Având ceva pe suflet şi neavând cui să marturisesc am tot căutat pe net o soluție sper să mă elibereze de lanţurile care mă strâng. Sunt musulmancă prin convertire, prin căsătorie. Am început să cred că şi Mohamed e profet al lui Dumnezeu, într-un moment foarte dificil din viața mea am promis Domnului că dacă mă va ajuta îmi voi pune valul pe cap, dorința mi-a fost îndeplinită şi valul l-am pus. Am mai promis că o să mă rog ca ei şi am să țin postul ramadan. Am încercat să mă ţin de promisiune numai că nu prea pot. De rugat nu fiindcă ei pronunţă de cinci ori pe zi aceleaşi rugăciuni ca pe poezie am încercat dar nu am putut. Simt mai mult când mă rog cu curvintele mele chiar stând în pat. Valul l-aş da jos numai că am promis şi îmi este teamă, am un an de când îl port, dar nu sunt deloc împăcată. Ce aş putea face în schimb să mă eliberez de această promisiune?
- Mary a întrebat 12 ani ago
- last edited 9 luni ago
- You must login to post comments
Să revii soră la Ortodoxie, să te mărturisești și să plângi amarnic pentru păcatul lepădării de Hristos. Îmi pare foarte rău că ai ajuns să te lepezi de Domnul nostru. Dar, totodată, Dumnezeu mai permite și astfel de experiențe, ca să rătăcești, pentru ca să înțelegi ce ai pierdut. Știți sunt unii oameni, care apreciază ce au doar după ce pierd. Probabil, faceți parte din categoria lor, pentru că, sper că ați înțeles ce este Ortodoxia abia după ce ați pierdut-o!
Veniți într-o Biserică Ortodoxă, mărturisiți-vă, lepădați-vă de islam, dar e de dorit să o faceți publică lepădarea să nu se primească că de ochii lumii sunteți musulmancă iar așa ortodoxă. Aceasta va fi nimic mai mult decât o amăgire! Și rugați-vă Domnului să vă ierte lepădarea! Prin mărturisire și pocăință se va ierta orice făgăduință făcută anterior!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.