0
0

Mă iertaţi, am citit că este păcat să-ţi tai părul scurt, dacă eşti femeie. Eu mereu îmi tai părul o fi păcat, dar eu nu pot avea părul mare (nu că nu mi-ar plăcea să-l am mare), dar pe mine de la părul mare mă doare capul, chiar dacă îl ţin legat, mai ales dacă e să-l las pe spate (nu-mi place să-l las desfăcut), atunci în situaţia asta de faţă ce trebuie să fac? Pantaloni port de când mă ştiu (nu vreau să interpretaţi greşit remarcile mele pe care le aduc pentru că eu sunt cea, care a adus vorba de aşa ceva), asta înseamnă că nu sunt la locul meu? Nu fumez, nu mă machez, nu port cercei (în nas, pe la ochi sau prin alte părţi cum fac alte fete), nici măcar în urechii, sau bretale pe la mânii sau gât, doar atât o braţară la mână cu toţi sfinţii cumpărată de la biserică. Mă iertaţi şi vă mulţumesc frumos.

  • You must to post comments
0
0

Nu vă supărați nici Dvs. pe noi, dar, nu suntem la târg. Adică, da poate eu se poate să nu port fuste, sau, da poate eu se poate să mă frezez, etc. Nu eu am stabilit aceste reguli. Despre aceasta ne vorbește Sfânta și Dumnezeiasca Scriptură, atât a Vechiului cât și a Noului Testament!

Iertați-mă!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.