0
0

Părinte, urmează să mă căsătoresc anul acesta şi părinţii mirelui au găsit cine să ne fie naşi de cununie. Eu nu îi cunosc şi nici ei pe noi. Părinţii mirelui vor să ne facă cunoştinţă şi să se înţeleagă deja părinţii între ei cu cheltuielile nunţii cât mai repede şi asta s-ar primi în postul Paştelui. Este permis aşa ceva în post sau nu?

  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, dacă au de gând să facă înțelegerea , clar că se poate, sper că la înțelegere va fi o masă de post , și vor da dovadă de calitățile lor creștine, iar în privința nașilor iată cum trebue să fie ei, naşii de cununie trebuie să fie ortodocşi, să locuiască împreună cît mai aproape de finii pe care îi cunună, ca să-i poată mai bine supraveghea duhovniceşte, şi să fie buni creştini. Adică să fie evlavioşi, cu familie model în societate, cu copii bine crescuţi, paşnici şi iubitori de biserică. De obicei naşii se aleg cu binecuvîntarea preotului şi cu învoirea ambilor miri şi a rudelor apropiate. Nu pot fi naşi de cununie cei necununaţi, cei divorţaţi, cei de altă religie, cei necredincioşi şi răi, cei beţivi şi desfrînaţi şi cei ce nu vin regulat la biserică în Duminici şi sărbători.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.