socrii

0
0

Sfinte părinte. Aş vrea în primul rând să vă felicit pentru acest site şi pentru această rubrică, care mi-a dat răspuns la multe întrebari. Eu am 22 de ani, sunt botezată, cred în Dumnezeu, dar nu am fost deprinsă de mic copil cu cele bisericeşti, şi calea mea spre credinţa adevărată este cam încetinită. Deşi am câţiva ani de când merg la spovedanie şi împărtăşanie în Postul Mare, am anumite bariere psihologice, şi de multe ori nu mă pot destăinui până la capăt decât în rugăciunile mele. Sunt cununată abia de un an cu un tânăr aproape de vârsta mea, ne iubim şi ne simţim bine o familie, chiar dacă ne mai certăm uneori. Problema care mă frământă este părinţii soţului, mai ales mama lui. Încerc din răsputeri să fiu o noră bună, să fac aşa cum zice ea, dar cam mă lasă puterile. Nu mai pot atâta să cedez, nu am smerenia necesară şi nici nu sunt sigură că chiar ea trebuie să se implice aşa de mult în viaţa noastră. Pentru mine este o dilemă rolul părinţilor în viaţa noii familii. Pe de o parte la cununie (am ascultat atent slujba) preotul a spus că bărbatul trebuie să se lase de părinţii săi şi să fie cu soţia sa, iar din alt punct de vedere părinţii sunt părinţi, ei ne-au dat viaţă şi trebuie să le purtăm respect. Şi eu nu sunt contra să le port cinste, dar ea îmi dă câte 1000 de sfaturi pe zi, marge întotdeuna cu mine să vadă ce haine îmi cumpăr, îmi schimbă lucrurile cu locul prin casă, de mâncare nici nu mai zic, sute de observaţii şi recete originale, cum ar fi mai bine. În curând avem un an de la cununie, ea deja a făcut scenariu cum trebuie să aibă loc sărbătoarea noastră. La fel ca şi la zilele noastre de naştere şi la alte sărbatori. Este foarte greu să-i intru în voie, mai ales atunci când vine vorba de cadouri, niciodată nu a rămas mulţumită de ceea ce noi cu soţul i-am ales cu multă grijă poate şi câteva zile la rând şi dacă soţul începe să protesteze că se implică foarte mult, întotdeuna îl şantajează financiar. Noi suntem încă studenţi şi ne mai ajută părinţii, altfel nu ne descurcăm. Ei au o stare financiară buna şi întotdeuna pun accentul pe asta, dar nu totul se vinde şi se cumpără, chiar atunci când ne cheamă să îi ajutăm ceva prin gospodărie, ne plăteşte, de parcă nu am putea o ajuta fără plată, sau dacă nu ar avea bani şi multe alte momente. Mie îmi este foarte neplăcut că ea se implică atât de mult, dar răbd din răsputeri, şi toată energia asta negativă se adună la mine în suflet şi am impresia că deja încep să o urăsc în unele momente şi mă urăsc pe mine pentru asta, pentru că chiar dacă nu ţin toate posturile, mă strădui macar să exclud din sufletul meu invidia, minciuna, ura, care cred că sunt mai distrugătoare ca mâncarea. Naşa mea de cununie, o femeie minunată, a observat singură ce se petrece, şi mi-a zis să nu iau la inimă, şi să trec peste aceste momente că pe dânsa nu o voi schimba, ea o ştie de mai mult timp şi toate acestea în contrast cu părinţii mei, care, deşi la fel ne ajută financiar şi material, nu ne pun nici o condiţie şi ne lasă să ne trăim viaţa. La urma urmei să învăţăm din greşelile noastre, îmi dau seama ca mama-soacră (îi numesc mamă şi tată încă de la cununie) nu este o femeie rea şi nu are intenţii rele, dar mă sufoc…şi, mai repet o dată, nu îmi ajunge smerenie să mă resemnez. Ce mă sfătuiţi?

  • o nora a întrebat 11 ani ago
  • last edited o lună ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, cred că asta nu se va sfârși degrabă la voi, dar corect ai observat ai nevoie de răbdare.Răbdarea însemna să-ţi înfrângi pornirea către cele şapte simţăminte: ură, adoraţie, nelinişte, mânie, tristeţe, teamă, bucurie,. Dacă nu te laşi cuprins de ele, însemna că ai răbdare, că eşti liniştit şi atunci vei înţelege în curând tot mersul lucrurilor şi vei fi în armonie cu eternitatea. Cred că mă vei înțelege ce vreau să îți zic. Dumnezeu să te întăriască a dobândi răbdarea.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.