meu pe pământ nu este, nu mi-l găsesc. Deşi am 24 de ani, nu am loc de muncă, nu am avut nici o iubită până acum, nu comunic cu lumea, sunt aşa închis în mine şi nu sunt bun de nimic, nu ştiu să fac nimic. Părinte, pur şi simplu nu mai pot să trăiesc, simt că viaţa asta pământească nu este pentru mine, mă simt ca într-un balon plutind în aer, fără rost. Am mereu în mine păcatul deosebit de rău al sinuciderii. Merg regulat la biserică, mă rog, am fost şi la duhovnic, dar pur şi simplu nu mă pot linişti de atâta frustrare, ba mai mult necajesc şi pe mama mea şi pe ceilalţi parcă vărsându-mi răutatea pe ei, dând vina pe mama mea că sunt cum sunt. Nu ştiu ce să mai fac să pot să mai rabd asta. Plâng mereu şi pur şi simplu nu îmi mai doresc să trăiesc, atât amaracine este în mine, sunt plafonat şi şters. Dvs ce parere aveţi despre mine, ce pot să fac mai mult decât fac? Vă mulţumesc!