Sărut mâna, Părinte! Mereu când vine vorba de credinţă, conversaţia cu tatăl meu devine ca o ceartă, tatăl meu are inimă împietrită, zice că crede în Dumnezeu, dar nu crede ce scrie în cărţi, în biblie, spune că cine ştie cine a scris cărţiile astea. El mai bine crede în învăţaţi şi ştiinţa ce spune pe la televizor. El se simte cam rău în fiecare zi şi are faţa foarte îmbătrânită pentru vârsta lui, mereu palid şi fără putere, eu i-am zis că asta-i un semn de la Dumnezeu ca să se roage, el nu a mai fost la biserică sau să se împărtăşească de mulţi ani, lucrează mult, vrea să aiba multe, dar e mereu pe aceiaşi treaptă, nu se ridică mai sus, tot timpul zice că n-are. Mă contrazice mereu de ce spun, dar totodată îmi dă mii de întrebări de parcă sufletul lui ar cere ajutor, dar eu nu pot să-i răspund la toate întrebările, eu nu pot să spun că sunt credincioasă, dar citesc cărţi religioase (am învăţat multe citind), merg la Biserică, mă strădui să ţin post, dar oricum nu-i slujesc Domnului cum trebuie. Sunt încă multe lucruri care nu le fac, dar vreau mult să merg pe calea cea dreaptă şi să fiu aproape de Dumnezeu, eu sunt foarte mulţumită de lucrarea Lui, am familie frumoasă şi sănătoasă, nişte părinţi şi socri minunaţi şi avem întodeauna ce pune pe masă. De când sunt căsătorită datorită soţului şi mamei soacre am învăţat multe despre credinţă (ceea ce în familia mea nu am învăţat) şi mă simt mult mai bine sufleteşte ca înainte, dar vreau să-mi îndrept şi părinţii mei spre calea Domnului, dar tatal meu e de neconvins. Cum să-l conving să meargă la Biserică, să stea de vorbă cu Părintele, să-i răspundă la îndoielile lui, el nu crede în viaţa de după moarte şi de asta nu se prea gândeşte la sufletul lui şi nu se teme de moarte, se plânge mereu că îl doare una îl doare alta, i-am zis leacul lui e rugăciunea şi numai Domnul o să-l ajute. Nu vreau să-l judec doar să-i arăt că este scăpare. Cum pot să-l convig să citească, să ţină post şi să meargă la lăcaşul Domnului? Mulţumesc!